vistavoi sm [At: VLAHUȚĂ, S. A. I, 104 / V: ri~ / Pl: ~ / E: rs вестовой] 1 (Mil; iuz) Ordonanță. 2 (Mun; îe; îf ristavoi) A sta ri~ A sta în permanență la dispoziția cuiva. 3 (Mol; îe) A veni fără ~ A veni pe neașteptate. 4 (Dep) Subofițer de poliție (care lucrează la circulație) Si: sticlete, tablagiu. 5 (Mun; iuz) Vătășel la primărie. 6 (Mun; iuz; irn) Om de serviciu (la o curte boierească). 7 (Dep) Om lingușitor, slugalnic.

vistavoi s.m. (milit.; înv.) Ordonanță. • pl. -oi. /<rus вестовой.

VISTAVOI, vistavoi, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat în vechea armată, atașat pe lîngă un ofițer pentru servicii personale; ordonanță. Strigă furios la vistavoi: Spune-i, mă, lui Vasile să-mi aducă numaidecît calul. CAMIL PETRESCU, O. II 240. Un norod întreg... de vistavoi, de pseudoartiști pletoși, de burghezi bine hrăniți... au dat năvală acum. ANGHEL, PR. 115. Soldatul, care auzise vorba de pe la alți vistavoi de cavalerie, se rușină. D. ZAMFIRESCU, R. 217.

VISTAVOI ~ m. înv. Soldat care îndeplinea funcția de servitor al unui ofițer; ordonanță. /<rus. vestovoj

vistavóĭ n., pl. tot așa (rus. vĭestovóĭ, vestitor, vistavoĭ). Rar azĭ. Ordonanță (soldat servitor la un ofițer).

vistavoiu m. ordonanță. [Rus.].

vistavoi (înv.) s. m., pl. vistavoi, art. vistavoii

vistavoi (înv.) s. m., pl. vistavoi, art. vistavoii

vistavoi s. m., pl. vistavoi, art. vistavoii

vistavoiu, -voi.

vistavoi (-i), s. m. – Ordonanță. Rus. vĕstovoj (Tiktin).

VISTAVOI s. v. ordonanță.

vistavoi s. v. ORDONANȚĂ.