ORBI (-besc) I. vb. tr. 1 A face orb: de vor fura și a treia oară, atunce să le scoață ochii lor, să-i orbească (PRV.-MB.); începu a veni asupra voinicului, aruncînd înainte-i din gură văpăi de foc, ca să-l orbească (ISP.); Ⓕ: se vede că i-a orbit Dumnezeu, de nu m’au putut găbui (CRG.); (P) Ⓟ: cît să orbești un șoarece, foarte puțin, mai nimic ¶ 2 A lua vederile: această lumină te orbește ¶ 3 A lua mințile, rațiunea, dreapta judecată: pînă într’atîta îl orbi lăcomia, încît... zise: aceasta să fie partea mea (ISP.); vedeam bine că dragostea care mă orbise era o curată nebunie (GN.). II. vb. intr. A deveni orb, a-și pierde vederea.