2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VLĂGUÍ, vlăguiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.

VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. – V. vlăgui.

vlăgui [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~esc / E: vlagă1 + -ui] 1-2 vtr A epuiza sau a fi epuizat de puteri Si: a (se) extenua (1-2), a (se) istovi. 3 vr (Mun; pex) A îmbătrâni. 4 vr (Mun; d. obiecte, unelte etc.) A se uza. 5 vt A prelucra pielea prin tăbăcire.

vlăguit, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / V: ~ăcu~ / Pl: ~iți, ~e / E: vlăgui] 1 (D. ființe) Epuizat de puteri (fizic sau moral) Si: extenuat2 (1), istovit. 2 (Mun; d. obiecte, unelte etc.) Uzat.

VLĂGUÍ, vlăguire, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.

VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri – V. vlăgui.

VLĂGUÍ, vlăguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stoarce de puteri, a istovi, a slei. Și-așa l-am vlăguit [pe popa Buligă] de-i era acum lehamete de noi. CREANGĂ, A. 94. A văntălăcit boii pînă ce i-a vlăguit de tot. ȘEZ. V 171. 2. A prelucra pielea de tăbăcărie, a o înmuia, a o subția, a o curăța. [Lucrătorii] vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră. ARDELEANU, D. 10.

VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. Radu Comșa se întorcea pe același drum în trăsurile cu caii vlăguiți. C. PETRESCU, Î. II 145. Scot pupăza vlăguită de atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55.

A SE VLĂGUÍ mă ~iésc intranz. A deveni lipsit de vlagă; a nu mai avea puteri; a se extenua; a se consuma; a se istovi; a se epuiza. /vlagă + suf. ~ui

A VLĂGUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se vlăguiască. 2) (piei de animale) A prelucra într-o tăbăcărie. /vlagă + suf. ~ui

vlăguì v. a slăbi de muncă, a stoarce de puteri: cari erau vlăguiți din cale afară CR.

vlăguit a. stors de muncă: pupăza vlăguită după atâta sbucium CR.

vlăguĭésc v. tr. (d. vlagă). Storc de vlagă, ostenesc, consum: om vlăguit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vlăguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiésc, imperf. 3 sg. vlăguiá; conj. prez. 3 să vlăguiáscă

vlăguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiésc, imperf. 3 sg. vlăguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vlăguiáscă

vlăgui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiesc, conj. vlăguiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VLĂGUÍ vb. 1. v. extenua. 2. v. moleși.

VLĂGUÍT adj. 1. v. extenuat. 2. v. moleșit.

VLĂGUI vb. 1. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca continuă l-a ~.) 2. a (se) moleși, a (se) muia, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.)

VLĂGUIT adj. 1. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la antrenament.) 2. moleșit, muiat. (Se simte ~.)

arată toate definițiile

Intrare: vlăgui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vlăgui
  • vlăguire
  • vlăguit
  • vlăguitu‑
  • vlăguind
  • vlăguindu‑
singular plural
  • vlăguiește
  • vlăguiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vlăguiesc
(să)
  • vlăguiesc
  • vlăguiam
  • vlăguii
  • vlăguisem
a II-a (tu)
  • vlăguiești
(să)
  • vlăguiești
  • vlăguiai
  • vlăguiși
  • vlăguiseși
a III-a (el, ea)
  • vlăguiește
(să)
  • vlăguiască
  • vlăguia
  • vlăgui
  • vlăguise
plural I (noi)
  • vlăguim
(să)
  • vlăguim
  • vlăguiam
  • vlăguirăm
  • vlăguiserăm
  • vlăguisem
a II-a (voi)
  • vlăguiți
(să)
  • vlăguiți
  • vlăguiați
  • vlăguirăți
  • vlăguiserăți
  • vlăguiseți
a III-a (ei, ele)
  • vlăguiesc
(să)
  • vlăguiască
  • vlăguiau
  • vlăgui
  • vlăguiseră
Intrare: vlăguit
vlăguit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vlăguit
  • vlăguitul
  • vlăguitu‑
  • vlăgui
  • vlăguita
plural
  • vlăguiți
  • vlăguiții
  • vlăguite
  • vlăguitele
genitiv-dativ singular
  • vlăguit
  • vlăguitului
  • vlăguite
  • vlăguitei
plural
  • vlăguiți
  • vlăguiților
  • vlăguite
  • vlăguitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vlăgui

  • 1. tranzitiv reflexiv A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: epuiza extenua istovi moleși slei 2 exemple
    exemple
    • Și-așa l-am vlăguit [pe popa Buligă] de-i era acum lehamete de noi. CREANGĂ, A. 94.
      surse: DLRLC
    • A văntălăcit boii pînă ce i-a vlăguit de tot. ȘEZ. V 171.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A prelucra pielea într-o tăbăcărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • [Lucrătorii] vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră. ARDELEANU, D. 10.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vlagă + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

vlăguit

etimologie:

  • vezi vlăgui
    surse: DEX '98 DEX '09