căutare avansată
12 definiții pentru „vanitate”   declinări

VANITÁTE, (2) vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VANITÁTE, vanități, s. f. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

vanitáte s. f., g.-d. art. vanitắții; (lucruri zadarnice) pl. vanitắți
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VANITÁTE s. v. înfumurare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Vanitate ≠ modestie, simplețe, simplitate
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VANITÁTE ~ăți f. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; trufie; infatuitate. /<fr. vanité, lat. vanitas, ~atis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VANITÁTE s.f. Ambiție deșartă și trufașă; trufie, înfumurare, îngâmfare. ♦ Deșertăciune. [Cf. lat. vanitas, fr. vanité].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VANITÁTE s. f. ambiție deșartă și trufașă; orgoliu, trufie, înfumurare, îngâmfare. ◊ deșertăciune. (< fr. vanité, lat. vanitas)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VANITÁTE, vanități. s. f. Ambiție deșartă, dorință de a face impresie; trufie, îngîmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune. Simplă ca un înger fără vanitate. CAMIL PETRESCU, T. II 26. Părea că surîde neputînd clătina din cap ca totdeauna în fața atîtor vanități. ANGHEL, PR. 66. Nu sufăr de trista infirmitate a vanității. CARAGIALE, O. VII 248. Vanitatea ta Cu merit patriotic voiești a deghiza. BOLINTINEANU, O. 135.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

vanitáte s. f., g.-d. art. vanității; (lucruri zadarnice) pl. vanități
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vanitate f. deșertăciune: vanitatea vanităților.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

*vanitáte f. (lat. vánitas, -átis). Caracteru de a fi van saŭ vanitos, deșertăcĭune: vanitatea gloriiĭ, vanitatea celor ce umblă după decorațiunĭ. Lucru van: a disprețui vanitățile.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink