HUȚA interj. Cuvînt care însoțește datul în leagăn, în scrînciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa (în scrînciob etc.). Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Cînd te pierdeam printre păpuși; Cînd te dam huța pe picioare. VLAHUȚĂ, P. 113. Ia lasă-i și tu, măi nevastă!... zicea tata, dîndu-ne huța. CREANGĂ, A. 38. – Variantă: uța (ALECSANDRI, T. 385) interj.