URGENT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

urgent, ~ă [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) urgint a, urginte ain / Pl: ~nți, ~e / E: fr urgent, lat urgens, -ntis] 1-2 a, av Fără amânare Si: grabnic (1, 14), presant. 3 a (Spc; d. telegrame) Expediat cu prioritate (în schimbul unei taxe speciale) pentru a sosi mai repede.

urgență sf [At: BUCOVINA (1849), 103 /16 / V: (înv) ~gin~ / Pl: ~țe / E: fr urgence] 1 Însușirea a ceea ce este urgent (1). 2 Situație necesitând o rezolvare urgentă. 3 Necesitate de a rezolva imediat o problemă. 4 (Îlav) De ~ Repede. 5 (Îla) De ~ Urgent (1). 6 Caz de boală care necesită o intervenție, o rezolvare urgentă. 7 Accident care impune o intervenție urgentă.

urgint, ~ă a vz urgent

urginte ain vz urgent

urgință sf vz urgență

*URGENT I. adj. = GRABNIC: ajutor ~, o afacere ~ă; vă rugăm dar să luați măsuri pentru întîmpinarea acestei situațiuni anormale (CAR.). II. adv. În (cea mai mare) grabă, foarte de grabă [fr.].

*URGENȚĂ (pl. -țe) sf. Grabă, calitatea a tot ce e urgent [fr.].

URGENT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu admite amânare; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a sosi mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

URGENT, -Ă, urgenți, -te, adj. Care necesită o rezolvare imediată; care nu suferă amînare; grabnic. Îmi spunea că treburi foarte urgente îl cheamă la București. DUMITRIU, B. F. 39. Mi-a spus că se duce acolo să vadă dacă se execută o comandă urgentă. DEMETRIUS, C. 39. ◊ (Adverbial) Numaidecît două telegrame... îl chemau la București urgent. BASSARABESCU, S. N. 14. ♦ (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere (în schimbul unei taxe speciale), pentru a sosi mai repede. În cît timp ajunge la Focșani o telegramă urgentă oficială? POPA, V. 195.

URGENȚĂ s. f. Necesitate de rezolvare imediată, repeziciune în soluționarea unei probleme. ◊ Loc. adv. De urgență = fără întîrziere, imediat, repede. Vă rog să binevoiți a-mi da drumul d-aici de urgență. CARAGIALE, O. I 71. Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută... asupra necesității de lemne pe care o simte școala, vă rugăm ca de urgență să binevoiți a ne trimite cantitatea prevăzută. id. ib. II 113.

URGENT, -Ă adj. Care nu suferă întîrziere, grabnic, presant. ♦ (Despre telegrame) Care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. [< fr. urgent, it. urgente, cf. lat. urgens < urgere – a grăbi].

URGENȚĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amînare; însușirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgență = imediat, fără întîrziere. [< fr. urgence, it. urgenza].

URGENT, -Ă adj. care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ◊ (despre telegrame) care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. (< fr. urgent, lat. urgens)

URGENȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)

URGENT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care necesită soluționare imediată; fără tărăgănare; grabnic. Chestiune ~tă. A pleca ~. ◊ Telegramă ~tă telegramă care ajunge la destinație în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis

URGENȚĂ ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situație urgentă. Măsuri de ~. ◊ De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenței] /<fr. urgence

urgent a. grabnic, care nu suferă întârziere: afacere urgentă.

urgență f. caracterul celor urgente.

*urgént, -ă adj. (lat. úrgens, -éntis, d. urgére, a grăbi). Grabnic: scrisoare urgentă. Adv. A trimete urgent.

*urgénță f., pl. e (d. urgent; fr. urgence). Caracteru lucrurilor urgente: urgența afacerilor. De urgență, în grabă: a chema de urgență un medic.

urgent adj. m., pl. urgenți; f. urgentă, pl. urgente

urgență s. f., g.-d. art. urgenței; (situații) pl. urgențe

urgent adj. m., pl. urgenți; f. urgentă, pl. urgente

urgență s. f., g.-d. art. urgenței; (situații) pl. urgențe

urgent adj. m., pl. urgenți; f. sg. urgentă, pl. urgente

urgență s. f., g.-d. art. urgenței; (situații) pl. urgențe

urgent (-tă), adj. – Grabnic. It. urgente, fr. urgent. – Der. urgență, s. f., din it. urgenza, fr. urgence; urgenta, vb. (rar, a grăbi, a accelera).

URGENT adj., adv. 1. adj. grabnic, neîntârziat, presant, (Transilv.) sorgoș. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.) 2. adv. grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.)

URGENȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sârguială. (E mare ~ să...)

URGENT adj., adv. 1. adj. grabnic, presant, (Transilv.) sorgoș. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.) 2. adv. grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.)

URGENȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sîrguială. (E mare ~ să...)