2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. – V. vlăgui.

vlăguit, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / V: ~ăcu~ / Pl: ~iți, ~e / E: vlăgui] 1 (D. ființe) Epuizat de puteri (fizic sau moral) Si: extenuat2 (1), istovit. 2 (Mun; d. obiecte, unelte etc.) Uzat.

VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri – V. vlăgui.

VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. Radu Comșa se întorcea pe același drum în trăsurile cu caii vlăguiți. C. PETRESCU, Î. II 145. Scot pupăza vlăguită de atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55.

vlăguit a. stors de muncă: pupăza vlăguită după atâta sbucium CR.

VLĂGUÍ, vlăguiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.

vlăgui [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~esc / E: vlagă1 + -ui] 1-2 vtr A epuiza sau a fi epuizat de puteri Si: a (se) extenua (1-2), a (se) istovi. 3 vr (Mun; pex) A îmbătrâni. 4 vr (Mun; d. obiecte, unelte etc.) A se uza. 5 vt A prelucra pielea prin tăbăcire.

VLĂGUÍ, vlăguire, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.

VLĂGUÍ, vlăguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stoarce de puteri, a istovi, a slei. Și-așa l-am vlăguit [pe popa Buligă] de-i era acum lehamete de noi. CREANGĂ, A. 94. A văntălăcit boii pînă ce i-a vlăguit de tot. ȘEZ. V 171. 2. A prelucra pielea de tăbăcărie, a o înmuia, a o subția, a o curăța. [Lucrătorii] vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră. ARDELEANU, D. 10.

A SE VLĂGUÍ mă ~iésc intranz. A deveni lipsit de vlagă; a nu mai avea puteri; a se extenua; a se consuma; a se istovi; a se epuiza. /vlagă + suf. ~ui

A VLĂGUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se vlăguiască. 2) (piei de animale) A prelucra într-o tăbăcărie. /vlagă + suf. ~ui

vlăguì v. a slăbi de muncă, a stoarce de puteri: cari erau vlăguiți din cale afară CR.

vlăguĭésc v. tr. (d. vlagă). Storc de vlagă, ostenesc, consum: om vlăguit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vlăguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiésc, imperf. 3 sg. vlăguiá; conj. prez. 3 să vlăguiáscă

vlăguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiésc, imperf. 3 sg. vlăguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vlăguiáscă

vlăgui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiesc, conj. vlăguiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VLĂGUÍT adj. 1. v. extenuat. 2. v. moleșit.

VLĂGUIT adj. 1. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la antrenament.) 2. moleșit, muiat. (Se simte ~.)

VLĂGUÍ vb. 1. v. extenua. 2. v. moleși.

VLĂGUI vb. 1. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca continuă l-a ~.) 2. a (se) moleși, a (se) muia, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.)

arată toate definițiile

Intrare: vlăguit
vlăguit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vlăguit
  • vlăguitul
  • vlăguitu‑
  • vlăgui
  • vlăguita
plural
  • vlăguiți
  • vlăguiții
  • vlăguite
  • vlăguitele
genitiv-dativ singular
  • vlăguit
  • vlăguitului
  • vlăguite
  • vlăguitei
plural
  • vlăguiți
  • vlăguiților
  • vlăguite
  • vlăguitelor
vocativ singular
plural
Intrare: vlăgui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vlăgui
  • vlăguire
  • vlăguit
  • vlăguitu‑
  • vlăguind
  • vlăguindu‑
singular plural
  • vlăguiește
  • vlăguiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vlăguiesc
(să)
  • vlăguiesc
  • vlăguiam
  • vlăguii
  • vlăguisem
a II-a (tu)
  • vlăguiești
(să)
  • vlăguiești
  • vlăguiai
  • vlăguiși
  • vlăguiseși
a III-a (el, ea)
  • vlăguiește
(să)
  • vlăguiască
  • vlăguia
  • vlăgui
  • vlăguise
plural I (noi)
  • vlăguim
(să)
  • vlăguim
  • vlăguiam
  • vlăguirăm
  • vlăguiserăm
  • vlăguisem
a II-a (voi)
  • vlăguiți
(să)
  • vlăguiți
  • vlăguiați
  • vlăguirăți
  • vlăguiserăți
  • vlăguiseți
a III-a (ei, ele)
  • vlăguiesc
(să)
  • vlăguiască
  • vlăguiau
  • vlăgui
  • vlăguiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vlăguit

etimologie:

  • vezi vlăgui
    surse: DEX '98 DEX '09

vlăgui

  • 1. tranzitiv reflexiv A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi.
    exemple
    • Și-așa l-am vlăguit [pe popa Buligă] de-i era acum lehamete de noi. CREANGĂ, A. 94.
      surse: DLRLC
    • A văntălăcit boii pînă ce i-a vlăguit de tot. ȘEZ. V 171.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A prelucra pielea într-o tăbăcărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • [Lucrătorii] vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră. ARDELEANU, D. 10.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vlagă + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX