VĂTĂMARE, vătămări, s. f. Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

vătămare sf [At: CORESI, EV. 350 / Pl: ~mări / E: vătăma] 1 Afectare a sănătății, a integrității corporale (prin producere de boli, răniri etc.) Si: (pop) vătămătură (1), (reg) vătăm (1). 2 (Jur) ~ corporală (sau, înv, trupească) Infracțiune care constă într-o atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane. 3 (Înv; fig; determinat prin „sufletească”) Pervertire. 4 (Reg; ccr) Hernie (2). 5 (Fig) Neplăcere. 6 (Fig) Necaz. 7 (Fig) Daună materială pricinuită cuiva Si: (îvr) vătămătură (10). 8 (Fig) Prejudiciu moral Si: (îvr) vătămătură (11). 9 Încălcare a unor norme, a unor precepte, a unor reguli consimțite. 10 Deteriorare (cauzată unor bunuri materiale, unor obiecte etc.).

vătămare s.f. (pop.) 1 Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. ◊ Fig. Era imposibil să nu lase în organismul nostru social... scrînteli grave, vătămări (VLAH.). 2 Fig. Neplăcere, neajuns, necaz sau pagubă, daună materială pricinuită cuiva. Plătiți ouăle și găinile, nu faceți nici o vătămare nimănui (SADOV.). ♦ Atingere, știrbire adusă onoarei, prestigiului, intereselor etc. cuiva. Prezența șefilor militari turci alături cu domnii țării aducea cea mai mare vătămare autorității domnești (GHICA). 3 Stricăciune, deteriorare, avariere a unor bunuri, obiecte etc. A știut să-și strîngă grînele fără vătămare (DAIC.). • pl. -ări. /v. vătăma.

VĂTĂMARE, vătămări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

VĂTĂMARE, vătămări, s. f. (Popular) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. 1. Rănire, rană; lovire, lovitură; îmbolnăvire, boală; fig. cauzare a unui neajuns, a unui rău. Copila... să se curățească de fapt, de dat, de pîră... de vătămare. ALECSANDRI, T. 979. Trăgeau neîncetat asupra creștinilor cu mare vătămare a tuturor. BĂLCESCU, O. II 129. Luînd o săgeată au tras asupra lui Robinson, dar nu i-au pricinuit nici o vătămare. DRĂGHICI, R. 168. 2. Pagubă, stricăciune.

vătămare f. acțiunea de a vătăma și rezultatul ei: 1. leziune; 2. fig. prejudiciu.

vătămáre f. Acțiunea de a vătăma. Fig. Vătămarea intereselor.

VĂTĂMA, vatăm, vb. I Tranz. 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.

vatăm sn vz vătăm

vătăma [At: PSALT. HUR. 37^v/10 / V: (reg) băt~ / Pzi: vatăm, (reg) vătam, vătăm, vătămez, 2 (reg) vatemi, vatimi, vațemi, vațimi, vătami, vătămi, vătămezi, vetimi, vețimi / Cj și: 3 (reg) să vateme, să vatime, să vătame, să vătăme, să vătămeze, să veteme, să vetime / E: ml victimare] 1 vt A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri etc.). 2 vt (Înv; fig) A perverti. 3 vr (Înv; fig) A se simți îndurerat. 4 vr (Pop; spc) A se îmbolnăvi de hernie (2) Si: (pop) a se boșorogi (2), a se surpa. 5 vt (Fig) A pricinui (cuiva) neplăceri, necazuri Si: a negăji, a supăra. 6 vt (Fig) A produce daune materiale cuiva Si: a păgubi, a prejudicia. 7 vt (Fig) A aduce cuiva prejudicii morale Si: a leza, a prejudicia. 8 vt (Fig) A ofensa. 9 vt A încălca un precept, o normă etc. 10 vt A deteriora (un bun, un obiect). 11-12 vtr (Îvr; în textele religioase; cu determinări introduse prin pp „din”, „de”) A (se) abate de la…

vătăma vb. I. 1 tr. A dăuna sănătății, integrității corporale (producînd suferințe, boli, răniri); a afecta starea sănătății cuiva. ◊ (cu compl. „sănătatea”) Sînt în ape multe materii care pot să vatăme sănătatea vitelor (I. ION.). ◊ (cu compl. introduse prin prep. „la”) Bolovanul l-a vătămat pe copil la picior. ◊ (absol.) E ușor de știut dacă frigul vatămă sau nu. ◊ (refl. pas.) Ochii pot să se vatăme de soarele prea puternic. ◊ (refl. recipr.) Aci se făcu o mare ucidere și o parte și alta se purta cu bărbăție și se vătamara greu (BĂLC.). ◊ (refl.) Omul... are un trup care ușor se poate vătăma (PETROV.). 2 refl. Spec. (pop.) A se îmbolnăvi de hernie. 3 tr. Fig. A cauza, a pricinui cuiva pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, aleza (pe cineva sau ceva) (moralmente). Libertatea este acolo unde tot omul poate să facă tot ceea ce nu vatămă pe altul (BOLL.). ◊ (absol.) Să puie frîu dorinței lor d-a vătăma (BARO.). ◊ (intr.) N-am pus cu știință asemenea iscălitură pentru a vătăma stăpînului meu (SADOV.). ◊ Ext. Adunarea rea vatămă obiceiuri bune (D. GOL.). 4 tr. (compl. indică bunuri materiale, obiecte etc.) A cauza, a produce pagube, daune (foarte mari); a strica, a deteriora, a avaria. 5 tr., refl. (înv.) A încălca, a nesocoti; a (se) abate de la... Te vătămaș de Dumnezău (DOC.). • prez.ind. vatăm, (reg) vătăm. /lat. victimare.

VĂTĂMA, vatăm, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.

VĂTĂMA, vatăm, vb. I. Tranz. (Popular) 1. A ruina sănătatea cuiva, a dăuna sănătății (producînd boli, răniri); fig. a face rău, a cauza neajunsuri. În această împrejurare ne poate mai mult vătăma decît a ne ajuta. GHICA, A. 425. Ferească dumnezeu de surzi, că-ți vatămI pieptul. ALECSANDRI, T. 659. Sînt în ape multe materii care pot să vatăme sănătatea vitelor. I. IONESCU, la TDRG. Libertatea este acolo unde tot omul poate să facă tot ceea ce nu vatămă pe altul. BOLLIAC, O. 260. ◊ Refl. reciproc. Aci se făcu o mare ucidere, căci, fiind punctul principal al bătăii, și o parte și alta se purtau cu bărbăție și se vătămară greu. BĂLCESCU, O. II 245. ♦ Refl. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A aduce pagube, stricăciuni; a strica. Paserile stricătoare să nu vatăme sămănăturile. ȘEZ. III 120.

A SE VĂTĂMA mă vatăm intranz. A se îmbolnăvi de hernie. /<lat. victimare

A VĂTĂMA vatăm tranz. 1) A supune unei leziuni corporale; a răni. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a răni; a traumatiza; a leza. /<lat. victimare

vătămà v. 1. a răni; 2. fig. a face rău, a aduce pagubă. [Macedo-rom. vătămà, a ucide = lat. VICTIMARE, a înjunghia].

2) vátăm, a vătămá v. tr. (lat. vĭctĭmo, -áre, a jertfi, d. vĭctĭma, victimă, trecînd pin formele *vétem, *veátem, vătăm, ca vitta, *veată, bată ș. a. – Vatăm, vatămĭ, vatămă; să vatăme și vateme). Rănesc saŭ îmbolnăvesc: alergătura a vătămat calu, frigu a vătămat pomiĭ. Deteriorez, avariez, stric: cĭocnirea a vătămat corabia. Fam. Aduc pagubă: nu vătăma vecinu! V. lezez și ruinez.

vătămare s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări

vătămare s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări

vătămare s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări

vătăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vatăm, 2 sg. vatămi, 3 vatămă; conj. prez. 1 sg. să vatăm, 3 să vatăme; imper. 2 sg. afirm. vatămă

vătăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vatăm, 2 sg. vatămi, 3 vatămă; conj. prez. 3 să vatăme

vătăma vb., ind. prez. 1 sg. vatăm, 2 sg. vatămi, 3 sg. și pl. vatămă; conj. prez. 3 sg. și pl. vatăme

vatăm (v. vătăma)

vătăma (ind. prez. 1 sg. vatăm)

vatăm, -tămi 2, -tăme 3 conj.

VĂTĂMARE s. v. afecțiune, avariere, boală, daună, deteriorare, hernie, maladie, pagubă, pierdere, prejudiciu, rănire, stricare, stricăciune.

VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

vătămare s. v. AFECȚIUNE. AVARIERE. BOALĂ. DAUNĂ. DETERIORARE. HERNIE. MALADIE. PAGUBĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RĂNIRE. STRICARE. STRICĂCIUNE.

VĂTĂMA vb. v. boșorogi, răni.

VĂTĂMA vb. 1. v. dăuna. 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

VĂTĂMA vb. 1. a dăuna, a prejudicia, a strica. (Ceva care ~ sănătății.) 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

vătăma vb. v. BOȘOROGI. RĂNI.

vătăma (vatăm, -at), vb. – 1. A damblagi, a schilodi. – 2. A strica, a avaria, a cauza pagube. – 3. A distruge, a ruina. – 4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. – Mr. vatăm, vătămare „a ucide”, megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu, Gram., 78; Philippide, Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu, Semasiol., Meyer, Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu, I, 182; Graur-Rosetti, BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în lat. med. (cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui ct › t se explică prin faza pt › t, unde p a fost disimilat de labiala anterioară, cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecerea lui i › ă, care, deși normală în rom., nu pare posibilă în mr., cf. vĭrĭdia › mr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică această etimologie. Densusianu, Rom., XXXIII, 289; Densusianu, GS, VII, 273;Weigand, Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *vatimāre sau vatināre, obținut prin contaminarea lui vĭctĭmāre cu vates (Candrea, Éléments, 59; Weigand, Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul rom. Sensul de „a face hernie” apare în Trans. și Mold. (ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în Munt. Der. vătămare, s. f. (daună, prejudiciu); vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător); nevătămător, adj. (inofensiv); vătămătoare, s. f. (plantă, Anthyllis vulneraria); vătămătură, s. f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).

vătăma, vatăm, vb. tranz., refl. – 1. A (se) răni, a (se) juli. 2. A se îmbolnăvi de hernie. 3. A distruge. – Lat. victimare „a sacrifice” < lat. victima „animal de sacrificiu” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, Philippide).