vecui [At: DOSOFTEI, PS. 461/14 / V: (îvp ) văc~ (Pzi și: văcui) / Pzi: ~iesc / E: veac + -ui] 1 vi (Îvp) A trăi (timp îndelungat). 2 vt (Reg; pex) A beneficia vreme îndelungată de anumite bunuri materiale. 3 vi (Pop) A trăi (într-un anumit mod). 4 vi (Pop) A trăi (într-un anumit loc). 5 vi (Pop; de obicei cu determinări introduse prin pp „cu”) A conviețui. 6 vi (Înv) A dăinui (veșnic). 7 vi (Trs; înv; îlav) Cât o ~ pământul Foarte mult timp. 8 vim (Olt) A fi vreme rea.

vecui vb. IV. intr. (pop.) 1 A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. 2 A dura, a dăinui. • prez.ind. -iesc. /veac + -ui.

VECUI, vecuiesc, vb. IV. Intranz. A petrece vreme îndelungată undeva (sau cu cineva); a locui; a trăi. Ți-ai făcut casă de brad... în ea ca să vecuiești. MARIAN, Î. 242. [Națiile] ce vecuiau cu dînșii într-aceeași țară... începură a trata pe romîni ca o nație coprinsă. BĂLCESCU, O. II 210. Du-te unde popa nu toacă, Unde fată nu joacă, Acolo să vecuiești. ȘEZ. XII 183. ♦ Tranz. (Cu complement intern) Veacul mi l-am vecuit, Copiii mi-am căsătorit. BIBICESCU, P. P. 286. – Variantă: văcui (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

vecuì v. a trăi un timp îndelungat: națiile ce vecuiau în aceaș țară BALC. [V. veac].

văcui v vz vecui

VĂCUI vb. IV v. vecui.

văcuĭésc, V. vecuĭesc.

vecuĭésc și văcuĭésc v. intr. (d. veac). Îmĭ petrec veacu (vacu), trăĭesc: lupu văcuĭește în pădure, și bețivu în cîrcĭumă.

vecui (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiesc, 3 sg. vecuiește, imperf. 1 vecuiam; conj. prez. 1 sg. să vecuiesc, 3 să vecuiască

vecui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiesc, imperf. 3 sg. vecuia; conj. prez. 3 să vecuiască

vecui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiesc, imperf. 3 sg. vecuia; conj. prez. 3 sg. și pl. vecuiască

văcui, văcuiesc, vb. intranz. – (arh.) A viețui; „a trăi cât și cum ai de trăit” (Țiplea, 1906). A petrece veacul, a locui pe vecie (Papahagi, 1925). A-și face veacul, a împlini vremea, a sta vreme îndelungată (Antologie, 1980): „Acolo lăcuia / Ș-acolo văcuia” (Papahagi, 1925: 885). – Din vac, veac (Scriban) + suf. -ui (MDA).

văcui, vb. intranz. – (înv.) A viețui; „a trăi cât și cum ai de trăit” (Țiplea 1906). A petrece veacul, a locui pe vecie (Papahagi 1925). A-și face veacul, a împlini vremea, a sta vreme îndelungată (Antologie 1980): „Acolo lăcuia / Ș-acolo văcuia” (Papahagi 1925: 885). – Din vac „veac”.