TRUFIE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă². ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă² + suf. -ie.

trufi¹ vr [At: PSALT. 145 / Pzi: ~fesc / E: drr trufie] (Înv) 1 A avea o atitudine plină de trufie (1) Si: a se fuduli, a se mândri, (înv) a se trufăși. 2 A se desfăta (5).

trufi² vi [At: LB / Pzi: ~fesc / E: trufă³] (Reg) A glumi (2).

trufie sf [At: (A. 1560) GCR I, 4/33 / Pl: ~ii / E: trufă¹ + -ie] 1 Atitudine disprețuitoare, arogantă și orgolioasă Si: aroganță, fală, mândrie, orgoliu, (pfm) înfumurare, îngâmfare, (îrg) trufă¹ (1), (înv) trufășie (1). 2 (Îlav) Cu ~ În mod trufaș¹ (4). 3 (Înv; îlav) În (sau spre) ~ Pentru a se mândri. 4 (Înv; îal) Pentru a fi lăudat. 5 (Îvr; îe) A se da întru ~ii A se deda unor fapte urâte. 6 (Fig) Măreție. 7 (Înv) Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii Si: mulțumire, plăcere, satisfacție, (îvr) trufă¹ (6).

TRUFIE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă². ◊ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă² + suf. -ie.

TRUFI, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188.

TRUFIE, trufii, s. f. Atitudine arogantă, plină de mîndrie și de înfumurare; semeție, fală, înfumurare, aroganță. Sufletul ei cerea zgomotul veseliilor, strălucirea averilor, vîlva trufiilor. ODOBESCU, S. III 206. Tirania lui crește din zi în zi o dată cu trufia lui. ALECSANDRI, T. II 51. În cîmpurile Rovinei el înfrînse trufia lui Baiazet al II-lea. BĂLCESCU, O. I 193. ◊ Loc. adv. Cu trufie = cu aroganță, trufaș. Domnul Emilian întinse cu trufie palma și primi cei cîțiva gologani. SADOVEANU, O. VIII 156. Midas... răspunse cu trufie că Pan cîntase mai frumos. ISPIRESCU, U. 110.

A SE TRUFI mă ~esc intranz. rar A deveni trufaș; a ajunge să aibă trufie. /Din trufie

TRUFIE ~i f. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; vanitate; fatuitate. ◊ Cu ~ cu aroganță. [G.-D. trufiei] /trufă + suf. ~ie

trufì v. a se mândri foarte: Bathory se trufi și se înălță cu mintea BĂLC.

trufie f. mândrie deșartă. [V. trufaș].

trufésc (mă) v. refl. (d. vrom. trufă = trufie). Vechĭ. Mă fudulesc foarte mult. – Rar și mă trufășésc și -așésc (Tkt.).

trufíe f. și (vechĭ) trúfă f., pl. e (vgr. tryphé, desfătare, molicĭune). Mîndrie deșeartă: un om, un răspuns plin de trufie. – Vechĭ și trufășie și -așíe (Tkt.).

trufi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă trufesc, 3 sg. se trufește, imperf. 1 sg. mă trufeam; conj. prez. 1 sg. să mă trufesc, 3 să se trufească; imper. 2 sg. afirm. trufește-te; ger. trufindu-mă

trufie s. f., art. trufia, g.-d. art. trufiei; pl. trufii, art. trufiile (desp. -fi-i-)

!trufi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufesc, imperf. 3 sg. se trufea; conj. prez. 3 să se trufească

trufie s. f., art. trufia, g.-d. art. trufiei; pl. trufii, art. trufiile

trufi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trufesc, imperf. 3 sg. trufea; conj. prez. 3 sg. și pl. trufească

trufie s. f., art. trufia, g.-d. art. trufiei; pl. trufii, art. trufiile

TRUFI vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna, înfumura, îngâmfa, lăuda, mândri, semeți.

TRUFIE s. 1. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, v. îngâmfare. 2. v. obrăznicie.

trufi vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA. ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. LĂUDA. MÎNDRI. SEMEȚI.

TRUFIE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Trufie ≠ modestie

HICIMĂȘIE s.f. (Mold.) Îngîmfare, trufie. A: Nu cu cuvente cu hicimășie, ce cu cuvente zmerite strigînd. L SEC. XVII, 78^v. Tăiarea tuturor hicimășiilor mîndrie<i>, cîte să pricep că-s a deșartei măriri. L SEC. XVII, 134^v. // B: Tăiarea tuturor hicimășiilor mîndriei, cîte să pricep că sînt ale deșartei măriri. L ante 1693, 212^v- 213^r; cf. L ante 1693, 125^v. Etimologie necunoscută. Cf. b u i e c e a l ă, b u i e c i e, b u i e c i t u r ă (1), f ă l i e (2). f ă l o ș i e, m ă r o ș i e, z u z i e.