VLĂGUIT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. – V. vlăgui.

vlăguit, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / V: ~ăcu~ / Pl: ~iți, ~e / E: vlăgui] 1 (D. ființe) Epuizat de puteri (fizic sau moral) Si: extenuat² (1), istovit. 2 (Mun; d. obiecte, unelte etc.) Uzat.

vlăguit, -ă adj. (despre ființe) Care este obosit, ostenit, istovit, sleit de puteri. Mă simțeam deodată vlăguit, golit de viață... Mă clătinam cu o senzație de sfîrșeală (VOIC.). ◊ Analog. Rămurelele vlăguite mă plesneau peste ochi (REBR.). ◊ Ext. Muntele ozonizat îi întremează trupul vlăguit (PERP.). • pl. -ți, -te. /v. vlăgui.

VLĂGUIT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri – V. vlăgui.

VLĂGUIT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. Radu Comșa se întorcea pe același drum în trăsurile cu caii vlăguiți. C. PETRESCU, Î. II 145. Scot pupăza vlăguită de atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55.

vlăguit a. stors de muncă: pupăza vlăguită după atâta sbucium CR.

VLĂGUI, vlăguiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.

vlăcuit, ~ă a vz vlăguit

vlăgui [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~esc / E: vlagă¹ + -ui] 1-2 vtr A epuiza sau a fi epuizat de puteri Si: a (se) extenua (1-2), a (se) istovi. 3 vr (Mun; pex) A îmbătrâni. 4 vr (Mun; d. obiecte, unelte etc.) A se uza. 5 vt A prelucra pielea prin tăbăcire.

vlăgui vb. IV. 1 tr., refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vlaga, puterea; a (se) slei de puteri, a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi. Zi cu zi... oastea i-o vlăguiește, și pe el îl micșorează în ochii supușilor lui (VLAH.). 2 tr. A prelucra pielea prin tăbăcire. Vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră (ARD.). • prez.ind. -iesc. /vlagă + -ui.

VLĂGUI, vlăguire, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.

VLĂGUI, vlăguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stoarce de puteri, a istovi, a slei. Și-așa l-am vlăguit [pe popa Buligă] de-i era acum lehamete de noi. CREANGĂ, A. 94. A văntălăcit boii pînă ce i-a vlăguit de tot. ȘEZ. V 171. 2. A prelucra pielea de tăbăcărie, a o înmuia, a o subția, a o curăța. [Lucrătorii] vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră. ARDELEANU, D. 10.

A VLĂGUI ~iesc tranz. 1) A face să se vlăguiască. 2) (piei de animale) A prelucra într-o tăbăcărie. /vlagă + suf. ~ui

A SE VLĂGUI mă ~iesc intranz. A deveni lipsit de vlagă; a nu mai avea puteri; a se extenua; a se consuma; a se istovi; a se epuiza. /vlagă + suf. ~ui

vlăguì v. a slăbi de muncă, a stoarce de puteri: cari erau vlăguiți din cale afară CR.

vlăguĭésc v. tr. (d. vlagă). Storc de vlagă, ostenesc, consum: om vlăguit.

vlăgui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiesc, 3 sg. vlăguiește, imperf. 1 vlăguiam; conj. prez. 1 sg. să vlăguiesc, 3 să vlăguiască

vlăgui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiesc, imperf. 3 sg. vlăguia; conj. prez. 3 să vlăguiască

vlăgui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiesc, imperf. 3 sg. vlăguia; conj. prez. 3 sg. și pl. vlăguiască

vlăgui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiesc, conj. vlăguiască)

VLĂGUIT adj. 1. v. extenuat. 2. v. moleșit.

VLĂGUIT adj. 1. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la antrenament.) 2. moleșit, muiat. (Se simte ~.)

VLĂGUI vb. 1. v. extenua. 2. v. moleși.

VLĂGUI vb. 1. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca continuă l-a ~.) 2. a (se) moleși, a (se) muia, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.)

A se vlăgui ≠ a-și reveni, a se redresa