VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.

vocală [At: MAIOR, IST. 274/14 / V: (înv) vocal sn, vocale / Pl: ~le / E: lat vocalis, ger Vokal] (Fon) 1 sf Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol. 2 sf Semn grafic care reprezintă o vocală (1) Si: (îvr) voce (46). 3 sf (Îs) ~ anterioară (sau prepalatală, palatală) Vocală (1) care se articulează în partea anterioară a cavității bucale. 4 sf (Îs) ~ medială (sau centrală) Vocală (1) care se articulează în partea medială a cavității bucale. 5 sf (Îs) ~ posterioară (sau postpalatală, velară) Vocală (1) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale. 6 sf (Îs) ~ neutră Structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. 7 a (Îvr) Care prezintă caracteristicile unei vocale (1).

VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.

VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Gram.; în opoziție cu consoana) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber, fără să întîlnească nici un obstacol, nici o ocluziune: semnul grafic, litera, care reprezintă un asemenea sunet. A, e, i, o, u, ă, î sînt vocale ale limbii romîne. ▭ Alternanțele fonetice privesc atît vocalele, cît și consoanele. IORDAN, L. R. 167. Un glas limpede de orășan care spunea uscat și simplu vocalele, se ridică deasupra gălăgiei. DUMITRIU, B. F. 10. Lipsa unei vocale, greșul unei periode sînt lucruri serioase. RUSSO, S. 77.

VOCÁLĂ s.f. Sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< it. vocale, lat. vocalis].

VOCÁLĂ s. f. sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă reprezentând un asemenea sunet. (< lat. vocalis, germ. Vokal)

VOCÁLĂ ~e f. 1) Sunet al vorbirii produs prin ieșirea liberă a curentului de aer din plămâni. 2) Semn grafic ce reprezintă un astfel de sunet. /<germ. Vokal, it. vocale, lat. vocalis

vocală f. literă ce are un son prin sine însăș: a, e, i, o, u sunt vocale.

vocal¹, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 59 / Pl: ~i, ~e / E: fr vocal, lat vocalis] 1 (Muz) Care este executat cu vocea. 2 (Îs; îoc muzică instrumentală) Muzică ~ă Muzică compusă pentru a fi interpretată cu vocea. 3 (D. oameni; îs) Solist ~ Solist care cântă cu vocea. 4 (Îs) Ansamblu ~ Grup de cântăreți care interpretează împreună o piesă muzicală. 5 Care aparține vocii (1) Si: (nob) vocifer (1). 6 Care ține de voce, de tehnica emisiei sunetelor Si: (nob) vocifer (2). 7 Care servește la producerea vocii (2) Si: (nob) vocifer (3). 8 (Îs) Coardă ~ă Fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice ale laringelui, prin vibrarea cărora se produc sunetele. 9 (Îs) Scară ~ă Registrul complet al sunetelor vocii umane.

vocal² sn vz vocală

VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care se raportă la voce, care servește la producerea vocii; care are legătură cu vocea, privitor la voce. Coardele vocale v. coardă (I 1). ♦ (Muz.; în opoziție cu instrumental) Executat cu vocea, cîntat din gură. Era el profesor de muzică vocală la liceul din tîrgulețul cel dunărean. I. BOTEZ, ȘC. 143. ◊ (Adverbial) Felix mai dădu cîteva ocoluri odăii, ascultînd exercițiile Otiliei, care le intona și vocal acum. CĂLINESCU, E. O. I 34.

VOCÁL, -Ă adj. Referitor la voce, în legătură cu vocea, care produce vocea. ♦ (Despre muzică) Care se cântă cu vocea. [< fr. vocal, cf. lat. vocalis < vox – voce].

VOCÁL, -Ă adj. referitor la voce, care produce vocea. ◊ (despre muzică) destinată vocii, care se execută cu vocea. (< fr. vocal, lat. vocalis)

vocál-simfónic, -ă adj. (muz.) Care se cântă cu vocea și cu orchestra simfonică ◊ „Compozitorul a făurit un limbaj care a încorporat stilului vocal-simfonic elementele cântecului de masă până la fuziunea deplină.” I.B. 10 V 61 p. 3 (din vocal + simfonic)

VOCÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care participă la producerea vocii. Organe ~e. Coarde ~. 2) Care ține de voce; propriu vocii. Sunet ~. Tehnică ~ă. 3) Care este destinat pentru voce. Muzică ~ă. 4) Care constă din vocaliști. Ansamblu ~. /<fr. vocale, it. vocale, lat. vocalis

vocal a. 1. ce ține de voce: muzică vocală, destinată a fi cântată; 2. ce servă la producerea vocii: organe vocale.

*vocál, -ă adj. (lat. vocalis, d. vox, vocis, voce). Relativ la voce: coardele vocale ale gîtuluĭ. Cu vocea, din gură: muzica vocală (în opoz. cu cea instrumentală). S. f. Gram. Sunet care se pronunță fără ajutoru uneĭ consonante: a, e, i, o, u, ă, î îs vocale. Adv. Pin voce.

vocálă s. f., g.-d. art. vocálei; pl. vocále

vocálă s. f., pl. vocále