2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, neajuns, cusur, lipsă. Descompunerea formei, dispariția adevăratei măiestrii este unul din viciile cele mai grave ale artei formaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/4. Este acesta un viciu al gustului nostru? NEGRUZZI, S. I 335. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. (Jur.) Viciu de formă = greșeală esențială în ce privește forma unui act (atrăgînd după sine nulitatea actului). 2. Pornire firească spre rele, apucătură rea, patimă; desfrîu, dezmăț, destrăbălare. În altă lucrare dramatică personagiile sînt personificarea tuturor virtuților și viciilor posibile. GHEREA, ST. CR. II 249. Viciul este o pasăre de noapte ce pradă la întuneric; ascunde-te de dînsa la lumină, că nu te va putea găsi. BOLLIAC, O. 261. – Pl. și: viciuri (ALECSANDRI, S. 154, NEGRUZZI, S. I 334). – Variantă: víțiu (C. PETRESCU, C. V. 24, NEGRUZZI, S. I 288) s. n.

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-)

VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărți.) 4. v. corupție.

VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].

VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecțiune; lipsă. ♦ ~ de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greșeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium)

víciu (-ii), s. n. – Defect, cusur. – Var. vițiu. Fr. vice, lat. vitium.Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj.

VÍCIU ~i n. 1) Imperfecțiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinației sale. ◊ ~ de formă neglijare a unor cerințe și formalități obligatorii la întocmirea unui act juridic. 2) Obișnuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio

vițiu n. 1. defect grav, imperfecțiune fizică sau morală: vițiu de conformațiune; 2. dispozițiune obișnuită spre rău: a combate vițiul; 3. desfrânare: a avea oroare de vițiu; 4. Jur. lipsă: vițiuri de formă.

*víțiŭ n. (lat. vitium, fr. vice. V. învăț). Defect, imperfecțiune (fizică saŭ morală): vițiŭ de conformațiune, de stil, de auz. Stricăcĭune morală (beție, furt, desfrîŭ): a reprima vițiu (V. virtute). Jur. Defect, lipsă, greșală [!]: vițiŭ de formă la un act. – Și viciŭ (cp. cu serviciŭ).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.

IN VITIUM DUCIT CULPAE FUGA (lat.) fuga de greșeală duce la viciu – Horațiu, „Ars poetica”, 31. Teama de a nu greși duce la erori mari.

Intrare: viciu
viciu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular viciu viciul
plural vicii viciile
genitiv-dativ singular viciu viciului
plural vicii viciilor
vocativ singular
plural
vițiu
substantiv neutru (N53) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vițiu vițiul
plural viții vițiile
genitiv-dativ singular vițiu vițiului
plural viții vițiilor
vocativ singular
plural
Intrare: Viciu
Viciu
nume propriu (I3)