viciu sn [At: CALENDARIU (1794), 37/28 / V: (asr) vițiu, (înv) viț, viție sf / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: lat vitium, fr vice, it vizio] 1 Deprindere reprobabilă (prin raportarea la anumite norme morale sau sociale). 2 Defect al unei persoane sau al unei colectivități. 3 Pornire puternică și nestăpânită pentru satisfacerea unor dorințe Si: patimă, manie. 4 Tendință patologică de a comite acte imorale. 5 (Prc) Perversiune sexuală. 6 Deficiență constitutivă sau funcțională Si: (înv) viciozitate. 7 (Îs) ~ de conformație Dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului. 8 (Îas) Diformitate fizică. 9 (Îs) ~ al lucrului, ~ ascuns Defect de calitate al unui obiect, care îi micșorează valoarea de întrebuințare. 10 (Îs) ~ de consimțământ (sau de voință) Împrejurare de ordin fizic sau psihologic care alterează voința juridică a părților în momentul încheierii unui act juridic. 11 (Jur; șîs ~ de formă) Imperfecțiune în redactarea unui act, prin neîndeplinirea unor condiții legale, care duc la anularea lui.

Viciu v. Iov I 2.