vifora v vz viforî

vifora vb. I. v. viforî.

VIFORA vb. I v. viforî.

VIFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

bihori v vz vifori

jigor^[1] sn vz vifor

vifol sn vz vifor

vifor sn [At: PSALT. HUR. 40^v/2 / A și: (îrg) vifor (Pl: ~oare) / V: (îrg) vihor (A și: vihor), vivor (A și: vivor / Pl: vivoare), (reg) ~ă sf, vior (A și: vior), viore ss, (îvr) ~ol (A: nct) / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: vsl вихоръ (<вихъръ)] 1 sn (Îrg) Vârtej (1) (de apă). 2 sn (Îrg) Vâltoare (1). 3 sn (Îrg) Volbură (3). 4-5 sn Vârtej (3-4) (de vânt). 6 sn Vânt puternic (însoțit de ninsoare sau de ploaie), cu rafale violente. 7 av Cu cea mai mare iuțeală. 8 sn (Olt; Ban; mai ales în descântece) Duh rău despre care se crede că pricinuiește anumite afecțiuni manifestate mai ales prin dureri (puternice) de dinți sau de măsele Si: (reg) viforoaică, viforoaie. 9 sn (Reg) Nume generic dat unor afecțiuni manifestate mai ales prin dureri (puternice) de dinți sau de măsele.

viforă sf vz vifor

vifori v vz viforî

viforî [At: COD. VOR.² 44^r/14 / V: ~ra (Pzi și: 3 viforă), (îrg) vivo~, (înv) viho~, vihora, (reg) bihori, ~ri (Pzi: 3 ~rește), viora, vivora / Pzi: 3 ~răște / E: vifor] 1 viim A fi vânt puternic (cu ninsoare). 2 viu (D. vânt, furtună etc.) A sufla cu putere. 3 vtim (Înv; c. i. oameni) A-l bate viforul (2). 4 vtu (Reg; c. i. semănături; îf viora) A strica. 5 vt (Înv; fig) A provoca (cuiva) neliniște sufletească.

vihor sn vz vifor

vihora v vz viforî

vihorî v vz viforî

vior sn vz vifor

viora v vz viforî

viore sf vz vifor

vivor sn vz vifor

vivora v vz viforî

vifor s.n. (meteor.) Vînt puternic, furtună (însoțită de ninsoare); (pop.) viforniță, viforeală. Trece viforul în toată puterea lui sălbatecă (IORGA). ◊ Compar. Umblau ca viforul prăvălind toate în dreapta și în stînga (SADOV.). ◊ Fig. (sugerează ideea de tumult, de mișcare năvalnică, de forță impetuoasă) Se va deștepta într-însul teribilul vifor al pasiunilor (FIL.). ♦ (adv.) Cu cea mai mare iuțeală. Valuri se varsă și vifor ei vin (COȘB.). • acc. și (înv., reg.) vifor. pl. -e. și (înv., reg.) vihor, vivor. /<sl. veche внх(о)ръ; cf. bg. вихър, srb. vihor.

viforî vb. IV. intr. impers. (pop.) A sufla vînt puternic cu ninsoare; a viscoli. ♦ (intr. unipers.; despre vînt, furtună etc.) A sufla cu putere, a se năpusti cu violență. • prez.ind. pers. 3 -ăște. și vifora vb. I. /vifor + -î.

vihor s.n. v. vifor.

vivor s.n. v. vifor.

VIFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună (însoțită de ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg. scr. vihor.

VIFOR, vifore, s. n. Vînt puternic, furtună, de obicei însoțită de ninsoare. V. viscol, vijelie. Iată-l în lungul anilor de concentrare, putrezind cu plutonul lui sub aceleași ploi, bătut de aceleași vifore. CAMILAR, N. I 31. Noaptea căzuse deplină; iar viforul parcă slăbea și zăpada cădea mai deasă. SADOVEANU, O. VII 365. Viforul șuera, gemea și urla în răstimpuri cu glas acum de frunze spulberate, acum de codri zbuciumați. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ Fig. Au îndurat sărăcie și batjocură... au trecut printr-un vifor de nemulțămiri. SADOVEANU, la CADE. Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți. ALECSANDRI, O. 216.

VIFORÎ, pers. 3 viforăște, vb.. IV. Intranz. A fi furtună, vifor. V. viscoli. Azi-noapte a viforît și a nins. CARAGIALE, O. VII 197. Culcă-te ca să dormim Că n-a nins, n-a viforît: Vînt de vară c-a bătut. TEODORESCU, P. P. 77. – Variantă: vifora, pers. 3 viforează (PĂSCULESCU, L. P. 53, ANT. LIT. POP. I 490), vb. I.

VIFOR ~e n. pop. Ninsoare însoțită de vânt puternic; viscol; spulber; viforniță. /<sl. vihoru

A VIFORÎ pers. 3 ~ăște intranz. pop. A fi vifor; a viscoli; a spulbera. /Din vifor

vifor n. furtună (amestecată cu zăpadă); fig. cu ce vifor de urgie năvăliră ’n Românie! AL. [Slav. VIHRŬ, vârtej].

vífor și (vechĭ) víhor n., pl. e și urĭ (bg. vihŭr, d. vsl. vihrŭ, vîrtej, ciclon; rut. vihr și vihor). Furtună de ĭarnă. – În Serbia vívor. V. viscol.

víhor, V. vifor.

vifor (pop.) s. n., pl. vifore

viforî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforăște, imperf. 3 sg. vifora; conj. prez. 3 sg. să viforască

vifor (pop.) s. n., pl. vifore

viforî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforăște, imperf. 3 sg. vifora, perf. s. 3 sg. viforî; conj. prez. 3 sg. să viforască; ger. viforând; part. viforât

vifor s. n., pl. vifore

viforî vb., ind. prez. 3 sg. viforăște, imperf. 3 sg. vifora; conj. prez. 3 sg. viforască

vifor, -re.

VIFOR s. (MET.) 1. v. viscol. 2. v. furtună.

VIFORÎ vb. 1. v. viscoli. 2. a se învifora. (Vremea s-a ~.)

VIFOR s. (MET.) 1. viforniță, viscol, viscoleală, (pop.) viforeală, (înv. și reg.) spărgău, (prin Ban.) vicodol, (Mold. și Bucov.) vicolitură, (Bucov.) vicolniță, (Transilv.) vocot. (În decembrie a fost un ~ cumplit.) 2. furtună, vijelie, (pop.) vîntoasă, (reg.) vîntoaie, (prin Ban.) vicodol, (prin Bucov.) vîntăraie, (înv.) bură, tempestate, tempestă, (latinism înv.) procelă. (Afară s-a dezlănțuit ~.)

VIFORÎ vb. 1. a viscoli. (Afară ~.) 2. a se învifora. (Vremea s-a ~.)

vifor (-re), s. n. – 1. Furtună, vînt puternic, vijelie. – 2. Boală nedeterminată. – Var. vivor, vihor. Sl. vihrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 456; Conev 37), cf. bg. vihăr, sb. vihor, mag. vihar. – Der. jivur, s. n. (curent; torent, șuvoi), de la var. vivor (Iordan, BF, IX, 143); vicol, s. n. (furtună, vînt mare), în Mold., var. neclară, dar care depinde evident de cuvintele anterioare; viscol, s. n. (furtună, vînt cu zăpadă); viforatic, adj. (furtunos, vijelios); viforî (var. vifori, vivorî), vb. (a fi vifor); viforniță (var. vivorniță), s. f. (vijelie, vîntoasă); viforos, adj. (vertiginos, vijelios; năvalnic); viscoli, vb. (a bate vînt cu ninsoare); viscolitură, s. f. (vînt cu zăpadă); viscolos, adj. (furtunos). Der. propuse pînă acum pentru viscol nu par suficiente (din mag. *veskölni, în loc de veszködni „a fi agitat”, după Scriban, Arhiva, XXX, 286; din mag. viszkol- „a împinge”, după Drăganu, Dacor., V, 377).