VÂRFUIT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuit², ~ă [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: vârfui] 1 Care este prelungit în formă de vârf (45). 2 Care are capătul ascuțit. 3 (D. recipiente sau alte obiecte ori spații folosite pentru depozitare sau transportare) Care este umplut până sus, până la refuz.

vârfuit¹ sn [At: PAMFILE, A. R. 163 / E: vârfui] 1 Formare a vârfului (24) unui stog, al unei clăi de fân. 2 Alcătuire a acoperișului unei construcții. 3 Umplere peste măsură a unor recipiente. 4 Tăiere a vârfului unui copac doborât.

VÂRFUIT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascuțit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

VÂRFUIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care are vârf; cu vârf; țuguiat. 2) (despre vase) Care este umplut cu vârf; plin până la limită /v. a vârfui

vârfui [At: (a. 1804) TES. II, 332 / V: (reg) ~rvui / Pzi: ~esc / E: vârf + -ui] 1 vt (C. i. stoguri, clăi etc.) A face vârf (24) Si: (reg) a vârși¹. 2 vt A forma partea de sus. 3 vt (Rar; c. i. indică construcții) A alcătui acoperișul (cu pante repezi). 4 vt (C. i. recipiente sau alte obiecte ori spații folosite la păstrare și la transportare) A umple peste măsură, până la refuz. 5 vt (C. i. recipiente în care se pun substanțe lichide) A face să fie plin ochi. 6 vr A se îngrămădi peste măsură. 7 vt (Reg) A tăia vârful unui copac doborât. 8 vt (D. forme de relief pozitive) A-și profila vârful (1).

vârvui v vz vârfui

vîrfui vb. IV. 1 tr. (compl. indică stoguri, clăi etc.) A face vîrf. 2 tr. (compl. indică recipiente, vase etc.) A umple pînă sus; a face să fie plin ochi. 3 intr., refl. Fig. (despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vîrful. • prez.ind. -iesc. /vîrf + -ui.

vîrfuit, -ă adj. 1 Care este prelungit în formă de vîrf, cu vîrf; țuguiat, ascuțit. 2 (despre recipiente) Care este plin pînă sus, umplut cu vîrf. Patru pahare erau vîrfuite (AGÂR.). • pl. -ți, – te. /v. vîrfui.

VÎRFUI, vîrfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vîrf unei grămezi. Vro cinci clăi de le-am clădit. Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ A fi vîrf, a constitui, a reprezenta, a forma vîrful unei grămezi. Un căpitan... Căzuse, vîrfuind mormanul. COȘBUC, P. II 41. 2. A umple pînă sus, a face să fie plin ochi. Cu vin feciorii vîrfuiesc ulcioare. MURNU, O. 44. Borcanul să-l umplu, să-l vîrfuiesc. PANN, P. V. III 84. 3. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și ridica, a-și profila vîrful. În păretele din stînga «Coiful» își vîrfuiește turla-i vînătă pe gangul unei văgăuni. VLAHUȚĂ, la TDRG.

VÎRFUIT, -Ă, vîrfuiți, -te, adj. 1. Cu vîrf, țuguiat, ascuțit. [Eracle] sînul ei nemeri c-o săgeată în trei vîrfuită. MURNU, I. 98. În genunchi se șuie... Pe culmea vîrfuită. ALECSANDRI, P. III 306. 2. (Despre recipiente) Umplut pînă sus, plin ochi. A pus farfuria vîrfuită pe mescioară. PAS, Z. I 76.

A VÂRFUI ~iesc tranz. (grămezi, clăi) A face vârf. /vârf + suf. ~ui

vârfuì v. 1. a pune la vârf: pe culmea vârfuită cu o neagră buturugă AL.; 2. a umplea și îndesa cu vârf: să-l umplu, să-l vârfuesc PANN.

vîrfuĭésc v. tr. (d. vîrf). Fac să aĭbă vîrf, pun ca să se facă vîrf: a vîrfui o baniță (a o încărca cît se poate), a vîrfui o claĭe de fîn. – Și înv-: un car învîrfuit (Munt. vest. CL. 1910, 4, 434).

vârfui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiesc, 3 sg. vârfuiește, imperf. 1 vârfuiam; conj. prez. 1 sg. să vârfuiesc, 3 să vârfuiască corectat(ă)

vârfui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiesc, imperf. 3 sg. vârfuia; conj. prez. 3 să vârfuiască

vârfui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiesc, imperf. 3 sg. vârfuia; conj. prez. 3 sg. și pl. vârfuiască

VÂRFUIT adj. v. ascuțit, țuguiat.

vîrfuit adj. v. ASCUȚIT. ȚUGUIAT.