vânzoli [At: LB / V: (reg) njo~ / Pzi: ~lesc / E: mg vonszolni „a trage, a târî după sine”] 1 vr (D. oameni; pgn; d. ființe) A se agita sau a se deplasa încoace și încolo (cu repeziciune sau timp îndelungat) în scopul de a înlătura un inconvenient, de a rezolva o situație complicată, de a participa la mai multe activități, din cauza unei surescitări nervoase etc. 2 vr A se răsuci (în așternut) pe o parte și pe alta din cauza unei stări psihice apăsătoare. 3 vr (Fig) A se strădui (din toate puterile) să învingă anumite dificultăți, neajunsuri. 4 vrr (Înv) A se război. 5 vi (Reg; îe) Cum mai ~lești cu lumea? Cum o mai duci? 6 vt A răvăși provocând agitație sau dezordine Si: a răscoli. 7 vt A perturba o situație stabilă. 8 vt (Reg) A obosi (foarte mult) pe cineva (în luptă) Si: a epuiza.

A SE VÂNZOLI mă ~esc intranz. A se mișca încolo și încoace; a nu sta locului; a nu-și găsi locul; a se frământa;a se agita; a se zvârcoli. /Orig. nec.

vânzolì v. V. vânjolì.

vânjoli v vz vânzoli

vînjoli vb. IV. v. vînzoli.

vînzoli vb. IV. 1 tr., refl. A (se) agita, a (se) frămînta, a (se) zbate (în direcții opuse). Copiii se vînzoleau și se tăvăleau în năsip pînă la malul bălții (SADOV.). 2 refl. recipr. A se război, a se lupta. Iaca, gospodin, cu cine m-am vînjolit toată noaptea (CR.). • prez.ind. -esc. și vînjoli vb. IV. /<magh. vonszolni „a merge, a tîrî după sine”.

VÎNZOLI, vînzolesc, vb. IV. 1. Tranz. A frămînta, a răscoli. Vîntoasa vînzolea sălciile pletoase. C. PETRESCU, A. R. 6. Să răstoarne carele Vînzolind covoarele. Să desfunde lăzile, Să-și împartă prăzile. IOSIF, PATR. 69. Mi se părea chiar că zmeurișul e vînzolit de o vietate puternică. HOGAȘ, M. N. 161. ◊ Fig. Gîndiri răzlețe zbuciumau și vînzoleau mintea. CONTEMPORANUL, V_I 104. ♦ Refl. A se agita, a se frămînta; (despre mulțimi) a forfoti. Copiii se vînzoleau și se tăvăleau în năsip pînă la malul bălții. SADOVEANU, O. VIII 130. Pe trotoarele largi se vînzolea o lume pestriță. REBREANU, R. I 17. Leon nu putea să doarmă. Se vînzolea în pat, neliniștit, ca într-o mare cumpănă. POPA, V. 29. ◊ (Poetic) Se zări un foc mare vînzolindu-șe în căscătura unei colibe. CAMILAR, N. II 424. 2. Refl. reciproc. A se încăiera, a se lupta, a se război. Apucară voinicii paloșele și se vînzoliră. RETEGANUL, P. V 40. ◊ Refl. Fig. Vîntul umed plîngea afară, se vînzolea cu frunzișurile și aducea valuri de ploaie, izbindu-le în geamuri. SADOVEANU, O. I 95. Se încălzise iar, deși cerul era în parte acoperit de nori negri, care se vînzoleau mut, trecînd pe rînd prin fața lunii. CAMIL PETRESCU, O. I 111.

vânjolì (vânzolì) v. Mold. 1. a suci, a încovoia tare; 2. a agita, a răsbate: legionarii au vânzolit limanurile mărilor (VLAHUȚĂ); 3. a se lupta: cu cine m’am vânjolit toată noaptea CR. [Lit. a se suci ca un vânjol].

vînzolésc (mă) v. refl. (ung. vonzódni, a se simți atras; voncolni, a trage, a zmunci; vonzani, a trage, a atrage). Est. Mă lupt mult, mă zmuncesc mult, mă joc mult: toată noaptea ne-am vînzolit cu draciĭ. – Și vînj- în nord. V. hîrjonesc.

vânzoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolesc, 3 sg. vânzolește, imperf. 1 vânzoleam; conj. prez. 1 sg. să vânzolesc, 3 să vânzolească

vânzoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolesc, imperf. 3 sg. vânzolea; conj. prez. 3 să vânzolească

vânzoli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolesc, imperf. 3 sg. vânzolea; conj. prez. 3 sg. și pl. vânzolească

vânzolesc, -leam 1 imp.

VÂNZOLI vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.

vînzoli vb. v. AGITA. GOLCĂI. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘUI. MIȘUNA. ROI. VIERMUI.