volnicie s.f. (înv., reg.) 1 Libertate. l-am lăsat în volnicie Și să-și îmble-n gîndul lor și-n buiecie (DOS.). ♦ Fig. Indecență, imoralitate, desfrîu. Domnește acolo o volnicie care nu ne-o putem explica (BARIȚ.). 2 Independență, autonomie. Părțile Crăiei Ungurești de sus la volnicie le-au adus (COSTIN). 3 Autorizație; încuviințare; concr. act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. Fețișoara aceea... să nu aibă volnicia a vedea feciori și a povesti cu ei? (MAI.). 4 Samavolnicie, abuz. Aducem numai cîteva cazuri de volnicie extremă (PĂC.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /volnic + -ie.