VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit; (în special) haină uzată. Comisul Manole se descătărămă de vechituri, trăgînd pe dînsul straie curate. SADOVEANU, P. J. 223. După ce vîndu corabia la un compatriot din Brăila, își cumpără o vechitură de vaporaș. BART, E. 324. Eu nu fac negoțătorie de vechituri. SLAVICI, N. II 312. Hală de vechituri v. hală (1). 2. (Rar) Faptul de a fi vechi (v. vechime); p. ext. uzură. Soldați... zăcea cu sutele în ploaie și în frig... înveliți în mantale transparente de vechitură și de gloanțe turcești. GHICA, la CADE.