TRUBADUR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.