13 definiții pentru vioriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -iu.

VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -iu.

vioriu, ~ie [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: vi-o~ / Pl: ~ii, (înv) ~ie af / E: vioară2 + -iu] 1 a De culoare violetă, care variază între violet-deschis și violet-albăstrui Si: (rar) viorel. 2 a (Îvr) Livid. 3 sn Culoare viorie (1).

vioriu, -ie adj., s.n. 1 adj. (de obicei în contexte poet.) Care este de culoare violet- deschis; liliachiu, albastra-violet, (pop.) viorel. E prelungă la chip, codalbă, cu ochii viorii (DELAVR.). 2 s.n. Culoare viorie. Se cufundară măreț în vioriul amurgului (SADOV.). • sil. vi-o-. pl. -ii. /vioară2 + -iu.

VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. De culoarea viorelei. Duna albă, noaptea, împînzea cîmpiile cu o lumină strălucită, un painjeniș vioriu de basme. SADOVEANU, O. I 131. În zarea viorie s-arată... Carpații cei bătrîni. MACEDONSKI, O. I 116. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Statuie de marmoră frigiană viorie. ODOBESCU, S. III 71. ◊ (Substantivat) Trecură și se cufundară măreț în vioriul amurgului. SADOVEANU, O. VIII 103.

VIORÍU ~e (~i) Care este de culoarea viorelelor; liliachiu; violet-deschis. /vioară + suf. ~iu

vioriu a. violet: vioriul glob al lampei EM.

vioríŭ, -íe adj. (d. viorea). Ca vioreaŭa, violet. S. m. Coloarea viorie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vioríu1 (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioríu2 (vi-o-) s. n., art. vioríul

vioríu adj. m.(sil. vi-o-), f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioríu s. n. (sil. vi-o-), art. vioríul


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIORIU adj., s. liliachiu, mov, violet, (livr.) lila (invar.), (rar) stînjeniu. (De culoare ~.)

Intrare: vioriu
vioriu adjectiv
  • silabație: vi-o-riu info
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioriu
  • vioriul
  • vioriu‑
  • viorie
  • vioria
plural
  • viorii
  • vioriii
  • viorii
  • vioriile
genitiv-dativ singular
  • vioriu
  • vioriului
  • viorii
  • vioriei
plural
  • viorii
  • vioriilor
  • viorii
  • vioriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vioriu

  • 1. De culoarea viorelei; violet-deschis.
    exemple
    • Luna albă, noaptea, împînzea cîmpiile cu o lumină strălucită, un painjeniș vioriu de basme. SADOVEANU, O. I 131.
      surse: DLRLC
    • În zarea viorie s-arată... Carpații cei bătrîni. MACEDONSKI, O. I 116.
      surse: DLRLC
    • Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79.
      surse: DLRLC
    • Statuie de marmoră frigiană viorie. ODOBESCU, S. III 71.
      surse: DLRLC

etimologie: