VĂTĂMĂTURĂ, vătămături, s. f. Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize viscerale acute (hernie, colici, pelagră etc.). – Vătăma + suf. -ătură.

vătămătură sf [At: COD. VOR².75^v/9 / Pl: ~ri, (îvr) ~re / E: vătăma + -ătură] 1 (Pop) Vătămare (1). 2 (Înv; fig) Pervertire. 3 (Îvr; fig) Durere sufletească Si: amărăciune (3). 4 (Pop) Nume generic dat bolilor abdominale, mai ales ale stomacului, manifestate prin dureri acute Si: (reg) loc dureros. 5 (Mpp) Hernie (2). 5 (Mpp) Colică (1). 6 (Mpp) Pelagră. 7 (Bot; șîs iarbă de ~) Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 8 (Îvr; fig) Neplăcere. 9 (Îvr; fig) Necaz. 10-11 (Îvr; fig) Vătămare (7-8).

vătămătură s.f. (pop.) Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize viscerale acute (colici, pelagră etc.). ♦ Spec. Hernie. ♦ Fig. Durere sufletească; amărăciune. Ne vindecă toate vătămăturile cele sufletești (BIBLIA 1688). • pl. -uri. /vătăma + -ătură.

VĂTĂMĂTURĂ, vătămături, s. f. (Pop.) Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize viscerale acute (hernie, colici, pelagră etc.). – Vătăma + suf. -ătură.

VĂTĂMĂTURĂ, vătămături, s. f. (Popular) Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize acute (v. apendicită, hernie, colici). Copiii aveau scrofule, cei mai vîrstnici oftică, bătrînii vătămătură. PAS, Z. I 117. Îl năcăjea tusa, n-avea poftă de mîncare și mai ales îl chinuia vătămătură lui veche. SADOVEANU, O. VIII 87. Cînd m-apucă vătămătură, beau un pahar de rachiu. GANE, N. I 223. M-a lovit... o greață, o furnicătură prin pîntece, ca un feli de vătămătură. CONTEMPORANUL VII 505.

VĂTĂMĂTURĂ ~i f. pop. Nume dat mai multor boli interne care provoacă diverse crize viscerale acute (hernie, colici, pelagră etc.). /a (se) vătăma + suf. ~tură

vătămătură f. surpătură, hernie.

vătămătúră f., pl. ĭ. Rezultatu vătămăriĭ, leziune. Pop. Ernie saŭ și altă boală a organelor din pîntece.

bătămătură^[1] sf vz vătămătură

vătămătură s. f., g.-d. art. vătămăturii; pl. vătămături

vătămătură s. f., g.-d. art. vătămăturii; pl. vătămături

vătămătură s. f., g.-d. art. vătămăturii; pl. vătămături

VĂTĂMĂTURĂ s. v. colică, crampă, daună, hernie, lovitură, pagubă, pelagră, pierdere, prejudiciu, rană, spasm, stricăciune.

vătămătură s. v. COLICĂ. CRAMPĂ. DAUNĂ. HERNIE. LOVITURĂ. PAGUBĂ. PELAGRĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RANĂ. SPASM. STRICĂCIUNE.

vătămătúră, vătămături, s.f. (med.) 1. Rană provocată de o lovitură sau căzătură. 2. Schilozenie, paralizie; hernie; hâitură. – Din vătăma + suf. -ătură (DEX, MDA).

vătămătură, vătămături, s.f. – (med.) 1. Rană provocată de o lovitură sau căzătură. 2. Schilozenie, paralizie; hernie; hâitură (ALRRM, 1969: 158). – Din vătăma (< lat. victimare) + suf. -ătură (DEX, MDA).

vătămătură, -i, s.f. – (med.) Schilozenie, paralizie; hernie; hâitură (ALR 1969: 158). – Din vătăma (< lat. victimare) + -tură.