HUȚA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care însoțește datul în leagăn, în scrânciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa. [Var.: uța interj.] – Formație onomatopeică.

huța² vtr [At: ȘEZ. III, 22 / V: u~ / Pzi: huț / E: huța] 1-2 A (se) legăna. 3-4 A (se) zgâlțâi.

huța¹ i [At: ALECSANDRI, T. 385 / V: u~ / E: fo] 1 Cuvânt care însoțește datul în leagăn, în scrânciob etc. 2 (Îe) A (se) da ~ (sau de-a ~) A (se) legăna.

uț-uț-uță i vz uță²

uța¹ i [At: ALR SN II h 380/279 / V: uți / E: mg dal uca] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă rațele Si: (reg) rică, uti, utu.

uța² i vz huța

uță⁴ sf [At: ALR II/I, h 162/141 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Huță¹.

uță³ sf [At: ALR I, 1889/140 / Pl: ? / E: ns cf mămăruță] (Ent; reg) Buburuză (3) (Coccinella septempunctata).

uță² i [At: A III, 1 / V: uț-uț-~ / E: ns cf căpruță] (Trs; urmat de interjecția „hă”) Strigăt cu care se cheamă caprele.

uță¹ i [At: DENSUSIANU, Ț. H. 339 / V: uțea / E: ns cf mieluță] (Reg; urmat de alte interjecții) Strigăt cu care ciobanii cheamă oile.

uțea i vz uță¹

uți i vz uța¹

UȚA 👉 HUȚA.

HUȚA interj. Cuvânt care însoțește datul în leagăn, în scrânciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa. [Var.: uța interj.] – Formație onomatopeică.

HUȚA interj. Cuvînt care însoțește datul în leagăn, în scrînciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa (în scrînciob etc.). Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Cînd te pierdeam printre păpuși; Cînd te dam huța pe picioare. VLAHUȚĂ, P. 113. Ia lasă-i și tu, măi nevastă!... zicea tata, dîndu-ne huța. CREANGĂ, A. 38. – Variantă: uța (ALECSANDRI, T. 385) interj.

HUȚA interj. (se folosește pentru a însoți datul în scrânciob sau în leagăn) ◊ A se da ~ a) a se da în leagăn; b) a se legăna. /Onomat.

huța f. leagăn de petrecere al copiilor: tata dându-ne huța CR. [Onomatopee, după strigătul huța! huța! ce scot copiii la datul în leagăn].

húța-húța și úța-úța, interj. care arată legănarea. V. hîț.

úța-úța, V. huța-huța.

huța/huța-huța interj.

huța/huța-huța interj.

huța interj.

Uța v. Ana II 3 și Maria I B 7.

UȚ(A) 1. Uț (Moț); -Uțu și Uța (Ard); Uță al Ilincăi olt. (Sd XXII; I Bot 12); 2. Uțescu. Numele poate proveni, ca scurtare, din diverse nume terminate în -uț(ă): Răduț, Stătuț, Vlăduț, Mariuța etc. V. Radu III 6, IV 7 etc.

a avea huța-huța expr. (er., glum.) a avea contact sexual.

a face huța-huța expr. (er., glum.) a avea contact sexual.

a se da huța expr. (er., glum.) a avea contact sexual.

huța vb. I (reg.) a legăna, a balansa, a hâțâna, huțuța.