VOCALĂ, vocale, s. f. (Gram.; în opoziție cu consoana) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber, fără să întîlnească nici un obstacol, nici o ocluziune: semnul grafic, litera, care reprezintă un asemenea sunet. A, e, i, o, u, ă, î sînt vocale ale limbii romîne. ▭ Alternanțele fonetice privesc atît vocalele, cît și consoanele. IORDAN, L. R. 167. Un glas limpede de orășan care spunea uscat și simplu vocalele, se ridică deasupra gălăgiei. DUMITRIU, B. F. 10. Lipsa unei vocale, greșul unei periode sînt lucruri serioase. RUSSO, S. 77.