turiști v vz toriști

storiște sf vz toriște

tariște sf vz toriște

torâște sf vz toriște

toriște sf [At: LB / V: (reg) st~, tar~, ~râș~, ~ițe, ~roș~, ~ruș~, tuli~, tur~ / Pl: ~ti / E: bg торище] 1 (Reg) Loc de odihnă al oilor și al vacilor în timpul amiezii, al nopții și al iernii Si: (reg) staniște, torină (1), zăcătoare. 2 (Reg) Loc unde se dă oilor de mâncare (iama). 3 (Reg) Loc unde pasc animalele. 4 (Reg) Adăpost pentru oi și capre. 5 (Reg) Loc din care s-a scos băligarul. 6 (Reg) Loc unde se mulg oile. 7 (Reg) Loc unde a fost stâna. 8 (Reg) Loc bătătorit. 9 (Reg) Loc de întâlnire. 10 (Reg) Adăpost pentru păstorul vitelor. 11 (Olt) Loc din apropierea șoselei unde poposesc căruțașii porniți la drumuri lungi. 12 (Reg) Loc special amenajat în care se pune cursa de prins păsări. 13 (Reg) Resturi de fân, de paie etc. din iesle sau de pe locul unde au mâncat vitele sau oile Si: (reg) ogrinji¹, tor¹ (2), torină (2). 14 (Reg; îe) A face st~ A face murdărie în jurul său, la masă. 15 (Reg; lpl) Tulpini de porumb tăiate, servind ca hrană vitelor. 16 (Mun; Olt) Gunoi¹ format din băligar și pleavă.

toriști vt [At: H X, 357 / V: (reg) tur~ / Pzi: 3 ~tește / E: toriște] (Reg) A mânca toriștile (13).

torițe sf vz toriște

toroște sf vz toriște

toruște sf vz toriște

tuliște sf vz toriște

turist, ~ă smf [At: RUSSO, S. 198 / Pl: ~iști, ~e / E: fr touriste, ger Tourist] Persoană care practică turismul (1).

turiște sf vz toriște

TORIȘTE, toriști, s. f. (Transilv., Ban., cu sens colectiv; și în forma turiște) 1. Resturi de nutreț care rămîn în iesle sau în locul unde au mîncat oile sau vitele; ogrinji, tor. Turiște la ei, ogrinji în ieslea vitelor nu se pomeneau nici de leac. AGÎRBICEANU, S. P. 28. 2. Loc unde li se dă oilor de mîncare iarna; loc de odihnă al oilor și al vacilor; zăcătoare. Cînd iarna se adună mai multe [presuri] la un loc prin ogrăzi, prin ocoalele vitelor, pe turiștile oilor... în curînd după aceea are să sosească vreme rea. MARIAN, O. I 381. – Variantă: turiște s. f.

TURIST, -Ă, turiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică turismul. V. excursionist. Noi, turiștii, sîntem ținuți să cunoaștem și limbile orientale, altfel n-am putea vizita locurile unde vechea omenire a lăsat cele mai adînci și mai mărețe urme despre trecutul său. HOGAȘ, H. 93. Spuind domnitorului că acest turist avea să scrie impresiunile lui de călătorie... consulul Franciei cerea pentru călător înlesniri de transport prin țară. GHICA, S.161. Pe zidul Cetățuiei este un foișor luminat, cu trei ferestre mari, din care turistul se bucură de o minunată panoramă. RUSSO, S. 198.

TURIȘTE s. f. v. toriște.

TORIȘTE, toriști, s. f. (Reg.) 1. Resturi de nutreț care rămîn în iesle sau pe locul unde au mîncat vitele sau oile. 2. Loc unde se dă oilor de mîncare iarna; loc de odihnă al oilor și al vacilor; zăcătoare.

TURIȘTE s. f. v. toriște

TURIST, -Ă s.m. și f. Cel care practică turismul. [< fr. touriste, it. turista].

TURIST, -Ă s. m. f. cel care practică turismul (1). (< fr. touriste, it. turista)

TORIȘTE ~i f. reg. Loc de odihnă pentru oi sau pentru vite în timpul amiezii sau al nopții. /<bulg. torište

TURIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană care practică turismul. /<fr. touriste, germ. Touriste

turist m. cel ce călătorește de plăcere sau pentru instrucțiune (= fr. touriste).

turiște f. Mold. ogrinji. [Albanez TURIȘT, târlă].

stóriște, V. toriște.

tóriște și (maĭ des) stóriște f. (bg. torište, d. tor, băligar. V. tor). Munt. Olt. Gunoĭ compus din băligar și pleavă (Doĭna, 2-3, 43). Locu de unde s’a scos băligaru. Locu unde mănîncă oile. Loc băturit între semănăturĭ. Loc de adunare, staniște: un stol de potîrnichĭ care-șĭ aveaŭ storiștea acolo. Br.-Voĭn. VR. 2, 9, 344). A face storiște, a face murdărie pin prejur cînd mănîncĭ. – Și túriște (Mold.), ogrinjĭ, rămășiță din mîncarea vitelor; și túliște (Trans.), staniște. V. tîrhălaĭe, tîrnomeată.

túliște, V. toriște.

*turíst, -ă s. (fr. touriste, d. engl. tourist, care vine d. fr. tour, învîrtitură, ocol, raĭtă, din răd. luĭ tourner, retourner, și rom. a înturna. V. tur 2). Călător p. plăcerea de a vizita, de a trage raĭte pin lume.

túriște, V. toriște.

toriște (reg.) s. f., g.-d. art. toriștii; pl. toriști

turist s. m., pl. turiști

!toriște s. f., g.-d. art. toriștii; pl. toriști

turist s. m., pl. turiști

toriște/turiște s. f., g.-d. art. toriștii/turiștii; pl. toriști/turiști

turist s. m., pl. turiști

turiște v. toriște

TORIȘTE s. v. staniște.

toriște s. v. STANIȘTE.