VECUI, vecuiesc, vb. IV. Intranz. A petrece vreme îndelungată undeva (sau cu cineva); a locui; a trăi. Ți-ai făcut casă de brad... în ea ca să vecuiești. MARIAN, Î. 242. [Națiile] ce vecuiau cu dînșii într-aceeași țară... începură a trata pe romîni ca o nație coprinsă. BĂLCESCU, O. II 210. Du-te unde popa nu toacă, Unde fată nu joacă, Acolo să vecuiești. ȘEZ. XII 183. ♦ Tranz. (Cu complement intern) Veacul mi l-am vecuit, Copiii mi-am căsătorit. BIBICESCU, P. P. 286. – Variantă: văcui (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.