2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

viole sf [At: COSTINESCU / P: vi-o~ / Pl: ~te / E: fr violette] 1 (Bot) Toporaș (Viola odorata). 2 (Prc) Floarea violetei (1). 3 (Îc) ~-africană (sau -de-Zanzibar) Plantă din familia gesneriaceelor, originară din Africa orientală, cu frunze cordate, cu flori violete asemănătoare celor ale violetei (2), neparfumate (Saintpaulia ionantha). 4 (Bot; reg; îc) ~-de-noapte Stupiniță (Platanthera bifolia).

viole s.f. (bot.) 1 Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată și în grădină, cu florile violacee și cu miros plăcut (Viola odorata); toporaș, viorea, viorică. ♦ Restr. Floarea acestei plante. 2 Violetă africană (sau de Zanzibar) = plantă din familia gesneriaceelor, originară din Africa, cu frunzele cordate, cu florile violete, neparfumate (Saintpaulia ionantha). • sil. vi-o-. pl. -e. /<fr. violette.

VIOLÉTĂ, violete, s. f. Viorea. Violetele de Parma în decembrie, aduse cu avionul, nu sînt destul de fragile. SEBASTIAN, T. 354.

VIOLÉTĂ s.f. (Bot.) Viorea, toporaș, micșunea; violă2. [Pron. vi-o-. pl. -te. / < fr. violette]

VIOLÉTĂ ~e f. v. VIOREA. /<fr. viollette

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

violet, [At: (a 1779) FURNICĂ, I. C. 92 / P: vi-o~ / Pl: ~eți, ~e a, (rar) ~uri sn / E: fr violet, ger violett] 1 a De culoarea florii de viorea Si: (reg) meruc. 2 a Care are culoarea intermediară între roșu și albastru închis Si: (reg) meruc. 3 sn Culoare violetă (2) Si: (reg) viorint1 (4). 4 sn A șaptea culoare a spectrului solar, care urmează după indigo Si: (reg) viorint1 (5). 5 sn Materie colorantă de culoare violetă (2). 6 sn (Îs) ~ de gențiană Substanță sub formă de pulbere cristalină sau de cristale de culoare cenușie, ușor solubilă în apă și în alcool, folosită ca antiseptic, ca antimicotic etc.

violet, -ă adj., s.n. 1 adj. Care este de culoarea florii de viorea; care are culoarea intermediară între roșu și albastru; mov. Un lampion care lăsa o lumină violetă (BACOV.). 2 s.n. Culoarea violetei, ultima dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată la marginea acestuia, spre lungimile de undă mari. 3 s n. Materie colorantă de culoare violetă; vopsea violetă. Violet de gențiană = substanță sub formă de pulbere verde-închis, solubilă în apă, în alcool, în glicerină, insolubilă în eter, folosită ca medicament antiseptic și antihelmintic. • sil. vi-o-. pl. -ți, -te. /<fr. violet.

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare violetă (1), ultima din spectrul solar (după indigo); culoarea viorelei. 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violet.

VIOLÉT2, -Ă, violeți, -te, adj. De culoarea viorelei; vioriu, mov. De la munte se ridica peste codri o învăluire de nouri violeți. SADOVEANU, O. VIII 128. Deasupra miriștilor aspre și decolorate, unde flori violete tremurau înfiorate de vînt, nori grabnici își tîrau umbra. C. PETRESCU, S.190. Șeful, ca de obicei... ridicase tonul, fața-i spînatecă luase o nuanță violetă. BART, S. M. 87.

VIOLÉT, -Ă adj. De culoarea violetei, a micșunelei; vioriu, mov; liliachiu. // s.n. A șaptea culoare a spectrului solar. [Pron. vi-o-, pl. -eți, -ete. / < fr. violet].

VIOLÉT, -Ă I. adj., s. n. (de) culoarea violetei (II); vioriu, mov; liliachiu. II. s. f. violă2. (< fr. violet, /II/ violette)

VIOLÉT2 ~tă (~ți, ~te) Care este de culoarea viorelelor; liliachiu-închis; stânjeniu. /<fr. violet

*violét, -étă adj. (fr. violet, d. violette, viorea, dim. d. vfr. viole, lat. viola, viorea; it. violetto). Intermediar între albastru și roș, ca petalele viorelelor, vioriŭ. S. f., pl. e. Viorea saŭ un fel de viorea. S. n., pl. urĭ. Coloarea violetă. V. vînăt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

violétă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violétei; pl. violéte

violét1 (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violét adj. m. (sil. vi-o-), pl. violéți; f. sg. violétă, pl. violéte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOLE s. (BOT.; Viola odorata) toporaș, viorea, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cîrligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămîioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-cîmp.

arată toate definițiile

Intrare: violetă
  • silabație: vi-o- info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viole
  • violeta
plural
  • violete
  • violetele
genitiv-dativ singular
  • violete
  • violetei
plural
  • violete
  • violetelor
vocativ singular
plural
Intrare: violet (adj.)
violet1 (adj.) adjectiv
  • silabație: vi-o-let info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • violet
  • violetul
  • violetu‑
  • viole
  • violeta
plural
  • violeți
  • violeții
  • violete
  • violetele
genitiv-dativ singular
  • violet
  • violetului
  • violete
  • violetei
plural
  • violeți
  • violeților
  • violete
  • violetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

violetă

etimologie:

violet (adj.)

  • 1. De culoarea viorelei.
    exemple
    • De la munte se ridica peste codri o învăluire de nouri violeți. SADOVEANU, O. VIII 128.
      surse: DLRLC
    • Deasupra miriștilor aspre și decolorate, unde flori violete tremurau înfiorate de vînt, nori grabnici își tîrau umbra. C. PETRESCU, S.190.
      surse: DLRLC
    • Șeful, ca de obicei... ridicase tonul, fața-i spînatecă luase o nuanță violetă. BART, S. M. 87.
      surse: DLRLC

etimologie: