urbi v vz orbi

❍URBI... = ORBI...

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb², a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb².

URBE s. f. (Fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.

orbi [At: CORESI, EV. 468 / V: (îvr) ur~ / Pzi: ~besc / E: orb²] 1 vi A deveni orb² (1). 2 vt A face pe cineva să-și piardă vederea Si: (îvr) a orbici. 3 vt A scoate cuiva ochii. 4 (Pop; îe) Nici cât (sau măcar) să ~bești un șoarece (chior) Foarte puțin. 5 (Îae) Deloc. 6 vt (D. lumină sau d. obiecte strălucitoare) A tulbura vederea. 7 vt (Pan) A acoperi. 8 vt (Pan) A înăbuși. 9 vt (Fig) A face pe cineva să-și piardă rațiunea Si: a zăpăci. 10 vt (Fig) A împiedica pe cineva să judece obiectiv. 11 vt (Fig) A înșela. 12 vt A uimi.

urbă sf vz urbe

urbe sf [At: HELIADE, O. I, 382 / V: (îvr) ~bă, (rar) ~bie (Pl: ~ii) / Pl: ~ / E: lat urbs, -is, it urbe] (Liv; asr) Oraș (1).

urbie sf vz urbe

DUMNEZEU, † DUMNE(D)ZĂU sm. ⛪ 1 Ființa unică, supremă, fără început și fără sfîrșit, creatoare și stăpînitoare a tot ce există: de ’nceput au facut Dumnezău ceriul și pămîntul (BIBL.); Domnul ~; bunul ~; întrebuințat dese ori în exclamațiuni (de uimire, de spaimă, de durere, de desnădejde): Dumnezeule! sau Doamne Dumnezeule! ¶ 2 În multe locuțiuni și expresiuni caracteristice: pentru ~! exclamațiune de rugăminte stăruitoare sau de desnădejde: pentru ~! fie-ți milă, nu mă lăsa pe drumuri! pentru ~! ce-ai făcut? – pe ~! meu! sau ~! mi-e martor! formulă de jurămînt, de afirmațiune; – ce ~! exclamațiune de necaz, cînd nu-și poate cineva explica un lucru: dar ce ~! parc’au intrat în pămînt, unde să fie...? (CRG.); – să dea ~! urare de a se împlini ceea ce dorește cineva; de-ar da ~, dac’ar fi să se întîmple, să mi se împlinească dorința; cum dă ~, cum se întîmplă, cum se poate; cu ce dă ~, cu tot ce se poate, cu ce se nimerește; ce-a da ~! întîmple-se ce trebuie să se întîmple, fie ce o fi! să ne ținem bine, ne ziserăm între noi, și ce-a da ~! (GN.); – du-te cu ~, a) urare celui ce-și ia rămas bun de plecare; b) se zice cerșetorului căruia nu vrem sau nu putem să-i facem pomană; – mai de ~, mai de Doamne-ajută (👉 AJUTA II. 5); – din mila lui ~, prin grația lui ~, formula cu care suveranii afirmă că în puterea de la Dumnzeu; – a nu avea nici un ~, a nu fi nici un ~, a nu avea nici o noimă nici un rost, a nu fi bine făcut; – ~! știe sau știe ~, numai unul ~ știe, arată încurcătura ce avem de a explica ceea, de a ne da seamă de rostul unui lucru, unei întîmplări; de-o vrea ~, formulă prin care exprimăm nădejdea că se va întîmpla ceva dorit; acolo l-a bătut ~, acolo a rămas, nu s’a mai întors de acolo; – ► AJUTA II. 1, 2, AUZI I. 5, BATE I. 3, BICIU 3, BOU 2, BUN I. 21, 22, DEGET, DREPT III. 12, FERI, II. 1 FRICĂ, IERTA, LUMINA, MIEL, MÎNIE, MULȚUMI, NĂDEJDE, OM, ORBI, PĂCAT, PĂSA, PĂZI, PÎİNE, PLATĂ, RUGA, SÎN. ȘTIRE, UITA, VARGĂ, VEDEA. ZI ¶ 3 În nenumărate proverbe, din care pomenim cîteva, fără a le mai explica, înțelesul lor fiind destul de clar: de unde nu-i, nici ~ nu cere (sau nu poate lua); cînd îi dă ~, nici dracul n’are ce-i face; ~! dă tot la cel ce are mai mult; ~! îți dă, dar nu-ți bagă în gură sau ~! dă omului, dar în traistă nu-i bagă; ~! că e ~, și nu poate mulțumi toată lumea; numai ~! face voia la toți; mare e ~; mare e ~, dar meșter e și dracul; la ~! și n țara românească toate sînt cu putință; 👉 AMĂGI I. 1, APUCA I. 8, BARDĂ 1, BĂȚ 1, BOALĂ, BUN I. 21, 22, COLAC 1, DATOR, DREPT I. 6, FĂGĂDUI, GĂINĂ, GURĂ, 'ÎNGER, LĂSA, LEGE, MINTE, MÎNĂ, NOROC, 'OCHIU, POSTI, PUȚIN, SFÎNT, SPARGE, STĂPÎN, UMPLEA ¶ 4 Divinitate pagînă, zeu: deschide... o carte la care spuie despre dumnezei cei elinești (ISP.); se ruga de toți dumnezei să-și dea ajutor (CRG.) ¶ 5 🐙 BOUL-LUI- ~ 👉 BOU 10 ¶ 6 🌿 PITA-LUI- ~ RÎȘCOV; SĂGEATA-LUI – ~ VERIGEL ¶ 7 💫 BRÎUL-LUI ~ 👉 BRÎU 8 [lat. dom (ĭne – deus)].

ORBI (-besc) I. vb. tr. 1 A face orb: de vor fura și a treia oară, atunce să le scoață ochii lor, să-i orbească (PRV.-MB.); începu a veni asupra voinicului, aruncînd înainte-i din gură văpăi de foc, ca să-l orbească (ISP.); Ⓕ: se vede că i-a orbit Dumnezeu, de nu m’au putut găbui (CRG.); (P) Ⓟ: cît să orbești un șoarece, foarte puțin, mai nimic ¶ 2 A lua vederile: această lumină te orbește ¶ 3 A lua mințile, rațiunea, dreapta judecată: pînă într’atîta îl orbi lăcomia, încît... zise: aceasta să fie partea mea (ISP.); vedeam bine că dragostea care mă orbise era o curată nebunie (GN.). II. vb. intr. A deveni orb, a-și pierde vederea.

ORBITOR adj. p. ORBI. Care orbește, care ia vederile: fulgere dese, orbitoare, spintecă cerul (VLAH.); icoane din viața lui de altădată îi sclipeau în creier, orbitoare de lumină (BR.-VN.).

*URBE sf. Oraș (termen administrativ): toată ~a așteaptă cu încordată nerăbdare să vină rezultatul examenului (CAR.) [lat.].

URBI ET ORBI (lat.) = Orașului (fiind vorba de Roma) și Universului. A spune tuturora. A răspîndi vestea urbi et orbi.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb², a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb².

URBE s. f. (Livr. și fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb, a-și pierde vederea. Dă-mi-i mie ochii negri. Căci de noaptea lor cea dulce vecinie n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. ◊ (În metafore și comparații) Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire. EMINESCU, O. IV 134. 2. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă vederea, a scoate (cuiva) ochii. Îi dete cu frigarea peste ochi de orbi. ISPIRESCU, L. 340. Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnindu-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ (Prin exagerare, despre lumină sau despre un obiect strălucitor) A tulbura vederea, a lua ochii. Roșii fulgere sclipesc, Săbii, săbii mă orbesc. MACEDONSKI, O. I 275. Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede. EMINESCU, O. IV 131. 3. Tranz. Fig. A face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile clar, a-l face să nu mai judece obiectiv. V. zăpăci. Iubirea nu mă poate orbi. REBREANU, R. I 123. Groaznic orbește ura pe oameni. ODOBESCU, S. III 103. Te-a fi orbit vestea cea mare. ALECSANDRI, T. I 273. ♦ A înșela (pe cineva), a arunca praf în ochii cuiva. Ai văzut ce rău îi venea pălăria?... Pe cine crede că orbește cînd se laudă că a cumpărat-o de la «Papagal» și a dat pe dînsa cincisprezece franci? BASSARABESCU, V. 9.

URBE s. f. (Astăzi de obicei ironic) Oraș. Capturați de smîrcurile neînsemnatei urbi de la marginea țării, renunțaseră osteniți să se mai măsoare cu asemenea privilegiați ai norocului. C. PETRESCU, C. V. 10. Directoarea școalei nr. 1 de fete din acea urbe se plînge că... nu-i liberează lemnele necesare pentru încălzit. CARAGIALE, O. II 117. Marea lin cutremurîndu-și fața, scutur’ a ei spume... Jos la poarta urbei mîndre a ei sunete se frîng. EMINESCU, O. IV 118.

URBE s.f. (Liv.; fam.) Oraș. [< lat. urbs].

URBI ET ORBI loc. adv. 1. (Bis.) Formulă de adresare a decretelor Vaticanului și a mesajelor papale. 2. (Fig.) Adresat tuturor, din orice loc. [< lat. urbi et orbi – cetății și omenirii].

URBE s. f. oraș. (< lat. urbs)

URBI ET ORBI loc. adv. 1. (formulă de adresare a mesajelor papale) în auzul tuturor. 2. (p. ext.) pretutindeni. (< lat. urbi et orbi = cetății /Romei/ și omenirii)

A ORBI orbesc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acțiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acțiunea unor factori frapanți. /Din orb

URBE ~ f. 1) fam. Localitate de proporții mari, fiind centru administrativ, industrial, comercial, cultural și politic; oraș. 2) Populație a unei astfel de localități. /<lat. urbs, ~is

orbì v. 1. a face orb; 2. a lua ochii: o lumină ce te orbește; 3. fig. a scoate din minți: să nu te orbească laudele; 4. a pierde vederea, a deveni orb.

urbe f. oraș (ca termen administrativ): urbea Ploiești.

Urbea-Mare f. alt nume dat orașului Oradea-Mare.

orbésc v. tr. (d. orb). Fac orb: împăratu Vasile Bulgaroctonu pus să se orbească 80,000 de Bulgarĭ. Fac să nu vadă bine: era o lumină de te orbea. Fig. Furia-l orbise. V. intr. Devin orb: Milton a orbit la bătrîneță.

*úrbe f. (lat. urbs, urbis, oraș, în special Roma). Rar. Oraș.

orbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, 3 sg. orbește, imperf. 1 orbeam; conj. prez. 1 sg. să orbesc, 3 să orbească

!urbe (înv., fam.) s. f., g.-d. art. urbei; pl. urbe

orbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, imperf. 3 sg. orbea; conj. prez. 3 să orbească

urbe (înv., fam.) s. f., g.-d. art. urbei

orbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, imperf. 3 sg. orbea; conj. prez. 3 sg. și pl. orbească

urbe s. f., g.-d. art. urbei

urbe, -bea a.; -bi.

urbe (-bi), s. f. – Oraș. Lat. urbem (sec. XIX). Înv., are un sens puțin ridicol, datorită folosirii lui de către Caragiale. – Der. urban, adj., din fr. urbain; urbanitate, s. f., din fr. urbanité; urbar(iu), s. n. (cadastru), înv., în Trans. din germ. Urbarium; urbarial, adj. (de cadastru).

ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)

URBE s. v. oraș.

ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina m-a ~.)

urbe s. v. ORAȘ.

A orbi ≠ a vedea

Urbi et orbi (lat. „În oraș și în lume”) – formulă pontificală, care însoțește rugăciunea papei, în anumite zile de sărbătoare, cînd binecuvîntează pe credincioșii din oraș (e vorba de Roma) și din toată lumea. Cu timpul sensul religios a fost abandonat și astăzi se folosește cu semnificația de: „peste tot, pretutindeni”. Ziarele, radioul, televiziunea transmit știri urbi et orbi. Balzac spune în Faimosul Gaudissart că voiajorii comerciali sînt „însărcinați să prezinte cu dibăcie urbi et orbi, la Paris și în provincie, slăninuța friptă pe grătar a Anunțurilor și a Prospectelor”. „O poemă ca Testament (de Tudor Arghezi) nu mai trebuie interpretată, presupusă fiind ca unanim cunoscută. Urbi et orbi.” („Gazeta literară”, nr. 584).