16 definiții pentru unealtă

UNEÁLTĂ, unelte, s. f. 1. Piesă, ansamblu de piese, dispozitiv acționat manual sau de un mecanism, care servește pentru a efectua o operație tehnică de prelucrare mecanică, de montare, manevrare etc.; p. ext. piesă auxiliară care servește la efectuarea unei lucrări. 2. Fig. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil); persoană, grup sau organizație de care se servește cineva pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil). 3. (În sintagma) Unealtă gramaticală = instrument gramatical, v. instrument.Une[le] + alte[le].

UNEÁLTĂ, unelte, s. f. 1. Piesă, ansamblu de piese, dispozitiv acționat manual sau de un mecanism, care servește pentru a efectua o operație tehnică de prelucrare mecanică, de montare, manevrare etc.; p. ext. piesă auxiliară care servește la efectuarea unei lucrări. 2. Fig. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil); persoană, grup sau organizație de care se servește cineva pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil). 3. (În sintagma) Unealtă gramaticală = instrument gramatical, v. instrument.Une[le] + alte[le].

UNEÁLTĂ1, unelte, s. f. 1. Obiect tehnic, portabil, acționat manual sau de o mașină, care servește pentru a efectua direct o operație de prelucrare sau de extragere (v. sculă); p. ext. piesă auxiliară care servește la efectuarea unei lucrări. Treceau lucrătorii cu țevi în spinare și unelte în mînă. C. PETRESCU, A. 490. Harnice se mișcă fără pace Uneltele de bunuri creatoare ! NECULUȚĂ, Ț. D. 17. Muncitorii pe-a lor prispă dreg uneltele de muncă. ALECSANDRI, P. A. 120. ♦ (Prin analogie) Nume dat armelor. Fata nu se putu ține și umblă la uneltele lui și-i pierdu o săgețică de care punea el în arculețul lui. ISPIRESCU, L. 342. Buzduganul, unealtă de pieire, Ca un balaur face în giuru-i o rotire. ALECSANDRI, P. A. 168. Apucă un pistol, îl încărcă și apoi se puse pe gînduri, privind unealta ucigașă. NEGRUZZI, S. I 79. ◊ (Adesea la pl.) Unelte de producție v. producție. Mașină-unealtă v. mașină. 2. Fig. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop. Libertatea... este unealta și urmarea progresului. BOLINTINEANU, O. 255. ♦ Persoană, grup sau organizație de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. Haide, vorbește, unealtă de hoț ce ești și tu ! DEMETRIUS, C. 68. Nici secretarul nu-și simțea chemarea de unealtă devotată patronului. PAS, Z. I 295. Ciocoi cu falca largă, cu ceafa-n veci plecată ! El s-a făcut lui Despot unealtă blestemată. ALECSANDRI, T. II 166. 3. (În expr.) Unealtă gramaticală = instrument gramatical, v. instrument. Ne referim nu numai la vocabular, ci și la uneltele gramaticale, din care unele sînt luate din slavă. ROSETTI, I. S. 14.

UNEÁLTĂ2, unelte, s. f. (Neobișnuit) Faptul de a unelti, uneltire. Învoiala fu făcută. Pahon și Aflatul nu știuseră nimic de unealta boierului cu moș Gligor. RETEGANUL, P. I 16.

uneáltă s. f., g.-d. art. unéltei; pl. unélte

uneáltă s. f., g.-d. art. unéltei; pl. unélte

UNEÁLTĂ s. v. instrument.

UNEÁLTĂ s. v. instrument, lucru, obiect.

UNEÁLTĂ unélte f. 1) Obiect acționat manual la îndeplinirea unei operații de muncă; sculă; instrument. 2) fig. Mijloc de care se servește cineva într-un mod necinstit pentru a-și atinge anumite scopuri. [G.-D. uneltei] /une[le] + alte[le]

unealtă f. 1. orice instrument de muncă; 2. se zice de instrumentele proprii unor arte. [Singular tras din une alte, tot felul (de instrumente)].

uneáltă f., pl. elte (d. una alta). Instrument de muncă, sculă, cinie, (toporu, cĭocanu, rîndeaŭa, tesla ș. a.). V. organ.

mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte

mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

uneáltă s. v. INSTRUMENT. LUCRU. OBIECT.

UNEÁLTĂ s. instrument, sculă, ustensilă, (înv. și reg.) sărsám, (reg.) sculeáță, (Mold., Bucov. și Ban.) halát, (înv.) ciníe, dichís. (~ pentru dulgherie.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

unealtă, unelte s. f. (intl.) 1. cuțit, șiș. 2. sculă folosită la comiterea unei infracțiuni.

Intrare: unealtă
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular unealtă unealta
plural unelte uneltele
genitiv-dativ singular unelte uneltei
plural unelte uneltelor
vocativ singular
plural