2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, neajuns, cusur, lipsă. Descompunerea formei, dispariția adevăratei măiestrii este unul din viciile cele mai grave ale artei formaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/4. Este acesta un viciu al gustului nostru? NEGRUZZI, S. I 335. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. (Jur.) Viciu de formă = greșeală esențială în ce privește forma unui act (atrăgînd după sine nulitatea actului). 2. Pornire firească spre rele, apucătură rea, patimă; desfrîu, dezmăț, destrăbălare. În altă lucrare dramatică personagiile sînt personificarea tuturor virtuților și viciilor posibile. GHEREA, ST. CR. II 249. Viciul este o pasăre de noapte ce pradă la întuneric; ascunde-te de dînsa la lumină, că nu te va putea găsi. BOLLIAC, O. 261. – Pl. și: viciuri (ALECSANDRI, S. 154, NEGRUZZI, S. I 334). – Variantă: víțiu (C. PETRESCU, C. V. 24, NEGRUZZI, S. I 288) s. n.

VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].

VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecțiune; lipsă. ♦ ~ de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greșeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium)

VÍCIU ~i n. 1) Imperfecțiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinației sale. ◊ ~ de formă neglijare a unor cerințe și formalități obligatorii la întocmirea unui act juridic. 2) Obișnuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio

VÍȚIU s. n. v. viciu.

vițiu n. 1. defect grav, imperfecțiune fizică sau morală: vițiu de conformațiune; 2. dispozițiune obișnuită spre rău: a combate vițiul; 3. desfrânare: a avea oroare de vițiu; 4. Jur. lipsă: vițiuri de formă.

*víțiŭ n. (lat. vitium, fr. vice. V. învăț). Defect, imperfecțiune (fizică saŭ morală): vițiŭ de conformațiune, de stil, de auz. Stricăcĭune morală (beție, furt, desfrîŭ): a reprima vițiu (V. virtute). Jur. Defect, lipsă, greșală: vițiŭ de formă la un act. – Și viciŭ (cp. cu serviciŭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărți.) 4. v. corupție.

VICIU s. 1. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Om cu numeroase ~.) 2. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, patimă, (pop. și fam. ) pîrțag, (pop.) învăț,(reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 4. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (~ din înalta societate.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

víciu (-ii), s. n. – Defect, cusur. – Var. vițiu. Fr. vice, lat. vitium.Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.

arată toate definițiile

Intrare: viciu
viciu1 (pl. -ii) substantiv neutru
  • pronunție: vicĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viciu
  • viciul
  • viciu‑
plural
  • vicii
  • viciile
genitiv-dativ singular
  • viciu
  • viciului
plural
  • vicii
  • viciilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vițiu
  • vițiul
  • vițiu‑
plural
  • viții
  • vițiile
genitiv-dativ singular
  • vițiu
  • vițiului
plural
  • viții
  • vițiilor
vocativ singular
plural
viciu2 (pl. -uri) substantiv neutru
  • pronunție: vicĭu
substantiv neutru (N50)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viciu
  • viciul
  • viciu‑
plural
  • viciuri
  • viciurile
genitiv-dativ singular
  • viciu
  • viciului
plural
  • viciuri
  • viciurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Viciu
Viciu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Viciu
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

viciu vițiu

  • 1. Neajuns (de construcție, de funcționare etc.)
    exemple
    • Descompunerea formei, dispariția adevăratei măiestrii este unul din viciile cele mai grave ale artei formaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/4.
      surse: DLRLC
    • Este acesta un viciu al gustului nostru? NEGRUZZI, S. I 335.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. figurat Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desfrâu destrăbălare dezmăț patimă 2 exemple
      exemple
      • În altă lucrare dramatică personagiile sînt personificarea tuturor virtuților și viciilor posibile. GHEREA, ST. CR. II 249.
        surse: DLRLC
      • Viciul este o pasăre de noapte ce pradă la întuneric; ascunde-te de dînsa la lumină, că nu te va putea găsi. BOLLIAC, O. 261.
        surse: DLRLC
  • 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere științe juridice Viciu de formă = greșeală esențială în ce privește forma unui act (atrăgînd după sine nulitatea actului).
      surse: DLRLC DN

etimologie: