uța¹ i [At: ALR SN II h 380/279 / V: uți / E: mg dal uca] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă rațele Si: (reg) rică, uti, utu.

UȚA 👉 HUȚA.

uți i vz uța¹

❍ HUȚA ! sau UȚA ! interj. Exclamația unui copil care se dă în leagăn: Huța, huța cu Căruța Pîn’ la lelea Măriuța (MAR.); Uța, uța, tot așa, Măi voinice, nu te da! (ALECS.); a (se) da ~, a (se) legăna, a sălta un copilaș: se bucură și ei de venirea mea, zicea tata, dîndu-ne huța (CRG.); n’ai vrea tu să vezi... pe copiii-ți, dîndu-se uța în șalvarii tăi ? (DLVR.) [onom.].