ulmă sf vz uimă

ulma [At: BIBLIA (1688), 380²/20 / V: ~mi, (reg) urma (Pzi: 3 urmează), aurma (Pzi: 3 aurmă) / Pzi: ulm, ~mez / E: ns cf adulma] (Îrg) 1 vt(a) A adulmeca (1). 2 vi (Rar; d. oameni) A mirosi. 3 vt (Fig) A presimți.

ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. A adulmeca. Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III 246. Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181. – Prez. ind. și: ulmez.

ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma².

ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)].

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.

2) ulm v. tr. V. adulmec.

úrmă f., pl. e (d. urmez, ca și mrom. ulmă, urmă, it. log. orma, urmă, Brescia üzma, miros, Bérgamo uzma, putoare, sp. husma, husmo, urmă. V. urmez). Întipărire lăsată pe pămînt de un picĭor, de o roată: urma căruțeĭ. Suită, ceată: Cĭubăr și urma sa (Al.). Impresiune, amintire: nicĭ o urmă din cele învățate nu ĭ-a maĭ rămas în cap. Pl. Rămășițe, resturĭ: urmele uneĭ crime, uneĭ civilizațiunĭ. Cel din urmă, ultimu, care e după toțĭ: cel din urmă pas, cel din urmă franc. În urmă, 1. apoĭ, după, pe urmă: în urmă a cedat; 2. după, din pricina: a murit în urma uneĭ boale. La urma urmeĭ, în cele din urmă, în ultimu moment, ca ultimă concluziune, ca ultim fapt: la urma urmeĭ, e maĭ bine așa. În cele din urmă, s’a supus. Pe urmă (maĭ rar în urmă): a mîncat, pe urmă s’a culcat. A călca pe urmele cuĭva, a-ĭ urma exemplele. A da de urma cuĭva, a-ĭ da de urmă, a descoperi pe unde a trecut saŭ pe unde se află. A lua cuĭva urma, a-ĭ descoperi urma și a-l urmări. A trimete la urma luĭ (un vagabond), a-l trimete la locu originar. A rămînea în urmă, a fi întrecut de alțiĭ, a fi înapoĭat: un popor rămas în urmă. Urma alege, sfîrșitu arată rezultatu.

ULMÁ vb. v. adulmeca, mirosi.

ulma vb. v. ADULMECA. MIROSI.

ulmá, ulméz, vb. I (înv.) 1. (despre câini, copoi etc.) a adulmeca. 2. (fig.; despre oameni) a simți, a observa, a mirosi.