13 definiții pentru vioiciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

vioiciune sf [At: CĂPĂȚINEANU, M. R. 114/8 / P: vi-o-i~ / V: (înv) ~ociu~ / Pl: ~ni / E: vioi + -iciune] 1 Calitate a unei ființe de a avea o vitalitate deosebită Si: (înv) vioșeală (1), vioșie (1), vioșime (1), (îvr) viotate (1). 2 Stare de însuflețire în acțiuni, în vorbire Si: (înv) vioșeală (2), vioșie (2), vioșime (2), (îvr) viotate (2). 3 Rapiditate și ușurință în mișcări Si: (înv) vioșeală (3), vioșie (3), vioșime (3), (îvr) viotate (3). 4 Capacitatea de a înțelege ceva cu rapiditate și de a reacționa spontan Si: (înv) vioșeală (4), vioșie (4), vioșime (4), (îvr) viotate (4). 5 (Spc) Zburdălnicie a unui copil Si: (înv) vioșeală (5), vioșie (5), vioșime (5), (îvr) viotate (5). 6 (Pex) Obrăznicie a unui copil Si: (înv) vioșeală (6), vioșie (6), vioșime (6), (îvr) viotate (6). 7 (Îlav) Cu ~ Cu sprinteneală. 8 (Îal) Cu însuflețire. 9 Expresie specifică, luminoasă, inteligentă, a ochilor, a privirii, a fizionomiei, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă. 10 Rapiditate și grație a gesturilor, a mișcărilor. 11 Calitate a minții de a concepe cu ușurință și rapiditate Si: agerime (2). 12 Spontaneitate. 13 Intensitate a unui sentiment, a unei stări sufletești. 14 Calitate a unei scrieri, a unei opere de artă de a însufleți, evocând ceva în imagini vii. 15 Ceea ce face ca o scriere, o operă de artă să anime, să însuflețească. 16 Calitate a unei culori de a fi strălucitoare Si: (înv) vioitate (1). 17 Efect viu de culori Si: (înv) vioitate (2). 18 (Înv) Intensitate. 19 (Înv) Ardoare (1). 20 Alertețe a ritmului unei melodii sau al unei poezii, care are un efect antrenant.

VIOICIÚNE, vioiciuni, s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală, zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: -vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală, agerime în mișcări; însuflețire, animație (a gesturilor, a expresiei). Rizea se întoarse cu vioiciune către el. DUMITRIU, N. 90. Ochii lui dulci, fermecători la privire, își păstrau încă toată vioiciunea și frumusețea. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. 2. Capacitatea de a percepe, de a pătrunde cu ușurință sensul unui eveniment, al unei situații; agerime, istețime (a minții); spontaneitate. Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147. D-na Alexandrescu își regăsi singură vioiciunea, pornindu-se să-și laude fata. REBREANU, R. I 30. Bătrînul colonel Enghel... prin vioiciunea glumeață a caracterului său... a lăsat plăcute și vesele suvenire. ODOBESCU, S. III 22.

VIOICIÚNE f. 1) Caracter vioi. 2) Agerime a minții: calitatea de a fi isteț; istețime. [G.-D vioiciunii; Sil. vi-o-i-ciu-] /vioi + suf. ~iciune

vioiciune f. 1. însușirea celor vioaie; 2. ardoare extremă: vioiciunea pasiunilor; 3. lustru foarte viu: vioiciunea colorilor; 4. fig. promptitudine de a concepe, de a imagina: vioiciunea minții; 5. se zice de stil, de conversațiune. [Derivațiune analogică din vioiu].

vioicĭúne f. (d. vioĭ). Calitatea de a fi vioĭ: vioicĭunea veverițelor, a copiilor, a colorilor, a mințiĭ, a stiluluĭ. Loc. adv. A răspunde cu vioicĭune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii

vioiciúne s. f., g.-d. art. vioiciúnii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOICIÚNE s. 1. v. sprinteneală. 2. v. vivacitate. 3. v. zburdălnicie. 4. v. vervă. 5. v. animație.

VIOICIUNE s. 1. agerime, agilitate, iuțeală, repeziciune, sprinteneală, suplețe, ușurință, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.) 2. însuflețire, vivacitate. (~ tempoului unei compoziții muzicale.) 3. neastîmpăr, voioșie, zburdălnicie, (rar) zburdare, (înv.) zburdăciune. (Copil plin de ~.) 4. vervă, volubilitate. (Vorbea cu o ~ inepuizabilă.) 5. animație, antren, însuflețire, (rar) vivacitate, (fig.) viață. (O petrecere plină de ~.)

Intrare: vioiciune
vioiciune substantiv feminin
  • silabație: vi-o-i-ciu-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioiciune
  • vioiciunea
plural
  • vioiciuni
  • vioiciunile
genitiv-dativ singular
  • vioiciuni
  • vioiciunii
plural
  • vioiciuni
  • vioiciunilor
vocativ singular
plural

vioiciune

  • 1. Calitatea de a fi vioi; agerime în mișcări.
    exemple
    • Rizea se întoarse cu vioiciune către el. DUMITRIU, N. 90.
      surse: DLRLC
    • Ochii lui dulci, fermecători la privire, își păstrau încă toată vioiciunea și frumusețea. VLAHUȚĂ, O. A. III 46.
      surse: DLRLC
  • 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: agerime istețime spontaneitate attach_file 3 exemple
    exemple
    • Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147.
      surse: DLRLC
    • D-na Alexandrescu își regăsi singură vioiciunea, pornindu-se să-și laude fata. REBREANU, R. I 30.
      surse: DLRLC
    • Bătrînul colonel Enghel... prin vioiciunea glumeață a caracterului său... a lăsat plăcute și vesele suvenire. ODOBESCU, S. III 22.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vioi + sufix -iciune.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX