13 definiții pentru trubadur

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.

trubadur sm [At: FILIMON, O. II, 285 / Pl: ~i / E: fr troubadour] 1 Poet liric medieval care își compunea versurile în vechea provensală și le prezenta în formă de cântec, cu acompaniament muzical, la petrecerile de curte ale marilor feudali Vz truver. 2 (Pex) Poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. 3 (Pex) Poet-cântăreț care compunea versuri în maniera poeților medievali.

TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Poet-cântăreț provensal din evul mediu; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.

TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Poet-cîntăreț provensal din evul mediu; p. ext. poet-cîntăreț peregrin. În larma eternă a străzii, un glas de trubadur urcă. ANGHEL, PR. 190. Chiar eu, în gentil trubadur, Visînd lîngă-al apei susur, Mă schimb, așteptîndu-mi regina. MACEDONSKI, O. I 194. Un amabil cîntăreț, trubadur pămîntean din vechime, nu s-a aflat ca să ne lase descrierea taliei lor. ODOBESCU, S. I 417.

TRUBADÚR s.m. Nume dat în evul mediu poeților-cântăreți din sudul Franței; (p. ext.) poet-cântăreț peregrin. [< fr. troubadour, cf. prov. trobador – a crea].

TRUBADÚR s. m. nume dat poeților-cântăreți medievali din sudul Franței, ale căror versuri, recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau un caracter erotic sau pastoral. ◊ (p. ext.) poet-cântăreț peregrin. (< fr. troubadour)

TRUBADÚR ~i m. 1) (în Franța din sec. XII-XIII) Poet liric care compunea versuri în vechea franceză de sud și le recita cu un acompaniament muzical specific (pe la curțile marilor feudali). 2) fig. Persoană care laudă excesiv ceva. /<fr. troubadour

trubadur m. nume dat poeților din Sudul Franței (sec. XI-XII).

*trubadúr m. (fr. troubadour, d. pv. trobador, ac. d. trobaire, care vine d. trobar, a găsi, a inventa, a face versurĭ. V. truver). Poet provențal medieval (sec. 11-12). V. menestrel.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

trubadur s. m., pl. trubaduri

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

trubadur (< fr. troubadour; în provensală: trobador < trobar „a găsi”), primii reprezentanți ai artei muzical-poetice care a înflorit în Europa occidentală în sec. 12-13. Caracteristicile de bază ale întregului curent sunt: afirmarea hotărâtă a individualității artistului (spre deosebire de anonimatul călugărului sau al creatorului de folc.); folosirea pentru prima oară în arta cultă a dialectului regional în locul lb. lat.: „găsirea” (inventarea) de melodii originale, independente de orice cantus firmus*, practicarea stilului monodic* (exista și un acomp. instr. al cărui rol însă nu îl cunoaștem, deoarece manuscrisele nu păstrează decât melodia vocală). În Franța, acești poeți-cântăreți se numeau, după dialectul uzitat, trubaduri în S (langue d’oc) și truveri* în N (langue d’oïl). Ei puteau fi artiști amatori, de origine nobilă, sau profesioniști – jongleuri* și menestreli* (de notat că o serie de t. și truveri au fost jongleuri ca situație socială). Sursele artei trubadurești nu sunt bine clarificate; certe sunt reminiscențele gregor. (v. gregoriană, muzică), sensibile mai ales în prima jumătate a sec. 12. Apoi invenția melodică se emancipează treptat (poate și sub influența artei pop.), frazele* se conturează, structurile capătă un anume echilibru (de tipul antecedent*-consecvent*) în ciuda decupajului asimetric, se impune treptat forma AAB (v. formă-bar). Dar cu toate aceste elemente de organizare formală, cântecul t. păstrează aspectul unei melopei* larg desfășurate, cu mers liber și capricios. Afinități „tematice” între diversele fraze (celule* comune – transpuse* sau variate*) există, fără a avea un caracter evident sistematic, părând mai curând rodul improvizației*. În ce privește ritmul (observația este valabilă și pentru truveri și minnesängeri), el nu se nota ca atare. Problema citirii duratelor* a părut soluționată prin teoria modurilor (III) ritmice, care astăzi este, la rândul ei, pusă sub semnul întrebării. Există mult mai vag în imaginea noastră despre muzica t. Dar chiar și așa, ea ne apare ca o artă de negrăită subtilitate și poezie – una din culmile spirituale ale ev. med.

Intrare: trubadur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trubadur
  • trubadurul
  • trubaduru‑
plural
  • trubaduri
  • trubadurii
genitiv-dativ singular
  • trubadur
  • trubadurului
plural
  • trubaduri
  • trubadurilor
vocativ singular
  • trubadurule
  • trubadure
plural
  • trubadurilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

trubadur, trubadurisubstantiv masculin

  • 1. Nume dat poeților medievali (secolele XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. prin generalizare Poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote În larma eternă a străzii, un glas de trubadur urcă. ANGHEL, PR. 190. DLRLC
      • format_quote Chiar eu, în gentil trubadur, Visînd lîngă-al apei susur, Mă schimb, așteptîndu-mi regina. MACEDONSKI, O. I 194. DLRLC
      • format_quote Un amabil cîntăreț, trubadur pămîntean din vechime, nu s-a aflat ca să ne lase descrierea taliei lor. ODOBESCU, S. I 417. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.