căutare avansată
17 definiții pentru Viciu, viciu   declinări

VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărți.) 4. v. corupție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Viciu ≠ virtute
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU ~i n. 1) Imperfecțiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinației sale. ◊ ~ de formă neglijare a unor cerințe și formalități obligatorii la întocmirea unui act juridic. 2) Obișnuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecțiune; lipsă. ♦ ~ de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greșeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, neajuns, cusur, lipsă. Descompunerea formei, dispariția adevăratei măiestrii este unul din viciile cele mai grave ale artei formaliste. CONTEMPORANUL, S. II 1953, nr. 332, 4/4. Este acesta un viciu al gustului nostru? NEGRUZZI, S. I 335. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. (Jur.) Viciu de formă = greșeală esențială în ce privește forma unui act (atrăgînd după sine nulitatea actului). 2. Pornire firească spre rele, apucătură rea, patimă; desfrîu, dezmăț, destrăbălare. În altă lucrare dramatică personagiile sînt personificarea tuturor virtuților și viciilor posibile. GHEREA, ST. CR. II 249. Viciul este o pasăre de noapte ce pradă la întuneric; ascunde-te de dînsa la lumină, că nu te va putea găsi. BOLLIAC, O. 261. – Pl. și: viciuri (ALECSANDRI, S. 154, NEGRUZZI, S. I 334). – Variantă: víțiu (C. PETRESCU, C. V. 24, NEGRUZZI, S. I 288) s. n.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

víciu (-ii), s. n. – Defect, cusur. – Var. vițiu. Fr. vice, lat. vitium.Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

víciŭ, V. vițiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*víțiŭ n. (lat. vitium, fr. vice. V. învăț). Defect, imperfecțiune (fizică saŭ morală): vițiŭ de conformațiune, de stil, de auz. Stricăcĭune morală (beție, furt, desfrîŭ): a reprima vițiu (V. virtute). Jur. Defect, lipsă, greșală [!]: vițiŭ de formă la un act. – Și viciŭ (cp. cu serviciŭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Viciu v. I o v I 2.
Sursa: Onomastic (1963) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

IN VITIUM DUCIT CULPAE FUGA (lat.) fuga de greșeală duce la viciu – Horațiu, „Ars poetica”, 31. Teama de a nu greși duce la erori mari.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

LICET IPSA VITIUM SIT AMBITIO, FREQUENTER TAMEN CAUSA VIRTUTEM EST (lat.) chiar dacă ambiția este în sine un viciu, deseori ea este un stimulent pentru virtuți – Quintilian, „De institutione oratoria”, 1, 2, 22.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink