14 definiții pentru vehemență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehemenda.

vehemență sf [At: HELIADE, O. II, 177 / V: (îvr) veem~, veemință, ~mință / Pl: (rar) ~țe / E: fr véhémence, lat vehementia cf it veemenza] 1 Lipsă de reținere, de moderație în manifestarea sentimentelor și în exprimarea lor Si: impetuozitate, (rar) vivacitate (6). 2 (Înv) Intensitate deosebită (a vântului).

vehemență s.f. Înflăcărare, impetuozitate, înfocare, violență (în manifestări, acțiuni etc). • pl. -e. /<fr. véhémence, lat vehementĭa, -ae; cf. și it veemenza.

VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehementia.

VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, impetuozitate; înfocare. Articolele lui Eminescu, păstrînd ordinea de totdeauna a gîndirii și stilul impecabil, se distingeau acum printr-o vehemență spumegătoare. CĂLINESCU, E. 356. Cîrciumarul, văzînd că s-au încurcat lucrurile, își făcu treabă la tejghea, dăscălindu-și ajutorul cu mai multă vehemență. REBREANU, R. I 136. Am fost aproape cu vehemență de altă părere. IBRĂILEANU, A. 104.

VEHEMÉNȚĂ s.f. Violență, impetuozitate; înfocare. [< fr. véhémence, lat. vehementia].

VEHEMÉNȚĂ s. f. violență, impetuozitate; înfocare. (< fr. véhémence, lat. vehementia)

VEHEMÉNȚĂ f. Forță impetuoasă de exprimare a sentimentelor; ardoare; impetuozitate. [G.-D. vehemenței] /<lat. vehementia, fr. véhémence

vehemență f. mișcare impetuoasă, violență.

*veheménță f. (lat. vehementia). Ardoare, pornire vehementă: vehemența unuĭ discurs. V. violență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

veheménță s. f., g.-d. art. veheménței

veheménță s. f., g.-d. art. veheménței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VEHEMÉNȚĂ s. 1. violență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violență. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

VEHEMENȚĂ s. 1. violență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violență. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

Intrare: vehemență
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vehemență
  • vehemența
plural
genitiv-dativ singular
  • vehemențe
  • vehemenței
plural
vocativ singular
plural

vehemență

  • 1. Forță impetuoasă de exprimare a sentimentelor.
    exemple
    • Articolele lui Eminescu, păstrînd ordinea de totdeauna a gîndirii și stilul impecabil, se distingeau acum printr-o vehemență spumegătoare. CĂLINESCU, E. 356.
      surse: DLRLC
    • Cîrciumarul, văzînd că s-au încurcat lucrurile, își făcu treabă la tejghea, dăscălindu-și ajutorul cu mai multă vehemență. REBREANU, R. I 136.
      surse: DLRLC
    • Am fost aproape cu vehemență de altă părere. IBRĂILEANU, A. 104.
      surse: DLRLC

etimologie: