ulmă sf vz uimă

UDMĂ s. f. v. uimă.

UIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: udmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „umflătură dureroasă”.

udmă sf vz uimă

udumă sf vz uimă

uimă sf [At: CALENDARIU (1814), 178/1 / V: duimă huimă, iuimă, udmă, udumă, uimă, utmă / Pl: ~me, ~mi / E: ns cf moimă²] 1 (Pop) Adenită. 2 (Reg) Buboi. 3 (Reg) Gușă (10). 4 (Reg) Oreion. 5 (Reg) Panarițiu. 6 (Reg) Erizipel. 7 (Reg; dep) Persoană urâtă.

ulma [At: BIBLIA (1688), 380²/20 / V: ~mi, (reg) urma (Pzi: 3 urmează), aurma (Pzi: 3 aurmă) / Pzi: ulm, ~mez / E: ns cf adulma] (Îrg) 1 vt(a) A adulmeca (1). 2 vi (Rar; d. oameni) A mirosi. 3 vt (Fig) A presimți.

ulmi v vz ulma

urma² v vz ulma

utmă sf vz uimă

‡AULMA... (DOS.) = ULMA...

UDMĂ, UIMĂ (pl. -me) sf. 🩺 Ⓟ Umflătură cu puroiu ce se face la gît, sub bărbie, la subțioară sau la stinghii: cu păcura aceasta și cu un ou sau două, faci scrob pe care-l pui ca legătură la udmă (PAMF.); alifia aceasta o pun... pe uimă, în urma căreia uima se moaie, se sparge și se vindecă (MAR.); la uimă se fierbe ștevie în lapte și se pune pe bubă (PĂC.) [comp. gr. οῐδημα, οἶδμα].

UIMĂ 👉 UDMĂ.

ULMA (ulm) vb. tr. = ADULMECA: copoii din bătătură îl ulmară (ODOB.); așa-i lumea, bot de cîne, ulmă bine (RV.-CRG.) [comp. ADULMA].

URMA (-mez) vb. tr. și intr. 1 A merge în urma cuiva, a veni după cineva: el mergea înainte, iar ceilalți îl urmau; pr. anal. ~ pe cineva în groapă, a muri puțin timp în urma lui ¶ 2 A fi, a se afla, a veni după ceva (în spațiu sau în timp): pagina, volumul care urmează; două numere care se urmează; mi-a răspuns ceea ce urmează ¶ 3 A se întîmpla în urmă, a veni unul după altul: după bucurie urmează și jale, și după jale bucurie (LET.); după cununie a urmat un ospăț și o veselie, cum numai la împărați se pot vedea (RET.); vara urmează după primăvară; de vor urma ploi la culesul popușoilor, să nu se lase în pănușe multă vreme să stea, că să vor sminti (DRĂGH.) ¶ 4 A merge înainte pe drumul apucat: în zadar protestez, cerînd să mi-l dea îndată (pașaportul), ca să-mi pot urma drumul (I.-GH.) ¶ 5 Ⓕ A se ținea, în purtarea sa, de pilda dată de cineva, a face întocmai cum i se indică de cineva sau de ceva: ~ pilda strămoșilor; a-și ~ inspirațiunea, instinctul ¶ 6 A continua, a nu se opri: ~ cu cititul; a-și ~ studiile; ședința urmează; va urma (în josul unui articol, unui foileton dintr’o gazetă, dintr’o revistă) ¶ 7 A frecuenta, a asista regulat: ~ cursurile de seară; ~ la școală; cît timp a ținut acel ajutor, el a urmat... în școala cadeților (I.-GH.) ¶ 8 A lucra, a face într’un fel oare-care, a proceda: are să urmeze cum știm noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său (CRG.); așa ar trebui să urmez, om bun,... să mă feresc de omul roș... cît oiu putea (CRG.) ¶ 9 A rezulta: de aci urmează că n’ai dreptate ¶ 10 A trebui, a fi nevoie: ca să scăpăm de ploaie, urma să ne adăpostim în cocioaba aceea [comp. URMĂ].

UDMĂ s. f. v. uimă

UIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: udmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „ umflătură dureroasă ”.

UDMĂ, udme, s. f. Uimă.

UIMĂ, uime s. f. (Popular) Inflamație a ganglionilor limfatici (mai ales a celor de la gît și de la subsuori); scurtă. V. adenopatie. Romîncele din Moldova o întrebuințează [mierea de bondar] spre vindecarea uimei. MARIAN, INS. 197.

ULMA, ulm, vb. I. Tranz. A adulmeca. Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III 246. Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181. – Prez. ind. și: ulmez.

ULMA, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma².

UIMĂ ~e f. pop. Inflamație a ganglionilor limfatici de la subsiori sau de la stinghii. /cf. ngr. idhma

udmă f. Mold. Tr. V. uimă.

uimă f. umflătură la gât, la subțioară, la stinghii. [Mold. udmă: origină necunoscută].

ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)].

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.

údmă f., pl. e (vgr. oidma și oidema, d. oidéo, unflu; ngr. idima. V. edemă. P. oĭ = u, cp. cu usuc 1). Orĭ-ce inflamațiune a unuĭ ganglion linfatic. – Și uĭmă (ca vreĭnic îld. vrednic. V. adenită, bubon, tragăn.

úĭmă, V. udmă.

2) ulm v. tr. V. adulmec.

uimă (pop.) s. f., g.-d. art. uimei; pl. uime

ulm s. m., pl. ulmi

uimă (pop.) s. f., g.-d. art. uimei; pl. uime

uimă s. f. (sil. ui-), g.-d. art. uimei; pl. uime

uimă, -mei gen. a.

uimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, οἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113.

UIMĂ s. v. scrofulă.

UIMĂ s. v. scurtă.

ULMA vb. v. adulmeca, mirosi.

uimă s. v. SCROFULĂ.

UIMĂ s. (MED.) scurtă, (reg.) moimă, (Mold.) boșoalcă.

ulma vb. v. ADULMECA. MIROSI.

ulma, ulmez, vb. I (înv.) 1. (despre câini, copoi etc.) a adulmeca. 2. (fig.; despre oameni) a simți, a observa, a mirosi.

úimă, uime, s.f. (reg.; med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; abces; adenită; umflătură la ureche sau la genunchi; bubă: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria, 2001: 51). ■ Termen utilizat în localitățile de pe Valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALRRM, 1969: 163). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestat exclusiv în Maram.) (DER, MDA); cf. ngr. idhma „umflătură dureroasă” (DEX).

uimă, uime, s.f. – (reg.; med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în localitățile de pe Valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALRRM, 1969: 163); abces (Țiplea, 1906); adenită (Butură, 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria, 2001: 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestat exclusiv în Maramureș) (DER, MDA); cf. ngr. idhma „umflătură dureroasă” (DEX).

uimă, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în loc. de pe valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALR 1969: 163); abces (Țiplea 1906); adenită (Butură 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă, umflătură: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria 2001, 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestată exclusiv în Maramureș) (DER).