văcui, vb. intranz. – (înv.) A viețui; „a trăi cât și cum ai de trăit” (Țiplea 1906). A petrece veacul, a locui pe vecie (Papahagi 1925). A-și face veacul, a împlini vremea, a sta vreme îndelungată (Antologie 1980): „Acolo lăcuia / Ș-acolo văcuia” (Papahagi 1925: 885). – Din vac „veac”.