vocal¹, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 59 / Pl: ~i, ~e / E: fr vocal, lat vocalis] 1 (Muz) Care este executat cu vocea. 2 (Îs; îoc muzică instrumentală) Muzică ~ă Muzică compusă pentru a fi interpretată cu vocea. 3 (D. oameni; îs) Solist ~ Solist care cântă cu vocea. 4 (Îs) Ansamblu ~ Grup de cântăreți care interpretează împreună o piesă muzicală. 5 Care aparține vocii (1) Si: (nob) vocifer (1). 6 Care ține de voce, de tehnica emisiei sunetelor Si: (nob) vocifer (2). 7 Care servește la producerea vocii (2) Si: (nob) vocifer (3). 8 (Îs) Coardă ~ă Fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice ale laringelui, prin vibrarea cărora se produc sunetele. 9 (Îs) Scară ~ă Registrul complet al sunetelor vocii umane.

vocal, -ă adj. 1 Care ține de voce; care aparține vocii, care se referă la voce; care se exprimă cu ajutorul vocii. Se zicea că nici o cucoană din aristocrația apuseană nu rezistă la modulațiile vocale ale acestui frumos diplomat turc (CA. PETR.). ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice ale laringelui prin vibrarea cărora se produc sunetele. O să-i răcească... coardele vocale și o să răgușească (ARGH.). Amprentă vocală v. amprentă. Mesagerie vocală v. mesagerie. Vibrato vocal v. vibrato. 2 (despre muzică) Care este destinată vocii, care se execută cu vocea. După ce studie mai întîi muzica vocală,... să consacră cu cel mai mare amor la studiul contrapunctului (FIL.). ◊ (urmat de determ. care precizează genul muzicii, al unei lucrări sau formații muzicale, cu care formează compuse) O formație vocal-instrumentală... ne-a încîntat prin talentul și virtuozitatea cu care a reușit să reliefeze mesajul uman (PER.). • pl. -i, -e. /<fr. vocal, lat. vocalis, -e.

VOCAL, -Ă, vocali, -e, adj. Care se raportă la voce, care servește la producerea vocii; care are legătură cu vocea, privitor la voce. Coardele vocale v. coardă (I 1). ♦ (Muz.; în opoziție cu instrumental) Executat cu vocea, cîntat din gură. Era el profesor de muzică vocală la liceul din tîrgulețul cel dunărean. I. BOTEZ, ȘC. 143. ◊ (Adverbial) Felix mai dădu cîteva ocoluri odăii, ascultînd exercițiile Otiliei, care le intona și vocal acum. CĂLINESCU, E. O. I 34.

VOCAL, -Ă adj. Referitor la voce, în legătură cu vocea, care produce vocea. ♦ (Despre muzică) Care se cîntă cu vocea. [< fr. vocal, cf. lat. vocalis < vox – voce].

VOCAL, -Ă adj. referitor la voce, care produce vocea. ◊ (despre muzică) destinată vocii, care se execută cu vocea. (< fr. vocal, lat. vocalis)

VOCAL ~ă (~i, ~e) 1) Care participă la producerea vocii. Organe ~e. Coarde ~. 2) Care ține de voce; propriu vocii. Sunet ~. Tehnică ~ă. 3) Care este destinat pentru voce. Muzică ~ă. 4) Care constă din vocaliști. Ansamblu ~. /<fr. vocale, it. vocale, lat. vocalis

vocal a. 1. ce ține de voce: muzică vocală, destinată a fi cântată; 2. ce servă la producerea vocii: organe vocale.

*vocál, -ă adj. (lat. vocalis, d. vox, vocis, voce). Relativ la voce: coardele vocale ale gîtuluĭ. Cu vocea, din gură: muzica vocală (în opoz. cu cea instrumentală). S. f. Gram. Sunet care se pronunță fără ajutoru uneĭ consonante: a, e, i, o, u, ă, î îs vocale. Adv. Pin voce.

vocală [At: MAIOR, IST. 274/14 / V: (înv) vocal sn, vocale / Pl: ~le / E: lat vocalis, ger Vokal] (Fon) 1 sf Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol. 2 sf Semn grafic care reprezintă o vocală (1) Si: (îvr) voce (46). 3 sf (Îs) ~ anterioară (sau prepalatală, palatală) Vocală (1) care se articulează în partea anterioară a cavității bucale. 4 sf (Îs) ~ medială (sau centrală) Vocală (1) care se articulează în partea medială a cavității bucale. 5 sf (Îs) ~ posterioară (sau postpalatală, velară) Vocală (1) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale. 6 sf (Îs) ~ neutră Structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. 7 a (Îvr) Care prezintă caracteristicile unei vocale (1).

vocal-simfonic, -ă adj. (muz.) Care se cântă cu vocea și cu orchestra simfonică ◊ „Compozitorul a făurit un limbaj care a încorporat stilului vocal-simfonic elementele cântecului de masă până la fuziunea deplină.” I.B. 10 V 61 p. 3 (din vocal + simfonic)

vocal adj. m., pl. vocali; f. vocală, pl. vocale

vocal adj. m., pl. vocali; f. vocală, pl. vocale

vocal adj. m., pl. vocali; f. sg. vocală, pl. vocale

emisie vocală v. bel-canto; canto; voce.

vocală, muzică ~, muzică ce cuprinde toate genurile (I, 1, 2) la care participă vocea (1) omenească. Ea formează cel mai vechi strat din folclorul* tuturor popoarelor, vocile apărând aici fie singure, fie acompaniate de instr. În domeniul creației culte, genurile v. sunt reprezentate de: a. cor* (mai multe voci (2) care cântă simultan); b. lied*, cântec*, romanță (1), baladă* (voce acomp. de unul sau mai multe instr.); c. genurile vocal-simfonice: cantata*, oratoriul* (una sau mai multe voci acompaniate de orch.); d. opera* (vocile se integrează într-un ansamblu (I, 1) artistic complex, în cadrul unui spectacol reprezentat pe scenă). Genurile vocale s-au dezvoltat înaintea celor instr. dominând viața muzicală până la sfârșitul Renașterii* și căpătând încă din sec. 15 aspecte monumentale (motetul*, misa*). Muzica instr. va rămâne până în ultimele decenii ale sec. 16 dependentă de tipul de scriitură vocală ca și de repertoriul v. În epoca barocului* se nasc și se dezvoltă opera, cantata, oratoriul. Spre sfârșitul sec. 18 li se adaugă liedul. Încă din zorii epocii romantice apar întrepătrunderi între genuri. Beethoven introduce soliști* vocali și corul în Simfonia a IX-a, exemplu preluat la sfârșitul sec. de Gustav Mahler. În epoca modernă Arnold Schönberg compune Cvart. nr. 2 de coarde cu soprană. La compozitorii contemporani întâlnim cele mai variate combinații de voci și instr. și o lărgire considerabilă a sferei scriiturii vocale (întindere, dificultăți ritmice și de intonație).