15 definiții pentru unic (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.

ÚNIC1, -Ă, unici, -e, adj. 1. Unul singur, numai unul; singur. Motane... unice amic și ornic. EMINESCU, O. I 48. Această fortăreață firească era, pentru eroul nostru, cel mai nimerit și, putem zice, unicul punct de așteptare. HASDEU, I. V. 131. Domnița Manda, unica sa fiică... era singura mîngîiere. NEGRUZZI, S. I 105. ◊ Sens unic v. sens (3). 2. Care nu poate fi asemănat cu altul, care nu are precedent; fără seamăn, excepțional, incomparabil. [Moscova este] unică în lume prin frumusețe și bogăție. STANCU, U.R.S.S. 12. Ca și în cazul lui Eminescu, Creangă e unic în sine, însă divers în cetitori. SADOVEANU, E. 97. – Accentuat și: uníc.

ÚNIC, -Ă adj. 1. Singur, într-un singur exemplar; numai unul. 2. Excepțional, fără seamăn, incomparabil. [Cf. lat. unicus, fr. unique].

ÚNIC, -Ă adj. 1. singur, într-un exemplar; numai unul. 2. excepțional, fără seamăn, incomparabil. (< fr. unique, lat. unicus)

ÚNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care este numai unul; singur de felul său. ~cul exemplar. 2) Care se impune prin calități neobișnuite; caracterizat prin originalitate deosebită; excepțional. Soartă ~că. 3) Care este același pentru mai multe situații. Principiu ~. Soluție ~că. 4) Care formează o unitate indisolubilă. Mișcare ~că. Front ~. /<lat. unicus, fr. unique

unic a. 1. singur: fiu unic; 2. fig. incomparabil: om unic, lucru unic.

*únic, -ă adj. (lat. únicus). Singur: fiŭ unic, exemplar unic. Incomparabil, fără seamăn: un talent unic. – Fals uníc (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

únic adj. m., pl. únici; f. únică, pl. únice

únic adj. m., pl. únici; f. sg. únică, pl. únice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÚNIC adj. 1. v. singur. 2. v. solitar. 3. incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~e.) 4. v. extraordinar.

UNIC adj. 1. singur, (înv.) singuratic. (~ la părinți; a mai rămas un ~ exemplar.) 2. (BOT.) singur, solitar. (Flori ~; frunze ~.) 3. incomparabil, inegalabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~.) 4. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.)

Unic ≠ general, multiplu


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÚNIC, -Ă adj. (cf. fr. unique, lat. unicus): în sintagmele dependență unică, determinare unică, predicație unică și subordonare unică (v.).

Intrare: unic (adj.)
unic adjectiv
  • pronunție: unic, unic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • unic
  • unicul
  • unicu‑
  • unică
  • unica
plural
  • unici
  • unicii
  • unice
  • unicele
genitiv-dativ singular
  • unic
  • unicului
  • unice
  • unicei
plural
  • unici
  • unicilor
  • unice
  • unicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

unic (adj.)

  • 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: general (adj.) multiplu 3 exemple
    exemple
    • Motane... unice amic și ornic. EMINESCU, O. I 48.
      surse: DLRLC
    • Această fortăreață firească era, pentru eroul nostru, cel mai nimerit și, putem zice, unicul punct de așteptare. HASDEU, I. V. 131.
      surse: DLRLC
    • Domnița Manda, unica sa fiică... era singura mîngîiere. NEGRUZZI, S. I 105.
      surse: DLRLC
  • 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: excepțional incomparabil 2 exemple
    exemple
    • [Moscova este] unică în lume prin frumusețe și bogăție. STANCU, U.R.S.S. 12.
      surse: DLRLC
    • Ca și în cazul lui Eminescu, Creangă e unic în sine, însă divers în cetitori. SADOVEANU, E. 97.
      surse: DLRLC
  • 3. Care este același pentru mai multe situații.
    surse: NODEX un exemplu
    exemple
    • Principiu unic. Soluție unică.
      surse: NODEX
  • 4. Care formează o unitate indisolubilă.
    surse: NODEX un exemplu
    exemple
    • Mișcare unică. Front unic.
      surse: NODEX

etimologie: