VOLNICIE, volnicii, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Libertate, autonomie, neatîmare, independență. Din povestirea aceasta respiră o iubire adîncă pentru pămînt și oameni, pentru jertfele credinței și vechea volnicie a unor bărbați neînduplecați. SADOVEANU, E. 218. Va scula pe unul dintre voi, care va așeza pe urmașii voștri în volnicia și puterea lor de mai înainte. RUSSO, S. 148. 2. Autorizație, încuviințare; (concretizat) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. Știa să facă jălbi cu pilde din scriptură, pitace,- volnicii. FILIMON, C. 74. Și pe loc că îmi scria Volnicii Pe la zapcii, Răvășele-n săticele. TEODORESCU, P. P. 601.