14 definiții pentru vechitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechime (1); uzură. – Vechi + suf. -tură.

vechitu sf [At: DOSOFTEI, PS. 347/6 / Pl: ~uri / E: vechi1 + -tură] 1-2 (Înv) Vechime (1-2). 3-4 (Îrg) Vechime (4-5). 5 (Rar) Uzură. 6 (Dep) Lucru vechi (17). 7 (Dep) Lucru învechit, uzat. 8 (Dep; spc) Obiect de îmbrăcăminte demodat. 9 (Dep; spc) Obiect de îmbrăcăminte uzat Si: zdreanță. 10 Ceea ce este lipsit de noutate (și de interes). 11 Ceea ce este perimat, demodat. 12 (Dep) Adept al stării de lucruri din trecut, considerat depășit, retrograd. 13 (Îdt) Boală (cu evoluție lentă) contractată de mult timp. 14 (Reg) Rezervă din recolta de cereale a anului precedent sau a anilor precedenți.

vechitu s.f. 1 Lucru vechi sau învechit, uzat. ♦ Spec. Piesă de îmbrăcăminte, mai ales haină, uzată sau demodată. ♦ Ceea ce este lipsit de noutate (și de interes); ceea ce este depășit, demodat, perimat. 2 (înv.) Faptul de a fi vechi; vechime; uzură. • pl. -i. /vechi2 + -tură.

VECHITÚRĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechie (1); uzură. – Vechi + suf. -tură.

VECHITÚRĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit; (în special) haină uzată. Comisul Manole se descătărămă de vechituri, trăgînd pe dînsul straie curate. SADOVEANU, P. J. 223. După ce vîndu corabia la un compatriot din Brăila, își cumpără o vechitură de vaporaș. BART, E. 324. Eu nu fac negoțătorie de vechituri. SLAVICI, N. II 312. Hală de vechituri v. hală (1). 2. (Rar) Faptul de a fi vechi (v. vechime); p. ext. uzură. Soldați... zăcea cu sutele în ploaie și în frig... înveliți în mantale transparente de vechitură și de gloanțe turcești. GHICA, la CADE.

VECHITÚRĂ ~i f. Obiect vechi, mai ales de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. Piață de ~i. /vechi + suf. ~tură

vechitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Vechime: vechitura vremurilor (N. Cost.). Azĭ. Lucru vechĭ (maĭ ales haĭne): un Jidan care cumpăra vechiturĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri

vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VECHITÚRĂ s. 1. zdreanță, (pop.) treanță. (O ~ de haină.) 2. rablă, rugină, ruginitură, (reg.) răbăgie, roajbă. (O ~ de pușcă.)

VECHITU s. 1. zdreanță, (pop.) treanță. (O ~ de haină.) 2. rablă, rugină, ruginitură, (reg.) răbăgie, roajbă. (O ~ de pușcă.)

Intrare: vechitură
vechitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vechitu
  • vechitura
plural
  • vechituri
  • vechiturile
genitiv-dativ singular
  • vechituri
  • vechiturii
plural
  • vechituri
  • vechiturilor
vocativ singular
plural

vechitură

  • 1. Lucru vechi sau învechit, uzat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 3 exemple
    exemple
    • Comisul Manole se descătărămă de vechituri, trăgînd pe dînsul straie curate. SADOVEANU, P. J. 223.
      surse: DLRLC
    • După ce vîndu corabia la un compatriot din Brăila, își cumpără o vechitură de vaporaș. BART, E. 324.
      surse: DLRLC
    • Eu nu fac negoțătorie de vechituri. SLAVICI, N. II 312.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Soldați... zăcea cu sutele în ploaie și în frig... înveliți în mantale transparente de vechitură și de gloanțe turcești. GHICA, la CADE.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vechi + sufix -tură.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX