VĂTĂMĂTURĂ, vătămături, s. f. (Popular) Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize acute (v. apendicită, hernie, colici). Copiii aveau scrofule, cei mai vîrstnici oftică, bătrînii vătămătură. PAS, Z. I 117. Îl năcăjea tusa, n-avea poftă de mîncare și mai ales îl chinuia vătămătură lui veche. SADOVEANU, O. VIII 87. Cînd m-apucă vătămătură, beau un pahar de rachiu. GANE, N. I 223. M-a lovit... o greață, o furnicătură prin pîntece, ca un feli de vătămătură. CONTEMPORANUL VII 505.