TRUBADUR, trubaduri, s. m. Poet-cîntăreț provensal din evul mediu; p. ext. poet-cîntăreț peregrin. În larma eternă a străzii, un glas de trubadur urcă. ANGHEL, PR. 190. Chiar eu, în gentil trubadur, Visînd lîngă-al apei susur, Mă schimb, așteptîndu-mi regina. MACEDONSKI, O. I 194. Un amabil cîntăreț, trubadur pămîntean din vechime, nu s-a aflat ca să ne lase descrierea taliei lor. ODOBESCU, S. I 417.