VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

violet, ~ă [At: (a 1779) FURNICĂ, I. C. 92 / P: vi-o~ / Pl: ~eți, ~e a, (rar) ~uri sn / E: fr violet, ger violett] 1 a De culoarea florii de viorea Si: (reg) meruc. 2 a Care are culoarea intermediară între roșu și albastru închis Si: (reg) meruc. 3 sn Culoare violetă (2) Si: (reg) viorint¹ (4). 4 sn A șaptea culoare a spectrului solar, care urmează după indigo Si: (reg) viorint¹ (5). 5 sn Materie colorantă de culoare violetă (2). 6 sn (Îs) ~ de gențiană Substanță sub formă de pulbere cristalină sau de cristale de culoare cenușie, ușor solubilă în apă și în alcool, folosită ca antiseptic, ca antimicotic etc.

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare violetă (1), ultima din spectrul solar (după indigo); culoarea viorelei. 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violet.

VIOLÉT¹ s. n. Culoarea violetă (ultima culoare a spectrului solar, după indigo). Un troian de curînd căzut, pe care nici o dîră nu și-a scris violetul unei îndrumări, stă înaintea mea și mă fascinează. ANGHEL, PR. 104.

VIOLÉT², -Ă, violeți, -te, adj. De culoarea viorelei; vioriu, mov. De la munte se ridica peste codri o învăluire de nouri violeți. SADOVEANU, O. VIII 128. Deasupra miriștilor aspre și decolorate, unde flori violete tremurau înfiorate de vînt, nori grabnici își tîrau umbra. C. PETRESCU, S.190. Șeful, ca de obicei... ridicase tonul, fața-i spînatecă luase o nuanță violetă. BART, S. M. 87.

VIOLÉT, -Ă adj. De culoarea violetei, a micșunelei; vioriu, mov; liliachiu. // s.n. A șaptea culoare a spectrului solar. [Pron. vi-o-, pl. -eți, -ete. / < fr. violet].

VIOLÉT, -Ă I. adj., s. n. (de) culoarea violetei (II); vioriu, mov; liliachiu. II. s. f. violă². (< fr. violet, /II/ violette)

VIOLÉT¹ n. Una din culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată la marginea lui. /<fr. violet

VIOLÉT² ~tă (~ți, ~te) Care este de culoarea viorelelor; liliachiu-închis; stânjeniu. /<fr. violet

violet n. de o coloare între albastru și roșu, cum e vioreaua. ║ n. coloare violetă.

*violét, -étă adj. (fr. violet, d. violette, viorea, dim. d. vfr. viole, lat. viola, viorea; it. violetto). Intermediar între albastru și roș, ca petalele viorelelor, vioriŭ. S. f., pl. e. Viorea saŭ un fel de viorea. S. n., pl. urĭ. Coloarea violetă. V. vînăt.

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violét² (vi-o-) s. n.

violét adj. m. (sil. vi-o-), pl. violéți; f. sg. violétă, pl. violéte

violét s. n. (sil. vi-o-)

VIOLÉT adj., s. liliachiu, mov, vioriu, (livr.) lila (invar.), (rar) stânjeniu. (De culoare ~.)

VIOLET adj., s. liliachiu, mov, vioriu, (livr.) lila (invar.), (rar) stînjeniu. (De culoare ~.)