tulit, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: tuli¹] (Reg; d. grâne) Culcat la pământ (de ploaie, vânt etc.) Si: căzut, trântit² (2).

TULIT, -Ă, tuliți, -te, adj. (Despre cereale) Culcat la pămînt (de ploaie, de vînt); căzut. Dacă pînea nu-i în picioare, dreaptă, ridicată, ci-i culcată, căzută sau picată, tulită... plugarul iarăși se întristează. PAMFILE, A. R. 116.

TULIT, -Ă, tuliți, -te, adj. (Despre cereale) Culcat la pămînt (de ploaie, de vînt); căzut. – V. tuli.

TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti.

tiuli v vz tuli¹

tufli³ v vz tuli¹

tuli² vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~lesc / E: tulă] (Reg; c. i. un cuptor) A căptuși cu tule (1).

tuli [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158^r/31 / V: (reg) tiuli, tufli / Pzi: ~lesc; Imt și: ~le, ~lea / E: vsl *тоулити cf bg туля, srb tuliti] 1 vr (Îrg) A se ascunde. 2 vt (Reg) A lua ceva pe neobservate Si: a dosi, a fura. 3 vi (Reg; mai ales d. turme de oi; adesea complinit prin „la vale”, „devale”) A coborî (3). 4 vi (Pfm; îe) A o ~ (la sau de fugă, la sănătoasa, la deal, mâncând pământul) A fugi (repede și pe furiș) Si: a o șterge, a o șterpeli. 5 vi (Mol; îe) ~le-o (sau ~lea), băiete! Pleacă imediat (și repede)! Si: fugi!

țeli vti [At: AGÂRBICEANU, S. P. 122 / V: țili, țigli, țuli / Pzi: ~lesc / E: țel] (Reg) 1-2 A țelălui (1-2).

țigli v vz țeli

țili v vz țeli

țuli² v vz țeli

TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, scr. tuliti.

TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales în expr.) A o tuli (la sănătoasa, la vale, la sau, rar, în fugă) = a o șterge repede. O tuleau în fugă năprasnică spre cotlonul lor știut. SADOVEANU, O. VIII 136. Îmi spunea cum toamna, spre sfîrșitul lui noiembrie, o tulesc devale, pe rînd, oile. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 50. Un iepure se săltă deodată dintr-o brazdă de ogor... și o tuli-nspre pluguri. SANDU-ALDEA, U. P. 179. Puneam cărțile în ghiozdan... ș-o tuleam la poarcă, la arșice și la zmeu. DELAVRANCEA, H. T. 108. S-a uitat... bine la curți să vadă... pe unde ar putea-o tuli la sănătoasa. RETEGANUL, P. V 71. (Uneori cu valoare de interjecție) Tulește-o, (tule-o sau, intranz., tulea) băiete = hai, repede, șterge-o. S-au suit și ei deasupra și tule-o, băiate, prin aer zburînd. SBIERA, P. 65. Tîndală... ia sacul în spate și tulea, băiete, în pădure. ȘEZ. III 131. ♦ Intranz. A porni, a o lua pe un drum, a purcede. La Sfînta Maria-Mare, Tulesc oile dăvale, Și să duc și nu mai vin Pîn’ la Sfîntu Constantin. ANT. LIT. POP. I 163. 2. (Rar) A conduce, a duce. Hai, doamne, măria-ta, Știu ascunsă cărarea... Te tulesc în țara mea. TEODORESCU, P. P. 478. – Forme gramaticale: imper. și (în expr.) tule, tulea.

ȚĂLUI vb. IV v. țeli.

ȚELI, țelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trage la semn; a ținti, a ochi. – Variantă: țălui (RETEGANUL, P. III 18) vb. IV.

TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A o tuli la (sau de) fugă sau la sănătoasa = a fugi, a o șterge. Tule-o sau tulea! = fugi! șterge-o! întinde-o! 2. (Rar) A conduce, a duce. ♦ Intranz. A porni pe un drum. [Imper. și: (în expr.) tule, tulea] – Bg. tulja, sb. tuliti.

ȚELI, țelesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trage la semn; a ținti, a ochi. – Din țel.

A TULI ~esc intranz. pop. fam.: A o ~ la (sau de) fugă (sau la sănătoasa) a pleca repede de undeva; a o lua la fugă. /<bulg. tulja, sb. tuliti, ucr. tulyty

tulì v. a o lua repede la fugă: cum dete florile, o tuli d’a fuga Isp. [Rus. TULITĬSĬA, a se depărta, a o șterge].

2) tulésc v. tr. (d. tulă). Pavez cu tule (un cuptor ș. a.).

1) tulésc v. tr. (rus. túlitĭ, a încovoĭa, a inclina [corturile la plecare], túlitĭ-sea, a o tuli, a se retrage, a se depărta; sîrb. tuliti, a întinde, a potoli. V. pitulez, potolesc, pătulesc. Cp. cu plec). Vest. Duc pe furiș. V. intr. Pornesc: a tuli o turmă la vale. Est (a o tuli). Fam. Fug, mă substrag, o șterg, dispar pe furiș, spăl putina: a tulit-o! A o tuli la fugă, a o lua la sănătoasa. V. refl. Vechĭ. Mă pitulez, mă ascund undeva.

tuli (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulesc, 3 sg. o tulește, imperf. 1 o tuleam; perf. c. 1 sg. am tulit-o; conj. prez. 1 să o/s-o tulesc, 3 să o/s-o tulească; imper. 2 sg. afirm. tulește-o; ger. tulind-o

tuli (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulesc, imperf. 3 sg. o tulea; conj. prez. 3 să o tulească

tuli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tulesc, imperf. 3 sg. tulea; conj. prez. 3 sg. și pl. tulească

tuli (-lesc, -it), vb. refl. – A se ascunde, a se adăposti. Sl. tuliti „a strînge, a înghesui”, cu sensul lui zatuliti „a ascunde”, cf. bg. (za)tulja „a ascunde”, rut. tulyty sja (Cihac, II, 426). Deși dicționarele îl confundă cu cuvîntul următor, credem că e vorba de o simplă omonimie. Cf. pituli.

tuli (-lesc, -it), vb. – 1. A coborî, a veni la vale din munți, a veni în jos. – 2. A se duce, a merge. – 3. A fugi, a o șterge. Origine îndoielnică. Pare să provină din sl. tulŭ „fluier; țeavă; sul”, cf. tulnic, sau din sb. tuliti „a urla”, care poate au aceeași origine, dar explicația semantică este dificilă. Este evident că există o legătură între ideea de „a coborî” și cea de „a face zgomot”, căci aceeași dualitate apare în „a tuna, a țipa” și „a urla”; dar punctul de plecare al acestei asocieri nu s-a explicat suficient. După Pușcariu, Dacor., V, 420-5, ar trebui pornit de la ideea de zgomot făcut de pietrele trase de un curent. Pușcariu, Lr., 163, sugerează ideea coborîrii păstorilor sunînd din bucium. Această indicație din urmă pare mai sigură. Ciobanii sau văcarii își petrec ziua în munți și coboară în sat pe înserat, anunțîndu-se în prealabil printr-un semnal de tulnic sau de bucium care indică că vor sosi în curînd. Este posibil să se fi ajuns astfel la o echivalență între ideea de „a suna din bucium” și cea de „a coborî”, datorită confuziei dintre acțiunea reală și simbolul său; dar este însă ciudat, în acest caz, că „a buciuma” nu are și sensul acesta. Tulai, interj. (se folosește pentru a cere ajutor; exprimă ideea de fugă grăbită), cuvînt care se folosește numai în Trans. și Banat, pare să provină din aceeași sursă, deși der. nu este clară; legătura cu mag. tolvaj „bandit” (Candrea) nici atît.

a o tuli expr. a pleca repede și discret de undeva, a fugi.

TULI vb. v. căra, fugi.

ȚELI vb. v. ochi, ținti, viza.

țeli vb. v. OCHI. ȚINTI. VIZA.

tulit, tulită, tuliți, tulite, adj. (reg.) căzut, trântit la pământ (grâul).

TULI vb. (Mold.) A se ascunde, a se adăposti. Mearsără zifeanii la Saul de-i spusără ca să tuliaște David la dînșii. DOSOFTEI, PS. Am pățit rău . . . din loc în loc tulindu-mă de-am încungiurat Mesopotamia. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. tuliti.

tuli², tulesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a se ascunde, a se adăposti. 2. a porni, a coborî (turmele).

tulí, tulesc, v.i. (pop.) A fugi, a zbughi: „Bătrânuˈ s-o uitat și-o ascultat dacă mai vine cineva, apoi o tulit-o binișor acasă…” (Bilțiu, 2007: 369). – Din bg. tulja, sb. tuliti „a strânge, a înghesui” (DER, DLRM, DEX).

țelí, v.t. v. țăli („a ținti”).

țeli, vb. tranz. – v. țăli („a ținti”).

țeli, vb. tranz. – v. țăli.