14 definiții pentru vervă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau în) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.

vervă sf [At: HELIADE, O. I, 370 / Pl: (înv) ~ve / E: fr verve, it verve] 1 Însuflețire care se manifestă prin abundență și varietate de expresii, de imagini etc. 2 Bogăție verbală (și de idei). 3 (Spc) Manifestare a inspirației creatoare. 4 (Îlav) În (sau cu) ~ Cu entuziasm (1). 5 (Îe) A fi (sau, rar, a se afla, a se simți) în (sau, rar, cu) ~ A fi însuflețit, volubil. 6 (D. sportivi, artiști etc.; îal) A manifesta o formă deosebit de bună. 7 (Rar) Animație (1).

vervă s.f. Bună dispoziție, însuflețire, avînt, imaginație (care se exprimă în cuvinte); bogăție verbală, varietate de expresii, de imagini, rezultată din această stare de spirit; volubilitate. Verva lui fascinase pe toți cei de față.(cu determ. care indică felul, natura, domeniul) O gazetă scrisă cu multă vervă pamfletară (CA. PETR.). ◊ Loc.adv. În (sau cu) vervă = cu înflăcărare, cu pasiune, cu entuziasm. ◊ Expr. A fi (sau a se simți, a se afla) în (sau cu) vervă = a) a fi volubil, însuflețit, avîntat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. • pl. (înv.) -e. /<fr. verve.

VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.

VÉRVĂ s. f. Belșug de expresii și de idei redate cu însuflețire și mobilitate (v. volubilitate); dispoziție sufletească favorabilă veseliei, avîntului. Frumusețea și hazul anecdotelor și episoadelor din viața de pescar a autorului, povestite cu o vervă scînteietoare. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 52. Vezi să nu-ți uiți verva și talentul la București. BASSARABESCU, S. II. 171. E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora. ANGHEL-IOSIF, M. I 16. El simte în sală un curent simpatic, care-i ațîță verva. VLAHUȚĂ, O. A. III 65. ◊ Expr. A fi în (sau cu) vervă = a fi însuflețit, volubil, avîntat. Deputatul era, firește, în vervă și într-adevăr era amuzant. CAMIL PETRESCU, U. N. 26. În seara aceea Scarlat a fost mai cu vervă decît aricind. C. PETRESCU, Î. II 67.

VÉRVĂ s.f. Însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal, bogăție de idei care rezultă din această însuflețire. ◊ A fi în vervă = a fi însuflețit, avântat, volubil. [< fr. verve].

VÉRVĂ s. f. însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal. ♦ a fi în ~ = a fi însuflețit, avântat, volubil. (< fr. verve)

VÉRVĂ f. Imaginație și fantezie în vorbire; bogăție de expresii. Orator cu ~. [G.-D. vervei] /<fr. verve

vervă f. căldură de imaginațiune care însuflețește pe poet, pe orator, pe artist (= fr. verve).

*vérvă f., pl. e (fr. verve, care pare a veni din *verva, var. din verba, pl. d. verbum, vorbă. V. verb). Însuflețire în vorbă: avocat cu vervă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vérvă s. f., g.-d. art. vérvei

vérvă s. f., g.-d. art. vérvei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÉRVĂ s. 1. vioiciune, volubilitate. (Vorbea cu o ~ inepuizabilă.) 2. v. patos.

VERVĂ s. 1. vioiciune, volubilitate. (Vorbea cu o ~ inepuizabilă.) 2. avînt, însuflețire, patos. (~ stilului său.)

Intrare: vervă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vervă
  • verva
plural
genitiv-dativ singular
  • verve
  • vervei
plural
vocativ singular
plural

vervă

  • 1. Însuflețire care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit.
    exemple
    • Frumusețea și hazul anecdotelor și episoadelor din viața de pescar a autorului, povestite cu o vervă scînteietoare. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 52.
      surse: DLRLC
    • Vezi să nu-ți uiți verva și talentul la București. BASSARABESCU, S. II. 171.
      surse: DLRLC
    • E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora. ANGHEL-IOSIF, M. I 16.
      surse: DLRLC
    • El simte în sală un curent simpatic, care-i ațîță verva. VLAHUȚĂ, O. A. III 65.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A fi în (sau cu) vervă = avântat volubil însuflețit
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
      exemple
      • Deputatul era, firește, în vervă și într-adevăr era amuzant. CAMIL PETRESCU, U. N. 26.
        surse: DLRLC
      • În seara aceea Scarlat a fost mai cu vervă decît oricînd. C. PETRESCU, Î. II 67.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A fi în (sau cu) vervă = (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună.
      surse: DEX '09

etimologie: