urna v vz urni

URNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în Antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

URNI, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

hurni v vz urni

urnă sf [At: NEGULICI / Pl: ~ne / E: lat urna, fr urne] 1 (Adesea determinat prin „funerară”) Vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. 2 Vas de pământ, de bronz etc., de formă și capacitate variabile, folosit în Antichitate la scoaterea și păstrarea apei sau a altor lichide Si: amforă. 3 Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă pe unde se introduc buletinele de vot, numerele unei loterii etc. 4 Dispozitiv din care se extrag numerele câștigătoare la concursurile organizate de Loto Pronosport. 5 (Îe) A aduce (pe cineva) la ~ A determina pe cineva să voteze.

urni [At: VARLAAM, C. 258 / V: (îvr) ~na, (reg) hu~ / Pzi: ~nesc / E: slv оурниѫти] 1 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate (trăgând, împingând, smucind). 2 vt (Pex) A duce (cu greutate, cu efort) pe o oarecare distanță. 3 vi (Îe) A o ~ A ieși din impas Si: a se descurca (12). 4 vt (Înv; c. i. biruri, impozite, îndatoriri) A-și îndeplini o obligație. 5 vt (Îvr) A face pe cineva să ajungă într-o anumită stare sau situație Si: a împinge, a îmboldi. 6 vt (Înv) A amâna îndeplinirea unei acțiuni, neîndeplinind la timp o promisiune, un angajament etc. 7 vt(a) (C. i. o persoană) A purta cu vorba. 8 vt (Înv) A amăgi (2). 9-10 vtr (Adesea urmat de determinări locale, temporale sau modale) A (se) mișca din loc cu oarecare greutate, depunând un efort. 11-12 vtr (Pgn) A (se) pune în mișcare. 13 vi (Îe) A (nu) se da ~t A (nu) se hotărî să plece. 14 vt (Îrg) A alunga (5). 15 vr (Și cu determinarea „din loc”; de obicei în construcții negative) A începe o acțiune. 16 vt A pune în funcțiune o mașină, un sistem tehnic. 17 vr (Subiectul este o formă de relief, o porțiune de sol, o construcție) A se surpa. 18 vr (Reg; d. ape) A se rostogoli.

*URNĂ (pl. -ne) sf. 1 Vas de formă variabilă care servea celor vechi la scosul apei din fîntîni, la păstratul cenușii morților (~ funerară), etc. (🖼 5187): aici se găsesc în pămînt urne de lut pline cu cenușă și sfărămături de oase (VLAH.) ¶ 2 Vas sau cutie în care se depun buletinele de vot, numerele unei loterii, etc. (🖼 5186); Ⓕ: Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții (EMIN.) [fr. < lat.].

URNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A mișca din loc, a împinge mai încolo (cu oare-care greutate): a adus o stîncă așa de mare, c’abia o mie de oameni puteau s’o urnească din loc (VAS.); urni din loc căruța care trosnea de încărcată ce era (DLVR.); îi trebue vre-o zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de abur comprimat și să poată urni trenul din loc (CAR.) ¶ 2 Pr. ext. A scoate afară de undeva, a face să iasă: nu știa cum să mă urnească mai de grabă din casă (CRG.); nu-i puteam urni din crîșmă nici cu boii (SAD.). II. vb. refl. 1 A se mișca dintr’un loc: acum alaiul domnesc de-abia se mai urnește (VLAH.); să te tupilezi jos la pămînt și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc (CRG.); oamenii cunoșteau binele, rîdeau de rău, dar nu se urneau din loc (SLV.) ¶ 2 A ieși, a pleca de undeva: fericiți cei ce se urnesc de la biserică pînă nu’ncepe predica arhiereului (CAR.) [vsl. urinąti].

URNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

URNI, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. A pune în funcțiune o mașină, un sistem tehnic etc. – Din sl. urinonti.

URNĂ, urne, s. f. 1. (Adesea determinat prin «funerară») Vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Zidul împrejmuitor al mănăstirii... păstra în el urnele celor incinerați. STANCU, U.R.S.S. 79. O urnă funerară păstrătoare de cenuși. ODOBESCU, S. I 212. ◊ Fig. Cărțile acestea ale noastre sînt urne sacre, cuprinzînd inima fraților noștri scumpi, scriitorii și gînditorii. SADOVEANU, E. 23. 2. Casetă sau cutie cu o deschizătură îngustă, în care se introduc buletinele de vot. În fața urnelor s-au perindat numeroși cetățeni. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2921. 3. Cutie în care se depun numerele unei loterii. (Fig.) Trepte osebite le-au ieșit din urna sorții. EMINESCU, O. I 130. 4. Unitate de măsură la romani, valorînd aproximativ 2,704 litri.

URNI, urnesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca din loc cu oarecare greutate, depunînd un efort. Caii se urniră și pornirăm la pas. SADOVEANU, O. VI 9. Cînd nu-i convenea lui să se urnească, hehe!... MIRONESCU, S. A. 107. ◊ (Urmat de determinări locale, temporale sau modale) Carul scîrțîi și se urni din noroi.DUMITRIU, N. 88. E vremea să plecăm, căci se înserează!... Se urniră deodată cu toții. REBREANU, I. 100. Caii mergeau acum destul de repede... și era o minune de pîrtie, dar mie mi se părea că de-abia ne urnim. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ◊ (Întărit prin «din loc») M-am urnit din loc cu spinarea încovoiată. VORNIC, P. 20. Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. ◊ Fig. Nu pricepea ce s-a putut urni în sufletul lui deodată. REBREANU, I. 111. ◊ Tranz. fact. [Mama] nu știa cum să mă urnească mai degrabă din casă. CREANGĂ, O. A. 95. ◊ Expr. A (nu) se da urnit = a (nu) se hotărî să plece. Nici în ruptul capului nu se dădu urnită din loc cu un pas măcar înainte. HOGAȘ, M. N. 93. N-au avut biata iapă încotro, au trebuit să se deie urnită și să fugă de gurile lor. SBIERA, P. 59. ♦ A părăsi (cu oarecare greutate) localitatea unde se află, a se pune în mișcare, a pleca. Boierii răsculați se urniră de la Hîrlău. SADOVEANU, O. VII 127. ◊ Tranz. fact. Sunînd din buciume, boierii iși urniră gloatele de la Cucuteni. SADOVEANU, O. VII 130. 2. Tranz. A mișca din loc (trăgînd, împingînd, smucind). Bouleanul rămîne în soare, încremenit, cu genunchiul piciorului drept îndoit, gata să urnească iarăși plugul pe brazdă. GÎRLEANU, L. 139. Urnim o stîncă din locul ei, care era numai înținată. CREANGĂ, O. A. 46. Brațul meu nu poate o piatră să urnească! ALECSANDRI, T. II 122. ◊ (În contexte figurate) Om foarte de treabă, cu trei fete de măritat pe care nu le poate urni cu nici un chip, deși sînt drăguțe. REBREANU, R. I 71. Mi-am urnit piatra din casă. ALECSANDRI, T. I 59. ◊ Fig. Urniți, tovarăși, jalea din oraș. DRAGOMIR, P. 19. ♦ A pune în funcție o mașină, un sistem tehnic. Din iazul ăsta am scos peste trei ani o vînă de apă în pîrîul morii, de-am urnit microcentrala. V. ROM. noiembrie 1953, 202.

URNĂ s.f. 1. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați. 2. Cutie în care se depun buletinele de vot, numerele de loterie etc. [< lat. urna, cf. fr. urne].

URNĂ s. f. 1. vas în care se păstrează cenușa morților incinerați. 2. cutie în care se depun buletinele de vot, numerele de loterie etc. 3. (bot.) capsulă sporifică. (< fr. urne, lat. urna)

URNĂ ~e f. 1) (la popoarele antice) Vas de lut sau de bronz cu diverse întrebuințări. 2) Vas mic în care se păstrează cenușa mortului incinerat. 3) Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă în care se introduc buletinele de vot. /<fr. urne, lat. urna

A SE URNI mă ~esc intranz. A se pune în mișcare, deplasându-se (puțin) din locul inițial; a se clinti. /<sl. urinonti

A URNI ~esc tranz. 1) (obiecte imobile) A mișca (puțin sau cu greu) din loc; a clinti; a strămuta. ◊ Nu-l ~ești cu una cu două e greu de mișcat din loc. 2) (mașini, sisteme tehnice etc.) A face să funcționeze; a scoate din starea de inactivitate. ◊ ~ carul din loc a începe realizarea unei acțiuni (care trebuia făcută demult). /<sl. urinonti

urnă f. 1. vas mare de scos apă, la popoarele, antice; 2. vas în care cei vechi închideau cenușa morților: trepte osebite le-au ieșit din urna morții EM.; 3. azi, vas sau cutie în care se depun buletinele de vot, numerele unui tiraj, etc.

urnì n. Mold. a mișca din loc cu anevoie: brațul meu nu poate o piatră să urnească AL. [Serb. URINUTI, a împinge].

*úrnă f., pl. e (lat. urna). Urcĭor, anforă (la ceĭ vechĭ). Chĭup în care ceĭ vechĭ păstraŭ cenușa morților arșĭ: urnă funerară. Azĭ, vas orĭ cutie de pus buletinele de vot orĭ sorțiĭ la loterie.

urnésc v. tr. (vsl. u-rinonti sen, a devia; sîrb. urinuti, a împinge, a răsturna. V. rînesc). Mișc cît de puțin din loc: nimenĭ n’a putut urni această peatră.

urnă s. f., g.-d. art. urnei; pl. urne

urni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnesc, 3 sg. urnește, imperf. 1 urneam; conj. prez. 1 sg. să urnesc, 3 să urnească

urnă s. f., g.-d. art. urnei; pl. urne

urni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnesc, imperf. 3 sg. urnea; conj. prez. 3 să urnească

urnă s. f., g.-d. art. urnei; pl. urne

urni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnesc, imperf. 3 sg. urnea; conj. prez. 3 sg. și pl. urnească

urni (-nesc, -it), vb. – A mișca, a deplasa cu greu. – Mr. aurnescu „a se grăbi”. Sl. urinati „a devia” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 345), cf. sb. urinuti „a împinge”. Der. din sl. otŭrinati „a împinge” (Tiktin) pare mai dificilă fonetic.

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.

URNĂ s. urnă cinerară v. urnă funerară; urnă funerară = cenușar, urnă cinerară.

URNI vb. v. clinti.

URNĂ CINERARĂ s. cenușar.

URNI vb. a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) muta, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vișca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)

urní, urnesc, v.t.r. 1. A (se) mișca din loc. 2. A se prăbuși, a se dărăpăna, a se răsturna: „Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit” (Calendar, 1980: 16). – Din vsl. urinonti (Scriban, DEX, MDA); din sl. urinati „a devia”, cf. sb. urinuti „a împinge” (Șăineanu; Miklosich, după DER).

urni, urnesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) mișca din loc. 2. A se prăbuși, a se dărăpăna, a se răsturna: „Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit” (Calendar, 1980: 16). – Din vsl. urinonti (Scriban, DEX, MDA); din sl. urinati „a devia”, cf. sb. urinuti „a împinge” (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER).

urni, urnesc, vb. tranz., refl. – A (se) răsturna, a (se) prăbuși, a (se) îmburda; a (se) urni din loc; a porni, a merge: „Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit” (Calendar 1980: 16). – Din sl. urinati „a devia” (Cihac, DER, DEX).