12 definiții pentru violet (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

violet, [At: (a 1779) FURNICĂ, I. C. 92 / P: vi-o~ / Pl: ~eți, ~e a, (rar) ~uri sn / E: fr violet, ger violett] 1 a De culoarea florii de viorea Si: (reg) meruc. 2 a Care are culoarea intermediară între roșu și albastru închis Si: (reg) meruc. 3 sn Culoare violetă (2) Si: (reg) viorint1 (4). 4 sn A șaptea culoare a spectrului solar, care urmează după indigo Si: (reg) viorint1 (5). 5 sn Materie colorantă de culoare violetă (2). 6 sn (Îs) ~ de gențiană Substanță sub formă de pulbere cristalină sau de cristale de culoare cenușie, ușor solubilă în apă și în alcool, folosită ca antiseptic, ca antimicotic etc.

violet, -ă adj., s.n. 1 adj. Care este de culoarea florii de viorea; care are culoarea intermediară între roșu și albastru; mov. Un lampion care lăsa o lumină violetă (BACOV.). 2 s.n. Culoarea violetei, ultima dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată la marginea acestuia, spre lungimile de undă mari. 3 s n. Materie colorantă de culoare violetă; vopsea violetă. Violet de gențiană = substanță sub formă de pulbere verde-închis, solubilă în apă, în alcool, în glicerină, insolubilă în eter, folosită ca medicament antiseptic și antihelmintic. • sil. vi-o-. pl. -ți, -te. /<fr. violet.

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare violetă (1), ultima din spectrul solar (după indigo); culoarea viorelei. 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violet.

VIOLÉT1 s. n. Culoarea violetă (ultima culoare a spectrului solar, după indigo). Un troian de curînd căzut, pe care nici o dîră nu și-a scris violetul unei îndrumări, stă înaintea mea și mă fascinează. ANGHEL, PR. 104.

VIOLÉT, -Ă adj. De culoarea violetei, a micșunelei; vioriu, mov; liliachiu. // s.n. A șaptea culoare a spectrului solar. [Pron. vi-o-, pl. -eți, -ete. / < fr. violet].

VIOLÉT, -Ă I. adj., s. n. (de) culoarea violetei (II); vioriu, mov; liliachiu. II. s. f. violă2. (< fr. violet, /II/ violette)

VIOLÉT1 n. Una din culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată la marginea lui. /<fr. violet

violet n. de o coloare între albastru și roșu, cum e vioreaua. ║ n. coloare violetă.

*violét, -étă adj. (fr. violet, d. violette, viorea, dim. d. vfr. viole, lat. viola, viorea; it. violetto). Intermediar între albastru și roș, ca petalele viorelelor, vioriŭ. S. f., pl. e. Viorea saŭ un fel de viorea. S. n., pl. urĭ. Coloarea violetă. V. vînăt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: violet (s.n.)
  • silabație: vi-o-let info
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • violet
  • violetul
  • violetu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • violet
  • violetului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

violet (s.n.)

  • 1. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt (a șaptea), după indigo; culoarea violet (1.).
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Un troian de curînd căzut, pe care nici o dîră nu și-a scris violetul unei îndrumări, stă înaintea mea și mă fascinează. ANGHEL, PR. 104.
      surse: DLRLC

etimologie: