VANITATE, vanități. s. f. Ambiție deșartă, dorință de a face impresie; trufie, îngîmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune. Simplă ca un înger fără vanitate. CAMIL PETRESCU, T. II 26. Părea că surîde neputînd clătina din cap ca totdeauna în fața atîtor vanități. ANGHEL, PR. 66. Nu sufăr de trista infirmitate a vanității. CARAGIALE, O. VII 248. Vanitatea ta Cu merit patriotic voiești a deghiza. BOLINTINEANU, O. 135.