2 intrări

19 definiții

TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista.

TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul (1). – Din fr. touriste, it. turista.

TÓRIȘTE, toriști, s. f. (Transilv., Ban., cu sens colectiv; și în forma turiște) 1. Resturi de nutreț care rămîn în iesle sau în locul unde au mîncat oile sau vitele; ogrinji, tor. Turiște la ei, ogrinji în ieslea vitelor nu se pomeneau nici de leac. AGÎRBICEANU, S. P. 28. 2. Loc unde li se dă oilor de mîncare iarna; loc de odihnă al oilor și al vacilor; zăcătoare. Cînd iarna se adună mai multe [presuri] la un loc prin ogrăzi, prin ocoalele vitelor, pe turiștile oilor... în curînd după aceea are să sosească vreme rea. MARIAN, O. I 381. – Variantă: túriște s. f.

TURÍST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul. V. excursionist. Noi, turiștii, sîntem ținuți să cunoaștem și limbile orientale, altfel n-am putea vizita locurile unde vechea omenire a lăsat cele mai adînci și mai mărețe urme despre trecutul său. HOGAȘ, H. 93. Spuind domnitorului că acest turist avea să scrie impresiunile lui de călătorie... consulul Franciei cerea pentru călător înlesniri de transport prin țară. GHICA, S.161. Pe zidul Cetățuiei este un foișor luminat, cu trei ferestre mari, din care turistul se bucură de o minunată panoramă. RUSSO, S. 198.

TÚRIȘTE s. f. v. toriște

turíst s. m., pl. turíști

turístă s. f., g.-d. art. turístei; pl. turíste

turíst s. m., pl. turíști

turístă s. f., pl. turíste

TURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care practică turismul. [< fr. touriste, it. turista].

TURÍST, -Ă s. m. f. cel care practică turismul (1). (< fr. touriste, it. turista)

TURÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană care practică turismul. /<fr. touriste, germ. Touriste

turist m. cel ce călătorește de plăcere sau pentru instrucțiune (= fr. touriste).

turiște f. Mold. ogrinji. [Albanez TURIȘT, târlă].

tóriște și (maĭ des) stóriște f. (bg. torište, d. tor, băligar. V. tor). Munt. Olt. Gunoĭ compus din băligar și pleavă (Doĭna, 2-3, 43). Locu de unde s’a scos băligaru. Locu unde mănîncă oile. Loc băturit între semănăturĭ. Loc de adunare, staniște: un stol de potîrnichĭ care-șĭ aveaŭ storiștea acolo. Br.-Voĭn. VR. 2, 9, 344). A face storiște, a face murdărie pin prejur cînd mănîncĭ. – Și túriște (Mold.), ogrinjĭ, rămășiță din mîncarea vitelor; și túliște (Trans.), staniște. V. tîrhălaĭe, tîrnomeată.

*turíst, -ă s. (fr. touriste, d. engl. tourist, care vine d. fr. tour, învîrtitură, ocol, raĭtă, din răd. luĭ tourner, retourner, și rom. a înturna. V. tur 2). Călător p. plăcerea de a vizita, de a trage raĭte pin lume.

Intrare: turist
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular turist turistul
plural turiști turiștii
genitiv-dativ singular turist turistului
plural turiști turiștilor
vocativ singular
plural
Intrare: turiște
turiște
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular turiște turiștea
plural turiști turiștile
genitiv-dativ singular turiști turiștii
plural turiști turiștilor
vocativ singular
plural