căutare avansată
Din totalul de 24 sunt afișate 19 definiții pentru Vatra, Vatră, vatră, Vătra   declinări

VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Partea cuptorului unde se face focul; (în vechile case țărănești) suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, cămin, casă (părintească). Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se găsesc casele și construcțiile anexe gospodărești. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatrë.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatre.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

vátră (va-tră) s. f., g.-d. art. vétrei; pl. vétre
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁTRĂ s. v. dușumea, pardoseală, podea, prispă, scândură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁTRĂ s. 1. cămin, cuptor, (prin Transilv.) cameniță. (Vasul stă așezat pe ~.) 2. (reg.) siliște. (~ a casei.) 3. (înv.) siliște. (~ a unui sat.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁTRĂ vétre f. 1) Suprafață plană situată în partea de jos a cuptorului, prelungită în afară, pe care se trage jăraticul (și pe care uneori se pregătește mâncarea). ◊ A-i lua (sau a-i vinde) și cenușa din ~ a-i lua totul; a nu-i lăsa nimic. A se prinde cu mâinile de ~ a ajunge la o stare materială foarte bună; a deveni bogat. A cădea musafir în ~ a fi musafir nepoftit și nedorit. 2) Construcție plană, înaltă și lungă, care prelungește cuptorul sau soba în afară, pe care se poate dormi (mai ales iarna, când se face focul). ◊ A cloci pe ~ (sau a se muta de pe ~ pe cuptor) a-și petrece vremea fără nici un rost; a trândăvi; a lenevi. A îmbătrâni pe ~ a rămâne fată bătrână; a nu se mărita. 3) Casă părintească; cămin. ◊ A fi lăsat la ~ a fi lăsat acasă; a fi demobilizat. A rămâne cu sluta în ~ a rămâne cu fata nemăritată. 4) Loc pe care se întemeiază o așezare, o construcție. ~a satului. ~a iazului. 5) Fâșie de pământ mai ridicată pe care se seamănă legume sau flori; strat; răzor. 6) Partea de jos a unei galerii de mină, ce constituie baza ei. 7) Parte a unui cuptor metalurgic, unde se așază materialul care trebuie topit. [G.-D. vetrei; Sil. va-tră] /Cuv. autoh.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Locul din cuptor unde se face focul; p. e x t. suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care șe poate ședea sau dormi; partea plană a cuptorului de pîine, care susține boltitura și unde se face focul. Smaranda se uita la flăcările roșii ce fîlfîiau în vatră cu un duduit leneș. REBREANU, R. I 205. Focul e-nvălit pe vatră, Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră, Răgușit. COȘBUC, P. I 48. Ne lasă fără scînteie de foc în vatră să degerăm aicea. CREANGĂ, P. 256. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic. EMINESCU, O. I 76. ◊ Expr. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră v. cenușă. A nu arca nici cenușă în vatră v. c e n u ș ă. A îmbătrîni în vatră = a rămîne fată bătrînă, nemăritată. Rid de ele că au îmbătrânit în vatră, că au știrbit, că n-o să le mai ia nimeni etc. La TDRG. Intrase la grijă că o să-i îmbătrinească fetele în vatră. ISPIRESCU, L. 233. A cloci pe vatră = a lenevi (Ia căldură); a trîndăvi. A-i cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător. Și-ai venit să-mi cazi în vatră cu plozii. STANCU, D. 7. A se prinde cu mîinile de vatră v. p r i n d e (I 3). Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul. ♦ Partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezămînt stabil, cămin, casă (părintească). Ai ridicat pe spatele tale gospodăria grea a tatălui tău, și a fost viața mai ticnită la vatra voastră. SADOVEANU, O. VI 50. Lotrul... deschide plaiuri frumoase, hol de neașteptate și vetre de gospodari în ascunzătorile munților. VLAHUȚĂ, R. P. 90. [Capitala era] plină de o lume de oameni, care trăiau de azi pe mîne, care nu știau de se vor mai înturna la vetrele lor. NEGRUZZI, S. 1218. ♦ Loc de baștină, de origine; așezare omenească. Pe-acolo veacuri de liniște și de siguranță au îngăduit omului să-și lege temeinic viața lui... de aceeași vatră, de același colț de pămînt. VLAHUȚĂ, R. P, 16. Adesea cerșesc pe drum și se-ntorc la vatra lor, rupți de oboseală. CARAGIALE, O. III 203. Era poporul care trăia în frăție cu coasa, cu toporul, cu codrul și cu calul său, pentru apărarea vetrei părintești. ALECSANDRI S. 25. ◊ E x p r. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar; a demobiliza, a desconcentra. Țigan de vatră = țigan care și-a întemeiat o gospodărie, care s-a statornicit într-un loc; țigan stabil. Țiganii de vatră, mai toți robi boierești sau mănăstirești, erau meseriași sau servitori pe la casele stăpânilor și proprietarilor lor. GHICA, S. XIII. ♦ Cuibul unui animal sălbatic cu pui înăuntru. La depărtare de patru ceasuri de umblet a oilor cătră asfințit, îmi spun feciorii că s-ar fi aflînd patru haite (= lupoaice) fătate în niște tihării încîlcite cu spini. Din patru vetre ale acelor haite au să iasă la război, să zic, douăzeci de lupani. SADOVEANU, O. L. 40. 3. (De obicei cu determinări) Loc principal, central al unei așezări, ăl unei instalații; loc (bătătorit, drept) pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau se așază ceva. Pe vatra viei vechi Miliarezi o să sădească viță nouă. STANCU, D. 53. Mergem din vatra mănăstirii ca o jumătate de ceas în sus, pe spintecătura Oltețului. VLAHUȚĂ, la TDRG. Cîntecul... l-am cules și eu din gura sătenilor de pe vechea vatră a familiei Buzeștilor, în Romanați. BĂLCESCU, la TDRG. Vatra satului = suprafață de teren pe care se întinde satul și pămînturile cultivate din împrejurimi. În depărtare se auzeau clopotele vitelor care porniseră spre vatra satului. DELAVRANCEA, T. 74. Tată-său îi dă cinci prăji7ii în vatra satului. SEVASTOS, N. 46. La dînșii, în vatra satului cît îs mai dese casele, încolo parcă-s zvîrlite din țepoi; una ici pe o rîpă, alta pe un deal. ȘEZ. III 180. Vatra stînei = a) locul unde a fost stîna; b) locul unde se odihnesc oile după muls. Vatra bîlciului = centrul bîlciului. Căruțele cele mari stăteau acum goale, împrejurul vetrei bîlciului. GALACTION, O. I 262. Vatra băii = locul unde se așază piatra scoasă din rîu. Vatra iazului = locul unde a fost sau unde urmează să se facă un iaz sau un heleșteu. Vatra cărbunelui = centru de extracție a cărbunelui. Băieții... au mutat banda în cîmpul întîi, chiar în vatra cărbunelui. DAVIDOGLU, M. 11. 4. Petic de pămînt pe un cîmp sau în pădure, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. Frusinica zări lîngă o tufă de răchită o vatră de viorele de curînd înflorite. MIHALE, O. 132. [Năvalnicul] crește prin păduri, pe vetre anume știute de babe. PAMFILE, S. T. 29. 5. Usnă.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

vátră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. vétrei; pl. vétre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vátră (vétre), s. f.1. Cămin, foc, loc unde se aprinde. – 2. Cămin, casă, locuință. – 3. (Banat) Pavaj, pardosea. – 4. Hotar, limită. – Mr., megl. vatră. Mgr. βάθρον „loc de așezat, bază” (Philippide, II, 741). De obicei, este considerat drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179), sau provenind din alb. vatrë (Cihac, II, 721; Pascu, II, 224). Din rom. trebuie să provină sb., cr., slov. vatra, pol. watra, rut. vatra, vaterka, rus. vatrucha (Miklosich, Wander., 11 – 12; Miklosich, Fremdw., 135), și probabil alb. vatrë.Der. vătrar, s. n. (unealtă cu care se scormonește în foc), cf. vătrai; vătraș, s. m. (se zice despre țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Dorna f. 1. (Munții), porțiune a Carpaților Moldovei în jud. Suceava; 2. sat în jud. Suceava: 2200 loc. Ape minerale; 3. (Pasul), trecătoare deschisă de râul Bistrița, pune în comunicațiune Iașii cu orașul Bistrița din Ardeal; 4. (Vatra), localitate în Bucovina cu ape feruginoase. V. Șarul.
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Vatra-Dornei f. orășel în jud. Câmpulung aproape de fostul hotar al Moldovei 5000 loc. Pozițiune renumită și izvoare de ape minerale.
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

vatră f. 1. locul unui cuptor unde arde focul; 2. fig. locuință statornică: țigan de vatră; vatra satului, locul pe care stă satul și împrejurimile lui; 3. jghiabul teascului. [Albanez VATRĂ].
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

vátră f., pl. vetre (ngr. váthra, și váthron, vgr. bá-, treaptă, scaun, temelie, de unde vine și alb. vátră, ĭar sîrb. rut. ceh. slovac vatra, pol. watra, vine din rom.). Locu pe care se află un sat orĭ o casă: vatra satuluĭ, vatra caseĭ. Locu unde arde focu în bucătăriile primitive (adică fără plită): ĭ-a luat și cenușa din vatră (l-a jăfuit [!] de tot). Fig. Locuință (ca fr. foyer, vatră, d. feu, foc): soldațiĭ trimeșĭ [!] la vatră (adică „liberațĭ”). Țigan de vatră, Țigan statornic, nu de șatră, nu cu cortu, nu nomad. V. siliște.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

vétre, pl. d. vatră.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

VATRA 1. Revistă literară bilunară, apărută la București (ian. 1894-aug. 1896), sub conducerea lui G. Coșbuc, I. Slavici și I.L. Caragiale. Printre colaboratori: S. Pușcariu, S. Fl. Marian, Th. D. Speranția, G. Murnu, N. Iorga. Revistă social-culturală. 2. Revistă a Uniunii Scriitorilor; apare lunar la Târgu Mureș, din apr. 1971. Redactor-șef: Cornel Muraru. Printre colaboratori: Șt. Aug. Doinaș, L. Dimov, R. Vulpescu, M. Iorgulescu, N. Manea, L. Ulici.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VATRĂ subst. pl. vetre. 1. Vatra, Ion (RA IV). 2. Vatrea (Vra). 3. Vetre b. (16 B 291). 4. Veatreș (Sd VII 317; Sd XVI; Răc 20); – Ursul, mold. (Sd V 89). 5. Veatruș, olt. (AO XVIII 141). 6. Vetriș, T. (16 A I 288) moș în Vetrișani.
Sursa: Onomastic (1963) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Vătra v. V a t r ă 1.
Sursa: Onomastic (1963) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

a cloci pe vatră expr. a lenevi, a trândăvi.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

a fi lăsat la vatră expr. (mil.) a se elibera din armată; a trece în rezervă.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink