11 definiții pentru „venin”   declinări

VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VENÍN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de kstefani | Semnalează o greșeală | Permalink

VENÍN s. n. 1. Substanță toxică, secretată de unele animale (șerpi, insecte și arahnide) și de unele plante sau preparată de om (mai ales din plante otrăvitoare). V. o t r a v ă. [Dacii] închină o cupă de venin, Decît să fie robii soldatului străin. EFTIMIU, Î. 145. Fratele cel mic murise De venin omorîtor, Dar din ora ce pierise Domnul sufere greu dor. BOLINTINEANU, O. 96. ◊ F i g. D-ta n-ai iubit, doamnă? Nu știi ce venin este acesta ? NEGRUZZI, S. I 50. Bate vîntu sus în slavă, Cu venin și cu otravă. HODOȘ, P. P. 123. ♦ F i g. Răutate, dușmănie. Ghimpii și veninul vieții i se descopăr la orice cotitură și la orice perspectivă nouă, după ce a ieșit din copilărie și intră în adolescență. SADOVEANU, E. 259. Cucoana Catinca știuse așa de bine să-și crească copiii, cu atîta venin ponegrise pe tata în ochii lor, încît se trezi cuconu Ioniță străin în casa sa. HOGAȘ, H. 18. Cum de mai ești în viață, avînd atît venin? ALECSANDRI, T. II 334. ◊ L o c. adj. De venin = răutăcios, dușmănos. Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie, Cu inima stearpă, rece și cu suflet de venin! EMINESCU, O. I 30. 2. Însușirea de a fi toxic; toxicitate. Sfîrșise operația smulgerii musteților care, roase de veninul argintului viu, ieșeau cum le atingea. NEGRUZZI, S. I 209. Omul acesta uriaș, care nu se temea de nimeni și de nimic, se temea de veninul osîndei. POPA, V. 38. 3. (Popular) Fiere. Cîntă paseruica-n spin, Copila scoate venin. Cîntă paseruica-n salce, Copila de moarte zace. ALECSANDRI, P. P. 231. ◊ Ex p r. A (sau a-și) face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sînge rău. Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte... atît mai bine pentru mine. CARAGIALE, O. 1133. A pune (cuiva) venin la inimă = a supăra (pe cineva) foarte tare, a face (cuiva) sînge rău. Am să-mi arăt puterile chiar de aici, de pe loc, în ciuda spînului, ca să-i punem venin la inimă. CREANGĂ, P. 235. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, furia, mînia (față de cineva). Fig. Supărare, mîhnire, necaz, furie. Veninul strîns l-am preschimbat în miere, Lăsînd întreagă dulcea lui putere. ARGHEZI, V. 9. Am zîmbit uitînd veninul care-n suflet mi s-a strîns. MACEDONSKI, O. I 97. Baba de venin se smulse o dată din piuă-n sus și rupsă lanțurile. EMINESCU, N. 10. Acele dulci suspinuri Cum se schimbă-n chinuri Și bucuria noastră în otrăvit venin. ALEXANDRESCU, M. 116. – Variantă: (regional) verín (MARIAN, Î. 465, BUDAI-DELEANU, Ț. 141) s. n.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

venín s. n., (substanțe) pl. venínuri

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

venín s. n., (substanțe) pl. venínuri

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VENÍN s. v. bilă, fiere, otravă, puroi, răutate, toxicitate.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

venín (-nuri), s. n. – Substanță toxică, otravă. – Mr., megl. virin „pedeapsă, chin”, istr. verir. Lat. vĕnēnum (Pușcariu 1872; REW 9195), cf. it. veleno, v. fr. velin, cat. veri, sp. veneno, beleño, alb. vërer (Philippide, II, 657). – Der. (în)venina, vb. (a se otrăvi, a se intoxica; a infecta); veninat, adj. (otrăvitor); veninariță, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis); veninos, adj. (toxic; ticălos).

Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VENÍN ~uri n. 1) Substanță toxică de natură animală, vegetală sau obținută pe cale sintetică; otravă; toxină. 2) fig. Atitudine răutăcioasă plină de dușmănie. Vorbe cu ~. 3) pop. Lichid gălbui-verziu, amar, secretat de ficat; fiere. 4) fig. Stare de tristețe adâncă; otravă; mâhnire; necaz. ◊ A avea ~ la (sau pe) inimă a fi foarte necăjit, mâhnit. A-și face ~ a se amărî foarte tare. A pune cuiva ~ la (sau pe) inimă a-i produce cuiva mari neplăceri; a strica rău dispoziția. A-și vărsa ~ul (asupra cuiva) a-și manifesta ura, dușmănia (față de cineva). /<lat. venenum

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

venin n. 1. fiere: varsă venin; 2. otravă conținută în corpul unor animale: venin de viperă; 3. principiu contagios al unor boale: veninul turbării; 4. fig. răutate ascunsă: veninul calomniei. [Lat. VENENUM].

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

venín și (Maram.) verín n., pl. urĭ (lat. vĕnênum, it. veléno, vechĭ venéno; pv. vene, veri, fr. venin, cat. veri, sp. veneno, vechĭ venino). Otravă: veninu șerpilor. Fig. Ură, răutate: veninu calomniiĭ. Fĭere, amăreală din stomah [!]: a vărsa venin. Fig. Mare supărare, necaz: îșĭ făcea venin de moarte, îșĭ versa veninu pe alțiĭ. V. virus.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a-și vărsa fierea / veninul expr. a vorbi cu ură.

Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink