2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAGABÓND, -OÁNDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabóndă] – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

vagabond, ~ă [At: INSTRUCȚII, 8/17 / V: (înv) ~bund a, sm, (forme corupte) baga~ a, sm, bagabont sm, ~bont sm, ~boandă sf, / Pzi: ~nzi, ~e / E: lat vagabundus, -a, -um, fr vagabond, it vagabondo] 1-2 smf, a (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă Si: hoinar (3-4), pribeag, (reg) vandralău (1), vandraș (1), vandră (1), vandroc (1), vandrocaș (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu are domiciliu fix, ocupație stabilă sau venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandralău (2), vandraș (2), vandră (2), vandroc (2), vandrocaș (2). 5-6 smf, a (Prt) (Om) lipsit de ocupații serioase, care își petrece o bună parte a timpului în căutare de distracții și aventuri Si: (reg) vandralău (3), vandraș (3), vandră (3), vandroc (3), vandrocaș (3) Vz aventurier, derbedeu, golan, haimana, nemernic, pribeag, (reg) pușlalău, ștrengar, pierde-vară, vântură-țară. 7-9 a Caracteristic vagabondului (1, 3, 5). 10 a (Fig; d. imaginație, inspirație) Instabil. 11 a (Mai ales d. câini) Care rătăcește în căutarea hranei (și care este fără stăpân).

vagabond, -ă s.m, s.f, adj. 1 s.m, s.f, adj. (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fară scop, fară țintă; (persoană) care nu are domiciliu, ocupație stabilă, mijloace de existență (și care trăiește din expediente); (reg.) vandră, vandroc. ♦ (adj) Care este caracteristic unei persoane care vagabondează. A avut o copilărie vagabondă. ♦ Fig. (adj.; despre inspirație, imaginație etc.) Care este nestatornic, schimbător. Poetul a dovedit o imaginație vagabondă. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. Și-a exprimat nepăsarea față de vagabonzii din clasă. 2 s.m., s.f. Persoană care rătăcește umblînd în căutare de distracții, de aventuri etc.; persoană nestatornică, inconstantă. Era un vagabond simpatic, mereu în căutare de noi cuceriri. 3 adj. (despre animale domestice, mai ales despre cîini) Care nu are stăpîn, rătăcind în căutarea hranei. • pl. -zi, -de. și (pop.) vagabont s.m., vagaboandă s.f, (forme corupte) bagabond, -ă adj., s.m., bagabont s.m. /<fr. vagabond, it. vagabondo, lat. vagabundus, -a, -um <vagari „a rătăci”.

VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj. Care rătăcește pe drumuri fără nici un rost, care hoinărește fără țintă, fără ocupație și fără domiciliu fix, care nu are nici un căpătîi. Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198. ◊ Fig. [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303. Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56. Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304. ♦ (Substantivat, m.) Om de nimic, haimana, derbedeu; pierde-vară. Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154. Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139. Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286. – Variantă: (învechit) vagabúnd, -ă (GHICA, A. 614) adj.

VAGABÓND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].

VAGABÓND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2. fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu.

*vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde

vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; f. sg. vagabóndă, pl. vagabónde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VAGABÓND adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. s. v. derbedeu.

VAGABOND adj., s. 1. adj., s. hoinar, pribeag, rătăcitor, (înv.) stranie. (Un om ~.) 2. s. derbedeu, golan, haimana, (pop. și fam.) teleleu, (reg.) hîrbar, hîrbareț, ulițar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. și Transilv.) ulițarnic, (Transilv. și Ban.) vandralău, vandraș, vandroc, vandrocaș, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) ștrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) budușlău, (fam.) bate-poduri. (Nu-i decît un ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

VAGABOND bagabei, boschetar, chiștocar, ecologist, fomist, goldan, marțafoi, plimbăreț, tomberonist, ulițar.

Intrare: vagabond (adj.)
vagabond1 (adj., -oandă) adjectiv
adjectiv (A44)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabond
  • vagabondul
  • vagabondu‑
  • vagaboandă
  • vagaboanda
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzii
  • vagaboande
  • vagaboandele
genitiv-dativ singular
  • vagabond
  • vagabondului
  • vagaboande
  • vagaboandei
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzilor
  • vagaboande
  • vagaboandelor
vocativ singular
plural
vagabund adjectiv
adjectiv (A3)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabund
  • vagabundul
  • vagabundu‑
  • vagabundă
  • vagabunda
plural
  • vagabunzi
  • vagabunzii
  • vagabunde
  • vagabundele
genitiv-dativ singular
  • vagabund
  • vagabundului
  • vagabunde
  • vagabundei
plural
  • vagabunzi
  • vagabunzilor
  • vagabunde
  • vagabundelor
vocativ singular
plural
vagabond3 (adj., -ondă) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabond
  • vagabondul
  • vagabondu‑
  • vagabondă
  • vagabonda
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzii
  • vagabonde
  • vagabondele
genitiv-dativ singular
  • vagabond
  • vagabondului
  • vagabonde
  • vagabondei
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzilor
  • vagabonde
  • vagabondelor
vocativ singular
plural
Intrare: vagabond (s.m.)
substantiv masculin (M5)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabond
  • vagabondul
  • vagabondu‑
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzii
genitiv-dativ singular
  • vagabond
  • vagabondului
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzilor
vocativ singular
  • vagabondule
plural
  • vagabonzilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vagabond, -oandă vagaboandă vagabondă vagabund

  • 1. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: hoinar, -ă attach_file 7 exemple
    exemple
    • Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198.
      surse: DLRLC
    • figurat [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303.
      surse: DLRLC
    • figurat Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56.
      surse: DLRLC
    • figurat Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304.
      surse: DLRLC
    • Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154.
      surse: DLRLC
    • Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139.
      surse: DLRLC
    • Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286.
      surse: DLRLC

etimologie: